Primar Bacău (PSD): Într-o opoziție de stânga veritabilă nu își mai pot găsi locul Oprișani, Ștefănești și Bădălăi! Doamna Dăncilă, vă rog să vă dați demisia

Primar Bacău (PSD): Într-o opoziție de stânga veritabilă nu își mai pot găsi locul Oprișani, Ștefănești și Bădălăi! Doamna Dăncilă, vă rog să vă dați demisia
Publicat: 28/05/2019, 09:55

„Cred că poporul a spus Partidului Social Democrat suficient. Este momentul să înțelegem mesajul pe care ni l-au transmis oamenii. Clar și transparent cetățenii spun că noi trebuie să plecăm de la guvernare. Cred că este momentul să recunoaștem că acesta nu a fost un simplu vot, iar europarlamentarele din 2019 au echivalența unor alegeri parlamentare”, scrie pe Facebook primarul PSD din Bacău, Cosmin Necula.

În opinia acestuia, votul de duminică „delegitimează” PSD pentru a conduce Guvernul.

„Consider că în actualul context european și național cei care au câștigat aceste alegeri trebuie să își asume guvernarea. Românii așteaptă ca un nou guvern să rezolve problemele acestei țări. Totodată, am convingerea că România trebuie să aibă o opoziție de stânga puternică. Însă într-o opoziție de stânga veritabilă nu își mai pot găsi locul Oprișani, Ștefănești și Bădălăi! Rezumând, doamna Dăncilă, vă rog să vă dați demisia! Doamnelor și domnilor miniștri, vă rog să vă dați demisiile! Astăzi, românii spun că PSD trebuie să fie în opoziție!”, adaugă primarul.

PSD va avea ședința Biroului Permanent Național marți, ora 11.00, la Parlament. De la 18.00 social-democrații vor participa la întrunirea CEx. La cele două reuniuni, PSD va analiza rezultatul obținut de formațiune la europarlamentare și calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Lino Golden și Delia s-au căsătorit, după doi ani de relație. Imagini de la cununia...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului