Ponta și Năstase și-au ridicat cardul de partid. Năstase: poate fi folosit, cu discount, chiar și la un „Sex Shop”

Ponta și Năstase și-au ridicat cardul de partid. Năstase: poate fi folosit,  cu discount, chiar și la un Sex Shop
Publicat: 23/04/2012, 19:27
Actualizat: 25/04/2012, 12:55

În Raportul său, elaborat la un an de mandat, liderul PSD,Victor Ponta, ne anunță că își asumă funcția de premier „chiar din2012”, ca deziderat stipulat la punctul 6 al documentului -„Liderul PSD este candidatul PSD la viitoarele alegeri”. La punctul1, raportul amintit prevede „Refacerea listei de membri”, ceea cepresupune efectuarea unui recensământ intern, demararea uneicampanii de înscriere online și distribuirea cardurilor de membru.În consecință, astăzi, Victor Ponta, Adrian Năstase și LiviuDragnea și-au înmânat oficial primele carduri de membru al PSD,bifând încă un obiectiv îndeplinit.

Șapte din cele 22 de obiective, îndeplinite

Raportul președintelui precizează că, din obiectivele asumateprin programul „România Corectă” – 22 la număr -, șapte au fostrealizate, 10 au fost demarate, două sunt în curs, iar treinerealizate. Cel mai important este, fără îndoială, obiectivul cunumărul 6, bifat ca realizat prin decizia actualului lider de a-șiasuma candidatura la funcția de prim-ministru, decizia urmând săfie supusă aprobării forurilor de conducere din partid.

Cel de-al doilea obiectiv major, realizat și el, este cel cunumărul 13 și se referă la definirea politicii de alianțe. Acestaprecizează că deciziile privind alianțele sunt luate transparent,că PSD nu va colabora cu PDL și că partidul nu va mai accepta săguvernerze alături de alte formațiuni dacă nu dă premierul. Aceastădecizie a creat cadrul negocierilor cu PNL și a dus la formareaUSL.

Ultimul punct – 22 -, cu referire la „Asumarea trecutului șiatragerea de electorat nou”, apare și el ca realizat, aratând că2010 a fost anul în care vocile liderilor istorici, Ion Iliescu șiAdrian Năstase, au redevenit importante în PSD.

Au fost emise primele trei carduri

Dacă până astăzi, obiectivul care apare la numărul 1, și anume,”Refacerea listei de membri” figura ca demarat, de acum se poatespune că este aproape realizat. Acesta prevede ca, pe lângăefectuarea unui recensământ intern și demararea unei campanii deînscriere online, să înceapă distribuirea cardurilor de membru.Ceea ce s-a și întâmplat, astăzi fiind eliberate primele treiexemplare, pe numele Victor Ponta, Adrian Năstase și LiviuDragnea.

Baza de date este foarte bine securizată. Poate doar unhacker foarte bun…

Producerea, prezentarea și înmânarea acestora s-a făcut lasediul partidului din Kiseleff, în prezența presei și arealizatorilor sistemului de evidență informatizată a membrilor departid. În jurul prânzului, 102.000 de membri intraseră deja înbaza de date, dintr-un total de aproximativ 350.000, ceea ce seputea urmări pe o plasmă instalată în sală. Potrivit datelorprocesate la zi, 59% dintre membrii PSD sunt bărbați, 53% au vârstede peste 60 de ani, 43% au studii liceale, 14% au studiiprofesionale, iar 11%, studii gimnaziale.

„Chiar în acest moment sunt introduse noi date. Merge repede,întrucât există mai multe conturi la nivel de județ. Construim acumo bază de date, centrală, la care nu vom avea acces decât eu șipreședintele partidului. Va fi extrem de bine securizată. Sigur,dacă unii care ar vrea să spargă această bază ar avea un hackerfoarte bun… Dar cred că nu e cazul”, s-a îmbărbătat Dragnea. Apoi acerut să fie „născut” primul card, dintre sutele de mii, care vorfi înmânate membrilor de partid cu acte, online, în regulă. Și afost primul card, cu numărul 001, Victor Ponta. Apoi a fost aldoilea card, cu numărul 001 Liviu Dragnea. Apoi al treilea, cu 001,Adrian Năstase. Nedumerirea a fost repede alungată. „Fiecare estenumărul unu în județul său”, a explicat Liviu Dragnea.

Cardul, pe care sunt inscripționate numele, CNP-ul, județul dereședință, un număr de evidență și un cod de bare, mai conține și osurpriză pentru membrii partidului: posibilitatea de a fi folositîn diverse supermarketuri cu un discount de până la 10 la sută.

Întrebați unde pot folosi cardul, cei trei posesori au evitat sărăspundă, mai ales că această oportunitate nu este încă perfectlămurită. La insistențele asistenței, Adrian Năstase și-a luatinima în dinți și a răspuns: „Cum unde? La Sex Shop”.

Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru...
ȘOC! L-au omorât! Din păcate actorul Dorel Vișan...
FOTO. Nicoleta Luciu e de nerecunoscut după intervențiile estetice! Cum s-a schimbat fosta vedetă TV
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Anda Călin, reacție dură la adresa Oliviei Steer! Iubita lui Liviu Vârciu a pus-o la...
Nu a fost chemat la nuntă de Simona Halep, dar o sfătuiește să facă repede...
Horoscop pentru luni! Se anunţă schimbări importante pentru multe dintre zodii
Cel mai vechi recrutor român face sondaj pe LinkedIn: „Femeile care vor să facă sex...
Nu te duce la service pentru aceste operațiuni, chiar dacă ești antitalent la mecanică: sunt...
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Închisoarea din Kabul, păzită de deținuți. Mărturia unui fost pușcăriaș: „Mi-au intrat în casă, mi-au...
ȘOC! L-au omorât! Din păcate actorul Dorel Vișan...
Apariție SURPRIZĂ într-o pădure din GIURGIU. Un cameraman de ocazie a înregistrat tot
Cum arată și cât costă apartamentul de lux în care locuiește Mihai Gâdea. E un...
De ce femeile au mai mulţi anticorpi după covid-19 decât bărbaţii. Dr. Adrian Marinescu explică
Un NOR TOXIC va acoperi ROMÂNIA
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a...
România trece la ORA DE IARNĂ! Vom dormi mai mult. Cum trebuie să ne potrivim...
Război total! Europa se cutremură. Alertă la granița României
Imagini ȘOCANTE cu vedete desfigurate de operații estetice. Nici părinții lor nu le mai recunosc....
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...