Premierul își face propriul consliliu în care să se stabilească poziția României în Consliului European din noiembrie, excluzând reprezentanții președinției

Premierul își face propriul consliliu în care să se stabilească poziția României în Consliului European din noiembrie, excluzând reprezentanții președinției
Publicat: 19/10/2012, 20:46
Actualizat: 31/07/2014, 15:21

Guvernul a decis constituirea unui consiliu care să stabilească poziția României în negocierile din UE privind bugetul 2014-2020, structură condusă de primul-ministru, dar în care nu sunt incluși membri ai Președinției, reprezentanții altor instituții putând participa doar dacă sunt special invitați.

Consiliul va fi format din primul-ministru, toți miniștrii cu excepția celui al Apărării, precum și președinții Comisiei Naționale de Prognoză și Institutului Național de Statistică, conform unei hotărâri aprobate recent de Guvern.

„În funcție de necesitatea colaborării cu alte autorități sau instituții publice și cu mediul academic, coordonatorul grupului de lucru tehnic poate solicita participarea acestora, în calitate de invitați, la activitățile grupului de lucru tehnic. În cazul în care contribuția unei autorități sau instituții publice este relevantă și necesară, coordonatorul grupului de lucru tehnic poate solicita respectivei autorități sau instituții publice desemnarea unui reprezentant în cadrul grupului de lucru tehnic”, se arată în actul normativ.

Consiliul are ca atribuții analizarea propunerilor formulate în plan național și european, actualizarea constantă a priorităților României și a poziției naționale în vederea finalizării negocierilor pentru bugetul 2014-2020 și consultarea cu alte state membre inclusiv prin participarea la „reuniuni formale sau informale” pe această temă organizate în România „sau în străinătate”, astfel încât să fie formulată o „poziție unică și coerentă” în discuțiile cu alte state membre, în afara sau în cadrul negocierilor UE.

Obiectivul Consiliului este stabilirea mandatului la nivelul Consiliului afacerilor generale privind negocierea și formularea poziției României în contextul finalizării negocierilor legate de Cadrul Financiar Multianual și cu privire la negocierea sumelor ce vor fi alocate în viitorul exercitțu bugetar al Uniunii Europene 2014-2020.

Agenția MEDIAFAX a relatat, la finele lunii septembrie, că șefa Unității pentru România din DG REGIO a atenționat Guvernul că procesul de elaborare a poziției României față de viitoarea perioadă de programare a bugetului UE nu este derulat corespunzător, iar recomandările CE nu sunt luate în considerație integral, criticându-i lipsa de viziune și strategie.

Atenționările au fost transmise de Angela Martinez-Sarasola, șefa Unității pentru România din cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), în contextul în care la nivelul Uniunii Europene există discuții privind bugetul rezervat statelor membre pentru perioada 2014-2020, și se regăsesc în două documente confidențiale comunicate Guvernului în lunile iulie și, respectiv, septembrie de către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles.

Oficialul Comisiei Europene arată, potrivit documentelor obținute de MEDIAFAX, că este dezamăgit că procesul de elaborare a poziției României nu se derulează corespunzător, recomandările făcute de Comisie nefiind luate în considerație în întregime. Acesta a atenționat că nu există un progres suficient, mai ales comparativ cu alte state membre, arătând că lipsește abordarea strategică și viziunea asupra următoarei perioade.

Oficialul european a insistat ca poziția României să plece de la întocmirea unor strategii sectoriale, în a căror elaborare să fie implicate direcțiile de politici din ministere și nu autoritățile de management, iar strategiile respective să identifice situația existentă în fiecare domeniu, nevoile pentru domeniile respective și sectoarele pe care se dorește să se pună accentul în perioada viitoare de programare.

Potrivit sursei citate, Comisia nu a finalizat încă poziția sa în privința negocierilor cu România pentru viitoarea perioadă de programare, deși se preconiza ca aceasta să fie gata la începutul lunii septembrie, dar se așteaptă ca documentul să fie definitivat la sfârșitul lunii octombrie.

La jumătatea lunii septembrie, după ce premierul Victor Ponta a avut o discuție la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Guvernul a anunțat că va fi înființat un grup de lucru pentru negocierea alocărilor destinate României în bugetul UE 2014-2020, dar că deși decizia finală asupra bugetului va fi în Consiliul European extraordinar din 22-23 noiembrie, unde va fi prezent președintele Traian Băsescu, Executivul nu se va consulta cu Președinția.

„La nivelul Guvernului, împreună cu toate instituțiile și beneficiind de exeprtiză din zona neguvernamentală, vom constitui un grup de lucru special pentru a cristaliza obiectivele principale ale României în cadrul bugetului 2014-2020, mecanismul de negociere și prioritățile absolute ale noastre, în așa fel încât să avem o poziție consolidată cu care să putem negocia și să pot negocia, ca prim-ministru, poziția Guvernului României referitoare la acest subiect esențial”, a spus atunci Ponta.

Întrebat de jurnaliști dacă grupul de lucru va colabora cu Administrația Prezidențială, având în vedere că deciziile finale asupra bugetului se iau în Consiliul European, unde participă președintele României, premierul Ponta a răspuns că nu va exista o astfel de colaborare.

„Nu, președintele României nu are niciun fel de atribuție constituțională în domeniul bugetar”, a arătat primul-ministru.

Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, vineri, la Bruxelles, cu privire la faptul că premierul Ponta vrea delegare din partea șefului statului pentru participarea la următorul Consiliu European, el răspunzând: „Să ajungem până la următorul Consiliu. Îl aștept cu multă nerăbdare”.

„Să ajungem până la următorul Consiliu. Îl aștept cu multă nerăbdare”, a declarat Băsescu, întrebat de jurnaliști cu privire la afirmația premierului Ponta privind faptul că acesta ar dori să primească delegare de la președinte pentru a participa la Consiliul European din noiembrie, având în vedere tematica ce ține de competențele Guvernului, respectiv decizia privind cadrul bugetar multianual al UE 20.

Totodată, el a spus că participarea României la Consiliul European din noiembrie va fi „conform Constituției”, însă a arătat că delegația României va fi constituită în acord cu „nevoile de asistență” pe care le va avea el.

„Delegația va fi în acord cu nevoile de asistență pe care le voi avea”, a spus Băsescu.

După ce jurnaliștii au revenit cu întrebarea dacă va participa el sau îl va delega pe premier, Băsescu a spus că nu poate negocia Constituția.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului