Ponta: Prin revocarea lui Lăzăroiu, „piticii din Guvern au dat-o afară pe Albă ca Zăpada”

Redactor:
Raluca Ion
Ponta: Prin revocarea lui Lăzăroiu, „piticii din Guvern au dat-o afară pe Albă ca Zăpada”
Președintele PSD, Victor Ponta, spune că revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcția de ministru al Muncii arată că gradul de incompetență al acestuia nu a fost tolerat nici măcar de guvernul Emil Boc.

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcția de ministru al Muncii arată că gradul de incompetență al acestuia nu a fost tolerat nici măcar de guvernul Emil Boc.

Ponta a afirmat că, de la numirea lui Lăzăroiu în funcția de ministru, România nu a avut, timp de două luni de zile, ministru al Muncii.

„Revocarea lui Lăzăroiu arată că piticii din Guvern au dat-o afară pe Albă ca Zăpada. Lăzăroiu nu era ministru al Muncii, ci un comisar politic al lui Băsescu, la fel de iresponsabil și de neserios, un om care nu avea nimic în comun cu Ministerul Muncii”, a susținut Ponta.

Președintele PSD a mai afirmat că cererea de revocare a lui Lăzăroiu și de înlocuire a acestuia cu Sulfina Barbu este un nou episod din conflictul intern din PDL.

„Din păcate, aceste certuri interne din PDL se duc pe spinarea românilor. Ca să schimbi trei miniștri în două zile trebuie să fii campionul incompetenței. Asta arată că Traian Băsescu le trimite în Guvern celor de la PDL oameni care nu au nicio legătură cu activitatea ministerială. Noi, USL, sperăm ca atunci când vom veni la guvernare să preluăm Ministerul Muncii de la un ministru cât de cât serios și rațional”, a mai declarat Ponta.

Premierul Emil Boc a înaintat președintelui Traian Băsescu cererea de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu din funcția de ministru al Muncii, precum și propunerea de numire a Sulfinei Barbu în acest post.

„În temeiul articolului 85 alineatul 2 din Constituția României, premierul Emil Boc a înaintat președintelui României cererea de revocare din funcție a domnului Laurențiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. De asemenea, primul-ministru a înaintat președintelui României propunerea de numire a doamnei Sulfina Barbu în funcția de ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, a anunțat, vineri, Guvernul.

Alineatul invocat prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Florin Ciolac, [email protected]

Inchide