Scrisoare deschisă a PSD: Ce jocuri faceți,domnule Mircea Geoană? Nu mai mințiți în legătură cu PSD!

Scrisoare deschisă a PSD: Ce jocuri faceți,domnule Mircea Geoană? Nu mai mințiți în legătură cu PSD!
Publicat: 23/04/2012, 19:26
Actualizat: 25/04/2012, 08:07

Un grup de 26 de membri PSD au transmis o scrisoare deschisăcătre Mircea Geoană, în care acesta este acuzat că minte înlegătură cu vizita la Sorin Ovidiu Vântu, susținând că la acelepisod a fost prezent și jurnalistul Robert Turcescu, căruia îisolicită să spună adevărul despre vizita lui Geoană.

Cei 26 de semnatari, între care se numără deputații ViorelHrebenciuc, Nicu Bănicioiu, Mircea Dușa, Radu Moldovan, FlorinIordache, Valeriu Zgonea, europarlamentarii Corina Crețu și CătălinIvan și o serie de lideri ai organizațiilor localesocial-democrate, au intitulat această scrisoare deschisă „Cejocuri faceți, domnule Mircea Geoană?”.

„În contextul în care agenda publică este dominată de subiectede o gravitate foarte mare, discutându-se despre noul buget, despreriscul impozitării pensiilor mici și despre reducerea sprijinuluiacordat mamelor, dumneavoastră ați transmis niște mesaje absolutsuprinzătoare cu privire la campania electorală de anul trecut. Nudoar că readuceți în atenție un episod de tristă amintire și pentruPSD și pentru România, dar o faceți într-o manieră care nu vă facedeloc cinste. Ați mințit electoratul și anul trecut și o faceți șiacum vorbind despre vizita dumneavoastră la domnul Vântu. Văreaducem aminte că știați, așa cum știam cu toții, încă de la ora13.00, de existența fotografiilor și informaților publicate întoată presa despre prezența dumneavoastră la domiciliul lui SorinOvidiu Vântu, cu o seară înainte de dezbaterea finală din campaniapentru alegerile prezidențiale”, se arată în scrisoare.

Social-democrații susțin că este „de notorietate” faptul că,atunci când atât Viorel Hrebenciuc, cât și Cozmin Gușă și VictorPonta i-au solicitat explicații în legătură cu acea vizită, Geoanăi-a „mințit” spunând că episodul nu a avut loc.

„Acești oameni, ca și întreg staff-ul care v-a susținut v-aucrezut pe cuvânt până la ora dezbaterii”, mai spun ei.

„Din ceea ce am aflat între timp, mai există o persoană, domnuleGeoană, care a fost prezentă la acea vizită. Este vorba dejurnalistul Robert Turcescu. Îi solicităm acestuia să spunăadevărul despre acea vizită a dumneavoastră”, se arată înscrisoare.

Semnatarii scrisorii deschise îi adresează lui Geoană întrebarea”în numele cui” acționează și dacă are „motive ascunse” pentru carear vrea să deturneze atenția de la problemele curente.

„Există agende secrete despre care noi, cei din PSD, nu știm?Aveți înțelegeri ascunse cu domnii Crin Antonescu și DanVoiculescu? De ce doriți distrugerea dinăuntru a PSD și doriți cuatâta ardoare să vă răzbunați pe domnul Victor Ponta? Vă reamintimcă atât PSD, cât și domnul Ponta și-au păstrat constant sprijinulpentru dumneavoastră pentru a rămâne președinte la Senat. Nu aveținici un pic de onoare, domnule Geoană? De ce, în loc să cheltuițibani pentru campanii de imagine împotriva partidului, nu ajutațipartidul să achite datoriile neplătite din campania electoralăprezidențială? Cum răspundeți celor care vă întreabă de ce niciPDL, nici Traian Băsescu nu vă schimbă din funcția de președinte alSenatului? Atunci când veți răspunde onest la aceste întrebări vomcrede cu adevărat că vreți să mai rămâneți în PSD”, scriusocial-democrații.

Semnatarii scrisorii deschise îi cer lui Geoană să nu mai”atace” partidul și să nu mai „mintă” în legătură cu PSD.

„Credem că PSD a reușit anul acesta să revină în frunteaierarhiei partidelor tocmai pentru că este mai deschis, maiconsecvent și mai onest cu opinia publică și cu electoratul său.Încheiem această scrisoare cu speranța că veți înceta să facețijocuri împotriva partidului care v-a dat totul!”, încheie cei 26 desemnatari ai scrisorii deschise, care menționează că lista rămânedeschisă.

Departamentul Politic, [email protected]

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
De ce a rupt-o Pepe cu Antena 1, de fapt: 'Mi s-a propus să ❗️'
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Luca, fiul lui Reghecampf cu prima soție, dezvăluie care e, de fapt, relația cu mama...
Viteză legală mai mare pe noile drumuri din România! Se schimbă Codul Rutier în 2022
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
Skoda elimină din gamă un model foarte apreciat de familiști. Fanii mărcii sunt revoltați
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
VIDEO: Fetiță afgană, vândută pentru 500 de dolari de o familie înfometată
ȘOCANT! Plin de datorii, Bănel Nicoliță a fugit din țară, de teama cămătarilor
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Frig neobișnuit pentru România. Alertă meteo, aer polar! Cât vom avea de îndurat
Vremea 26-27 octombrie 2021. Ce ne așteaptă azi și mâine în România
CÂND se vor distribui VOUCHERELE pentru cei VACCINAȚI
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Este sărbătoare mare azi în calendarul ortodox. Ce NU ai voie să faci de Sf....
ANUNT BOMBA despre a treia doză de Pfizer! Ce efect are asupra tinerilor
Megașoc pentru Iohannis! Trecutul neștiut iese la suprafață. Ceva mai rău nu i se putea...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Cum se intră în magazinele Lidl, din 25 octombrie. Ce trebuie să ştie clienţii