STENOGRAMA ȘEDINȚEI CEX AL PSD. Cum s-a tranșat confruntarea Geoană – Ponta. Ce acuzații i-au fost aduse lui Ion Iliescu și Adrian Năstase EXCLUSIV

Redactor:
Cristian Andrei
Pentru prima oară vei auzi cum SE FACE politica în SPATELE UȘILOR ÎNCHISE!

Mircea Geoană le-a reproșat pe un ton virulent lui Adrian Năstase și Ion Iliescu în ședința Comitetului Executiv al PSD că girează acțiunile lui Victor Ponta și nu spun nimic despre direcția greșită în care se îndreaptă partidul. Fostul președinte al PSD a spus că s-a săturat de „atâta nesimțire și lipsă de respect” la care a fost supus din partea conducerii partidului.

Pus să își prezinte punctul de vedere în fața Comitetului Executiv al PSD, Mircea Geoană a ținut un discurs pe un ton ridicat, țintele sale fiind Victor Ponta, Ion Iliescu și Adrian Năstase. Fostul președinte al PSD i-a acuzat pe cei trei că au plănuit excluderea sa din partid, alimentând zvonurile privind colaborarea cu puterea și Traian Băsescu. „Sunteți la fel de vinovați ca și Ponta”, le-a spus Geoană lui Adrian Năstase și Ion Iliescu.

„De unde până unde atâtea injurii și calomnii, de unde până unde atâta lipsă de respect, de unde până unde atâta nesimțire? De unde până unde vă bateți joc de un om care v-a condus cinci ani de zile mai mult decât oricare dintre foștii lideri, care au avut mandat de patru ani. De unde s-a spus că Geoană nu este omul partidului? Dar de unde până unde atâta nesimțire? Cât credeți că o să accept astfel de nesimțire? Dar până când credeți că o să vă întorc și obrazul celălalt?”, le-a spus extrem de nervos Mircea Geoană colegilor de partid reuniți la ședința de marți a Comitetului Executiv.

El a spus că nu înțelege de ce după vizita din America, cei din conducerea partidului i-au cerut să renunțe la președinția Senatului.

„Haideți puțin să lăsăm comedia aceasta deoparte domnilor. De unde până unde a pornit chestia asta? Care motivul acestei discuții cu privire la Mircea Geoană în partid? Care este motivul, de unde a pornit această conversație? De ce până acum o săptămână Geoană era perfect pregătit să conducă Senatul și țineam legea prestațiilor sociale cu colegii senatori și brusc că am mers eu în America și a început cineva să spună că Geoană trebuie să fie dat afară din partid, că nu mai reprezintă PSD”, a afirmat Geoană.

El le-a cerut colegilor să voteze deschis în cadrul CEx când se va ajunge la punctul privind excluderea sa din partid. Geoană le-a spus colegilor că nu a dat niciun singur telefon în filiale pentru a schimba decizia, în schimb Victor Ponta i-a sunat pentru a îi convinge să „dea votul ăsta nenorocit”.

„De unde până unde îndrăznește cineva să vorbească în halul în care s-a vorbit cu mine? Când am vorbit eu cu vreunul dintre dumneavoastră așa? Nu am dat niciun singur telefon la niciun coleg, cum a făcut Victor Ponta ca să convingă să dați votul ăsta nenorocit. Nu am sunat pentru că nu am vrut să vă influnțez în vreun fel, vă rog acum vreau vot deschis, nu vreau vot secret. Vreau să știe întreg partidul cum votați, vreau să știe toata baza de partid cum votați și vreau să știu care sunt motivele adevărate pentru această mascaradă. Pentru ce?”, și-a continuat tirada Geoană, care i-a spus lui Ponta că a inventat o procedură inexistentă în Constituție sau Regulamentul Senatului, doar ca pretext pentru a scăpa de el.

El le-a readus aminte colegilor că prima dată a fost suspendat din partid pentru că i-a atras atenția lui Victor Ponta că trebuie să facă o alianță cu liberalii și că sondajele, care creditau PSD cu peste 50%, erau mincinoase. Geoană i-a reproșat președintelui PSD că nu l-a chemat la negocierile cu liberalii, deși el îi cunoștea foarte bine.

„Cine îi știe mai bine pe liberali decât eu? Cine a purtat negocierile cu liberalii pentru spargerea Alianței DA? Cine a avut de suportat toate suișurile și coborâșurile relației cu Tăriceanu? Cine a creat majoritatea pentru suspendarea lui Băsescu? Cine a creat majoritatea cu Iohannis? Cine a creat majoritatea cu ungurii și cu toți împotriva lui Băsescu?”, a repus pe tapet Geoană momente din mandatul său în fruntea PSD.

