Președintele interimar, Crin Antonescu: „În fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, așteptăm verdictul CCR. Băsescu trebuia să demisioneze. Eu am luat o decizie”

Președintele interimar, Crin Antonescu:  În fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, așteptăm verdictul CCR. Băsescu trebuia să demisioneze. Eu am luat o decizie
Publicat: 31/07/2012, 21:03
Actualizat: 29/07/2014, 19:20

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că prima concluzie a referendumului este că „Traian Băsescu a fost demis, în fond”, dar așteaptă decizia Curții Constituționale pe care o va respecta.

„Prima concluzie: în fond Traian Băsescu a fost demis, în formă așteptăm verdictul CCR. În termeni de legitimitate a fost demis de cei care l-au ales președinte, de o majoritate reală a cetățenilor cu drept de vot. 5,2 milioane l-au ales președinte, 7,5 milioane au spus că trebuie să plece”, a spus Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, judecătorii Curții Constituționale au de luat o decizie grea, având „o povară uriașă pe umeri”, din cauza ambiguităților privind numărul persoanelor cu drept de vot.

Cei de la CCR știu, după cum știm toți, că avem de-a face cu două cifre, una birocratică, valabilă din punct de vedere legal pentru că nu au fost în stare instituții ale statului să o adapteze la realitate. Aceasta este cifra din listele electorale. Avem de a face cu o listă care reflectă realitatea, oamenii vii cu drept de vot și poartă cetățenia română. CCR trebuie să dea un verdict în raport cu legea, are capacitatea și dreptul de a interpreta în spiritul Constituției și al legii”, a adăugat președintele interimar.

Crin Antonescu l-a descris pe președintele suspendat drept un „trișor”, care a așteptat să fie promulgată legea care impunea pragul de prezență la referendum pentru a boicota acest scrutin.

„Am acționat ca președinte interimar al României. Un candidat a dorit să se comporte ca trișor, ca paiața lui Viktor Orban, este treaba lui de candidat. Nu am nici cel mai mic regret sau ezitare că am procedat corect”, a declarat Antonescu.

El a precizat că Traian Băsescu trebuia să demisioneze după ce a văzut rezultatul referendumului. În privința demisiei sale din politică, dacă Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu a spus: „Eu am proprietatea vorbelor mele. Decizia mea este luată, este una fermă și ea va fi anunțată în momentul potrivit”.

Președintele interimar a precizat că este „optimist” în privința deciziei judecătorilor Curții Constituționale.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII ALE PREȘEDINTELUI INTERIMAR

♦ Felicit sportivii români care au obținut rezultate notabile la Olimpiada de la Londra.

♦ Cunoaștem în acest moment, rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui României. Putem să tragem niște concluzii ferme.

♦ 8,5 milioane de români cu drept de vot, în ciuda diverselor forme de boicot, și-au exprimat voința. 7,5 milioane s-au pronunțat pentru demiterea președintelui României.

♦ Prima concluzie: în fond Traian Băsescu a fost demis, în formă așteptăm verdictul CCR. În termeni de legitimitate a fost demis de cei care l-au ales președinte, de o majoritate reală a cetățenilor cu drept de vot.

♦ 5,2 milioane l-au ales președinte, 7,5 milioane au spus că trebuie să plece.

♦ Cei 8 milioane de cetățeni au făcut un lucru important pentru țara noastră. Importante organisem de presă internaționale care debitau tot felu de lucruri, insuficient informate, folosind termeni ca lovitură de stat își reconsideră simțitor pozițiile.

♦ Nu știu care sunt cifrele pe care CCR le va lua în considerare când va da un verdict. Opt milioane sunt în viață și au putut fi numărați, nu există dubii. La cei din boicot nu știm dacă sunt în viață toți, dacă mai au cetățenie română toți, acolo nu știm nimic sigur.

♦ 8,5 milioane de cetățeni înseamnă democrație, participare, înseamnă viață. Restul e birocrație și asupra ei va trebui să se pronunțe CCR.

♦ A fost un referendum corect. Mulțumesc Guvernului României, instituțiilor statului care și-au făcut datoria corect, inclusiv serviciile speciale, STS, nu au interferat în procesul electoral, nu au încercat să influențeze acest proces.

♦ CCR are de luat o decizie foarte grea. Sunt un om politic care în mai multe rânduri am criticat decizii ale CCR, le-am respectat întotdeauna. Nu știu dacă în formă sau în fond am greșit. Nu îmi retrag acele critici. Indiferent de decizia CCR nu va trebui să o culpabilizăm. Curtea are o decizie grea și nu este vina ei. Trebuie să țină cont de niște lucruri care nu țin de ea: ce înseamnă jumătate din populația cu drept de vot. Va avea date diferite, cu cifrele MAI, cu cifrele din listele electorale, cu datele de la INS.

♦ Sper într-o decizie a CCR care să pună înainte de toate spiritul Constituției, legii referendumului și faptul că pragul de cvorum a fost impus pentru a stimula participarea cetățenilor.

♦ Sper că decizia Curții va da întâietate unei realități în fața unei hârtii, unor oameni în carne și oase în fața unor jocuri aritmetice și tertipuri.

♦ CCR are o povară uriașă pe umeri și nu ar fi trebuit să o aibă: Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze. Orice om care are respect pentru democrație, ar fi luat această decizie. Faptul că Traian Băsescu nu o ia lasă pe umerii CCR o povară foarte greu de care sunt încredințat că această instituție se va achita cu onoare.

♦ Românii au votat împotriva abuzului. Traian Băsescu nu mai este, nu mai poate fi președintele nostru al celor 8,5 milioane de români. Vom respecta decizia Curții, dar în planul legitimității este definitiv demis, nu mai poate fi niciodată președintele acestei țări.

♦ Celor care au votat vă spun ați făcut ce trebuia, pentru voi și pentru țara noastră. Indiferent de decizia Curții nu vor înceta să fie apărați de toți cei care în numele lor facem politică în fața oricăror amenințări, abuz. Dacă o decizie nefavorabilă îi va face pe unii să creadă că nu mai merită să mai votezi, le spus întotdeauna merită să votezi, să crezi în democrație.

♦ Sunt optimist în legătură cu decizia Curții sunt sigur de respectarea ei. Toți acești oameni, opt milioane și jumătate vor ieși mai întăriți în credința lor în democrație.

♦ Eu am proprietatea vorbelor mele. Decizia mea este luată, este una fermă și ea va fi anunțată în momentul potrivit.

♦ Nu avem obligații morale față de Traian Băsescu. Nimeni nu are vreo obligație morală sau de alt tip față de Traian Băsescu.

♦ Cei de la CCR știu, după cum știm toți, că avem de-a face cu două cifre, una birocratică, valabilă din punct de vedere legal pentru că nu au fost în stare instituții ale statului să o adapteze la realitate. Aceasta este cifra din listele electorale. Avem de a face cu o listă care reflectă realitatea, oamenii vii cu drept de vot și poartă cetățenia română. CCR trebuie să dea un verdict în raport cu legea, are capacitatea și dreptul de a interpreta în spiritul Constituției și al legii.

♦ Traian Băsescu amenință de când îl știu și de când mă știu de asemenea amenințări nu m-am temut. Când te lupți cu Traian Băsescu trebuie să îți învingi teama, eu am învins-o de mult. Mă dezgustă amenințările lui Traian Băsescu pentru că un om să amenințe.

♦ Sunt niște aberații care ne fac rău și de râs declarațiile președintele. Și Le Figaro a început să mai cerceteze. Mi se pare jenant, sunt nedemne de orice om politic.

♦ Eu m-am implicat în campanie, în sensul chemării la vot. Răspunsul primit este unul impresionant. Este unul care mă face să îndrăznesc să spun un lucru, în momentul în care 8,5 milioane de oameni vin la o acțiune politică la care îi cheamă oamenii politici înseamnă că nu jucăm într-o piesă absurdă.

♦ Obiectivul nostru a fost normalizarea vieții politice din România, funcționarea normală a instituțiilor acestei țări. Sper că acest referendum se va finaliza cu demiterea oficială și nu doar morală a lui Traian Băsescu.

♦ Arată atitudinea unui trișor, atitudinea lui Traian Băsescu. Am promulgat o lege votată în Parlament, acreditată drept constituțională și nu aveam un motiv ca președinte interimar să nu o promulg. Am consacrat prin actul promulgării voința Parlamentului. Lucrurile astea nu sunt șmecherii. Lucrurile astea nu sunt de trișat, să ascundem sub masă trei zile pentru a vedea tactica de campanie a cuiva. Am acționat ca președinte interimar al României. Un candidat a dorit să se comporte ca trișor, ca paiața lui Viktor Orban, este treaba lui de candidat. Nu am nici cel mai mic regret sau ezitare că am procedat corect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului