• Publicat:
  • Actualizat:
Politică

PNL aruncă BOMBA: Vrem să retrimitem la comisii proiectele care le interzic condamnaților penal SĂ CANDIDEZE

PNL aruncă BOMBA: Vrem să retrimitem la comisii proiectele care le interzic condamnaților penal SĂ CANDIDEZE
Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat, marți, că liberalii vor solicita, probabil miercuri, retrimiterea la Comisia Juridică din Camera Deputaților a două inițiative legislative privind interzicerea persoanelor condamnate penal de a candida la alegerile parlamentare și prezidențiale.

„E important de precizat în privința aceasta că reglementările sunt depuse de PNL în 2017 și vizează, pe de o parte, modificarea legii privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, în sensul în care persoanele condamnate definitiv, inclusiv la pedeapsa închisorii cu suspendare, să nu mai poată candida. Aceeași chestiune o propunem și pentru alegerile prezidențiale. Ambele reglementări, din păcate, au fost respinse de Comisia Juridică și se află pe ordinea de zi Camerei Deputaților cu rapoarte de respingere, sens în care, probabil mâine (miercuri – n.r.), vom solicita retrimiterea acestora în Comisia Juridică, astfel încât să se realizeze o nouă analiză și poate reușim să-i convingem și pe colegii din majoritatea parlamentară să sprijine o asemenea inițiativă care este absolut necesară pentru bunul mers al societății românești”, a declarat Andronache în Parlament.

Deputatul PNL Ioan Cupșa a susținut că PNL sprijină inițiativa cetățenească a USR denumită „Fără penali în funcțiie publice”.

„Ce ne dorim acum este ca, într-un termen cât mai scurt, Parlamentul să adopte legea de reviziuire a Constituției, astfel încât să avem parte de un referendum care va fi unul obligatoriu, prin care cetățenii noștri să-și exercite voința lor suverană”, a declarat liberalul.

Liderul USR Dan Barna a declarat, marți, în urma deciziei CCR prin care „Fără penali în funcții publice” este constituțională, că partidul său va folosi „toate resursele juridice” într-o luptă care va dura probabil câteva luni pentru a pune în dezbatere inițiativa cetățenească pentru referendum.

Judecătorii CCR au stabilit, marți, cu unanimitate de voturi, că inițiativa legislativă de revizuire a Legii fundamentale, care aparține USR, „Fără penali în funcții publice”, respectă prevederile constituționale.

Curtea a verificat dacă inițiativa cetățenească a USR îndeplinește condițiile tehnice, respectiv numărul de semnături și dacă demersul cetățenesc respectă limitele Constituției. După decizia CCR de marți, inițiativa va parcurge procedura parlamentară, ulterior urmând a fi supusă referendumului de revizuire a Legii fundamentale.

În 21 septembrie 2018, USR a depus la Parlament a doua tranșă de semnături pentru inițiativa Fără penali în funcții publice, peste 780.000, îndeplinind astfel condițiile impuse de lege pentru declanșarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de județe.

Inițiativa Fără Penali în funcții publice propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având conținutul: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Constituția prevede în prezent, la articolul 37, următoarele: „(1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3) , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României”.

Inchide