Postul de comisar UE pentru Politici Regionale care a fost deținut de Corina Crețu, preluat de Johannes Hahn

Redactor:
Mihai Draghici
Postul de comisar UE pentru Politici Regionale care a fost deținut de Corina Crețu, preluat de Johannes Hahn
Președintele în exercițiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Crețu.

„În urma demisiei lui Andrus Ansip și a Corinei Crețu din funcțiile deținute în Comisia Europeană pentru a prelua mandatele de europarlamentari, președintele Juncker a decis să transfere temporar portofoliile lor vicepreședintelui Maros Sefcovici și comisarului Johannes Hahn”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

„Andrus Ansip a fost până acum vicepreședinte responsabil de Piața Unică Digitală, iar Corina Crețu era responsabilă de Politicile Regionale. Cu experiența de vicepreședinte pentru Uniunea Energetică și de coordonator de proiecte, Maros Sefcovici are expertiza necesară și conexiunile, fiind persoana ideală pentru asigurarea continuității în Piața Unică Digitală în mod temporar. Comisarul Hahn, responsabil de Politicile de Vecinătate și de Negocierile pentru Extindere, a deținut portofoliul Politicilor Regionale în mandatul precedent în cadrul Comisiei Europene, astfel că are cunoștințele și contactele necesare pentru gestionarea temporară a Politicilor Regionale”, precizează Comisia Europeană.

 

Tags:
Inchide