Senatul respinge uniformele obligatorii în școli. Cum s-au gândit senatorii la „personalitatea proprie a elevului” și la „spiritul de turmă”

Redactor:
Raul Florea
Senatul respinge uniformele obligatorii în școli. Cum s-au gândit senatorii la „personalitatea proprie a elevului” și la „spiritul de turmă”
Obligativitatea uniformei școlare nu este pe placul senatorilor. Inițiativa legislativă ce privește introducerea unei ținute standard pentru fiecare școală în parte a fost respinsă, miercuri, de Senat, cu o majoritate covârșitaore: 91 de voturi împotrivă și 6 voturi pentru.

Obligativitatea uniformei școlare nu este pe placul senatorilor. Inițiativa legislativă ce privește introducerea unei ținute standard pentru fiecare școală în parte a fost respinsă, miercuri, de Senat, cu o majoritate covârșitaore: 91 de voturi împotrivă și 6 voturi pentru.

Proiectul deputatului PDL Cezar Preda prevede ca toți elevii din clasele primare și gimnaziu să se prezinte la ore într-o vestimentație corespunzătoare: sacou, respectiv vestă, cămașă cu mânecă lungă, respectiv cămașă cu mânecă scurtă, pantalon și cămașă pentru băieți, fustă și eșarfă în cazul fetelor. La toate acestea adăugându-se ecusonul cu numele și sigla unității de învățământ.
Modelul propriu-zis și detaliile ce privesc culoarea uniformelor ar urma să fie stabilite de comun acord de Consiliul de Administrație al școlii, părinți și reprezentanții elevilor. În ceea ce privește achiziționarea uniformelor, inițiativa acordă atribuții direct școlii, prevăzând totodată un ajutor din partea primăriilor pentru elevii cu burse sociale.

Prevederile au atras atât criticile parlamentarilor, cât și pe cele ale executivului. Înainte de toate, guvernul a fost deranjat până și de titlul inițiativei ce face trimitere la „creșterea prestigiului educației”, argumentând că nu există o legătură directă cu textul de lege. Apoi, executivul a ridicat și problema „efortului bugetar suplimentar” pe care l-ar suporta statul.

Ce i-a nemulțumit însă pe senatori?

„Inițiativa a fost rulată de câteva zeci de ori. Pleacă de la ideea că unii elevi nu au bani. Ar avea sens dacă uniformele ar fi plătite de stat, în condițiile în care costă extraordinar de mult”, a precizat pesedista Lia Olguța Vasilescu.

„N-am face decât să încărcăm familiile sărace. În plus, nu cred că obligativitatea purtării uniformei va schimba ceva în privința calității învățământului în școlile noastre”, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Colegul acestora, Georgică Severin, a avut o problemă cu „spiritul de turmă”: „Fiecare elev are personalitate proprie. Nu trebuie introdus într-un spirit de turmă. Măcar pe elevi să-i lăsăm în pace și să nu ne întoarcem înainte de 1990”.

Luați de val, senatorii nu au scăpat ocazia de a politiza dezbaterea proiectului.

„Nu sunt surprins că inițiativa vine din partea unui deputat democrat-liberal. În PDL, există o disciplină cazonă. Mă surprinde că aparține domnului Cezar Preda care mai mișcă în front. Dacă vreți dumneavostră uniforme, purtați-le dumneavostră”, a declarat liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti.

Odată cu votul acordat de Senat, inițiativa va ajunge pe masa deputaților, aceștia urmând să aibă ultimul cuvânt.

BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Ce s-a ales de Patrick Cioacă, fiul Elodiei. Ce decizie radicală a luat băiatul după...
Soția i-a născut 5 fete și era însărcinată pentru a șasea oară. Atunci, bărbatul a...
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Andreea Marin, ipostază unică alături de Violeta și Radu! Frații Bănică au atras toate privirile....
Demisie în Cehia pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus. „Este obosit, dezgustat de politică şi...
BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
Rochița prea scurtă i-a jucat feste! E incredibil ce a pățit prezentatoarea TV în mijlocul...
Incredibil! Țara în care șef de stat este un MORT, dar nu asta este cel...
LOCURI DE MUNCĂ la Hornbach. Cât e salariul, cum e programul și ce persoane sunt...
ANM îi avertizează pe români! Va fi prăpăd în următoarele zile
Nelu Tătaru anunţă când vom scăpa de coronavirus
Alimentul care îți otrăvește ficatul. TOP 15 mâncăruri de evitat dacă ai ficatul gras
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care sperie toţi...
Inchide