Parlamentarii Pro România nu vor fi prezenți la votul de învestire pentru Guvernul Orban

Redactor:
Politic
Parlamentarii Pro România nu vor fi prezenți la votul de învestire pentru Guvernul Orban
Senatorul neafiliat Adrian Țuțuianu a afirmat, joi, că parlamentarii Pro România nu vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Orban, în plenul reunit de luni al Legislativului.

„Nu se schimbă nimic, noi am spus că nu putem susține un guvern al PNL, pentru că interesele categoriilor de electorat pe care le reprezentăm noi, respectiv PNL, sunt diferite. Nu a reieșit din programul de guvernare prezentat de domnul Orban și nici la audierile miniștrilor, lucruri care sunt extrem de importante pentru noi, cum ar fi rectificarea bugetară, cum ne încadrăm în deficitul bugetar, dacă se va pune în aplicare anul viitor legea pensiilor și legea salarizării, dacă sunt finanțări suficiente pentru proiectele mari de investiții în infrastructură principal, dacă vom reuși să atragem mai mulți bani europeni și putem continuă cu acest șir de reproșuri pe care noi le aducem programului de guvernare și echipei prezentate de Ludovic Orban. Că urmare, nu vom fi prezenți în Parlament”, a declarat Adrian Țuțuianu, joi, la Antena 3.

Întrebat dacă aleșii Pro România nu vor fi prezenți în sală sau în Parlament, Țuțuianu a răspuns scurt: „Nu vom fi prezenți”.

„Vreau să spun că domnul Orban are cel puțin patru provocări extrem de importante pentru următoarea perioadă. Prima provocare este să strângă 233 ca să aibă cvorum. A două, trebuie să aibă 233 de voturi pentru învestirea guvernului. În al treilea rând, trebuie să își asigure o majoritatea care să îi permită trecerea prin Parlament a proiectelor de legi care pun în aplicare programul de guvernare. Și în al patrulea rând are de rezolvat probleme care sunt în contradicție în cadrul coaliției din Parlament care susține acest guvern. În opinia mea luni nu va fi cvorum, că urmare nu cred că se va putea rezolva probleme învestirii guvernului”, a explicat Adrian Țuțuianu.

Nici parlamentarii PSD nu vor fi prezenți în sală la votul de învestitură al noului Executiv, a anunțat Viorica Dăncilă.

Marți și miercuri au avut loc audierile în comisii ale miniștrilor propuși în Guvernul Orban. Florin Cîțu, propus la Finanțe, a primit aviz negativ, Ion Ștefan care este propus ministru al Dezvoltării la fel și Violeta Alexandru, nominalizată la Ministerul Muncii.

Votul pentru învestirea noului Executiv va avea loc în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 14.00. Pentru a primi votul de încredere al Legislativului sunt necesare 233 de voturi „pentru”.

Inchide