Fostul președinte s-a declarat un adversar al parității în cadrul USL cu liberalii, deoarece astfel PSD a alimentat UNPR prin plecarea celor nemulțumiți că nu au fost lăsați să candideze. Mai mult, a adăugat că liberalii nu trebuiau tratați drept egali cu social-democrații. „Îi respectăm, dar nu sunt egalii noștri”, a sublinat Geoană.

„USL a scăzut 15% în sondaje”

Atacul principal al lui Mircea Geoană s-a concentrat pe faptul că PSD și USL au scăzut dramatic în sondaje din cauza, iar Ion Iliescu și Adrian Năstase se fac că nu văd acest lucru.

„Toate au o limită pentru că direcția partidului este greșită. Nu ideea USL este greșită, ci modul în care a fost construită și condusă. Modul în care nu convingem, în care pierdem aproape 15 procente în câteva luni de zile, am plecat de la 65%, suntem undeva în jurul a 50% sau sub 50%. De ce domnul Iliescu și domnul Năstase întrețin această chestiune. Sunteți la fel de vinovați ca și Ponta. Ați girat pentru acest om. Ți-a fost frică, Adriane, să ne batem față în față la Congresul din 2010. Acum îți este frică să spui ceea ce crezi și ceea ce gândești. Și domnul Iliescu în continuare face același balet în care insultă. De ce nu aveți curajul să spuneți că lucrurile nu sunt în regulă?”, i-a luat la țintă pe cei doi foști președinți ai PSD Geoană.

El și-a criticat și foștii camarazi care „bagă capul în pământ”, deși știu că decizia în cazul său este greșită. Pe Victor Ponta l-a acuzat că a mințit când a afirmat că Geoană vrea să fie ministru în guvernul Boc și că s-a întâlnit în secret cu Elena Udrea.

„Prea multe calomnii, înjurături și porcării au fost spuse la adresa mea. Nu este în regulă”, a continuat Geoană, care și-a anunțat colegii că s-ar putea să se reîntâlnească cu unii dintre ei în alt proiect politic.

„Veniți cu scenete”

În replică, Victor Ponta i-a transmis lui Geoană că ar trebui să-și ceară scuze colegilor pentru acuzele aduse.

„Veniți cu scenete, dacă nu v-am cunoaște toți aproape că ar ține chestia asta”, i-a spus Ponta lui Geoană.

El l-a întrebat înaintea votului pentru excluderea din partid dacă este de acord să renunțe la funcția de președinte al Senatului.

Geoană a venit cu o contrapropunere: el acceptă să fie înlocuit de la Senat, dacă Ponta își va da demisia din funcția de președinte al PSD dacă un pedelist va ajunge șeful Senatului.

„În clipa în care veți reuși să aveți, să avem o majoritate pentru a pune în locul meu un alt pesedist cu mare plăcere. În clipa când veți avea garanția că această poziție nu pleacă de la Opoziție am să zic evident da. În condițiile în care vă puneți și dumneavoastră mandatul pe masă dacă eu plec și funcția ajunge la un pedelist, cu mare plăcere”, a fost poziția exprimată de Geoană în cadrul Comitetului Executiv.

Victor Ponta l-a mai întrebat încă o dată dacă este dispus să cedeze de bunăvoie această funcție în stat.

„Vreți să dați domnului Berceanu a doua funcție în stat când vorbiți de suspendarea președintelui? Ceva nu se leagă în povestea asta. Aveți garanția că putem înlocui cu alt pesedist sau pesedistă?

Dar să îmi puneți mie în cârcă că o decizie tembelă mi se pare o nebunie. Vreți să o dați la PDL, dați-o. Arătați-mi că se poate face și o fac cu mare drag”, a fost răspunsul lui Mircea Geoană.

×

Urmăriți Gândul LIVE Suntem revoltați când oamenii NU poartă măști in metrou sau în spațiile închise, dar ne victimizam cand jandarmii intervin în forță. Un tânăr NU purta corect masca, iar călătorii au fost impresionați de victimizarea tânărului și i-au sărit în ajutor. https://www.gandul.ro/19468728 Președintele USR, Dan Barna, și europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, printre invitații Emmei Zeicescu la Gândul LIVE

Publicată de Gandul pe Marţi, 14 iulie 2020
Gândul LIVE!
Inchide