Orban, după votul din Parlament: „PSD este inamicul public numărul 1 al României și al economiei românești”

Redactor:
Madalina Prundea
Orban, după votul din Parlament: „PSD este inamicul public numărul 1 al României și al economiei românești”
Ludovic Orban, mesaj către USR: Îi sfătuiesc să consume mai puţină energie în inventarea de conflicte cu PNL. Adversarul nostru este PSD / Sursă Foto: Facebook - Guvernul României

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, după votul din plenul comun al celor două camere ale Parlamentului privind revenirea la creșterea punctului de pensie cu 40%, că „încă o dată PSD a arătat că este dușmanul României”. Liberalii au anunțat că vor ataca legea adoptată la CCR.

Atacul premierului vine după încercarea eșuată a liberalilor de a retrimite în comisii proiectul privind rectificarea bugetară, cu abrogarea articolului ce prevedea creșterea pensiilor cu 14%, la propunerea PSD, și după ce senatorii și deputații au votat în plenul comun de marți proiectul de lege ce presupune revenirea la creșterea cu 40% a acestora.

„Încă o dată PSD a arătat că este dușmanul României. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce am depășit-o. Să votezi, în condițiile unei contracții economice care a dus la o lipsă de venituri, majorări de 6,7% din PIB, fără existența niciunui venit suplimentar, demonstrează că PSD este inamicul public numărul 1 al României și al economiei românești”, a declarat premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă, la Cluj-Napoca.

Premierul a reamintit că Guvernul pe care îl conduce a majorat și propus în Parlament majorarea punctului de pensie cu 14%, în cifră absolută 177 de lei, „cea mai mare majorare a punctului de pensie din istoria majorării punctului de pensie”, și asta în condiții de criză economică. Orban a precizat că din toată Europa, doar Germania a mai crescut pensiile în criză, cu procente de la 3,1 la 4,1%.

„Urmare a votului din Parlament deja România suferă”

Ludovic Orban a criticat PSD și în privința dublării alocațiilor copiilor.

„Votarea de către majoritatea PSD a unei legi de dublare a alocațiilor în același an în care PNL dublase alocațiile la legea bugetului de stat a fost un act populist, fără niciun fundament economic și fără nicio bază în veniturile reale existente pentru bugetul de stat”, a spus Orban, amintind de propunerea de creștere graduală, în cinci etape.

„Este maximum pe care îl poate suporta economia României astăzi. Orice creștere de cheltuieli, așa cum sunt creșterile de cheltuieli provocate de criminalii economici de la PSD, nu face altceva decât să îndrepte România spre incapacitate de plată. La ora actuală, urmare a votului din Parlament deja România suferă, deja e pusă sub semnul întrebării capacitatea de a accesa fondurile din facilitatea de recuperare și reziliență. Există oficiali europeni care au spus clar că vor pune sub semnul întrebării capacitatea României de a accesa fondurile din facilitatea de reziliență și recuperare din cauza acestor creșteri aberante ale cheltuielilor publice care nu au la bază niciun fel de venit și nu se bazează pe niciun fel de prognoză economică. De asemenea, agențiile de rating sunt în evaluarea economiei românești, urmând să dea ratingul de țară, și o astfel de decizie care a fost impusă de majoritatea PSD riscă să aibă consecințe dramatice pentru România”, a afirmat Orban.

„Îi rog pe părinții și bunicii noștri să mă creadă pe cuvânt – creșterea punctului de pensie cu 177 de lei este maximum pe care ni l-am putut permite în condiții de raționalitate economică și în condițiile în care noi vrem ca orice creștere a pensiei să fie însoțită de garanția capacității de a plăti acea pensie mărită. Nu se poate mai mult! Oricine promite mai mult, de fapt dă mărul otrăvit către oameni”, a adaugat șeful Executivului.

„Populismul, demagogia PSD nu face decât să arunce România într-o situație de criză din care vom ieși și mai greu”, a spus Orban, care a detaliat consecințele, inclusiv scumpirea creditelor, reiterând intenția de a ataca legea adoptată la CCR.

„Nu vom accepta sub nicio formă această creștere. Guvernul pe care îl conducem va ataca la CCR această lege”, a conchis Orban.

„Este regretabil că, după ce au fost alături de noi în comisia de buget finanțe și nu au participat la această decizie, (cei din UDMR – n.r.) au schimbat poziția și într-un fel au avut o contribuție la această decizie a CCR”, a spus Orban, răspunzând la o întrebare a presei.

Proiectul pentru aprobarea OUG privind rectificarea bugetară a fost aprobat cu 242 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” și 11 abțineri și un parlamentar care nu a votat.

Legea adoptată este acum depusă pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii, iar liberalii deja au anunțat că vor ataca decizia la CCR.

 

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Școala on-line în România! Cum și-a umilit profesoara un elev: 'Nu am net' Continuarea întrece...
FOTO. Alexandra Stan, cele mai fierbinți ipostaze în care a apărut vreodată Cântăreața a lăsat...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
Ceaușescu, întâlnire secretă cu Arsenie Boca. Ce i-a zis părintele l-a bântuit pe dictator până...
COVID-19 sau o simplă răceală? Medicul Cristian Oancea îţi spune când e cazul să te...
Anchetă: Rusia a continuat să producă Novichok mult timp după ce a promis că oprește...
Școala on-line în România! Cum și-a umilit profesoara un elev: 'Nu am net' Continuarea întrece...
Cu ea ar accepta să fie înșelată! Andra ar închide ochii dacă Măruță ar înșela-o...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Obsesia dubioasă a lui Ceaușescu! Ce obliga oamenii de lângă el să-i facă zilnic. Doamne..
IREAL! Țara în care oamenii fac 2 ani de ÎNCHISOARE pentru mască. Are mai puține...
Dacă vezi omul din imaginea de mai jos, ai un IQ peste medie
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Cine este miliardarul necunoscut din spatele lanţurilor de magazine Lidl şi Kaufland. Se cunosc atât...
Inchide