SUSPENDAREA LUI TRAIAN BĂSESCU. Ponta îl acuză pe Băsescu că vrea să-l suspende pe ministrul de Externe. Marga: Relatarea premierului e corectă. LIVE

SUSPENDAREA LUI TRAIAN BĂSESCU. Ponta îl acuză pe Băsescu că vrea să-l suspende pe ministrul de Externe. Marga: Relatarea premierului e corectă. LIVE
Publicat: 05/07/2012, 19:14
Actualizat: 06/07/2012, 10:40

Parlamentul s-a reunit astăzi, în prezența lui Traian Băsescu pentru a discuta, în sesiune extraordinară, cererea USL de suspendare a președintelui. Șeful statului participă la ședință. Lucrările sunt conduse de președinții Senatului și Camerei Deputaților, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea. Victor Ponta nu este prezent.

Președintele Traian Băsescu a susținut, în discursul său, că obiectivul major al suspendării sale este că USL vrea „punerea sub control a justiției și a instituțiilor statului”. Un motiv „conjunctural” ar fi că s-a încercat acoperirea scandalului de plagiat în care este implicat Victor Ponta, pe care l-a numit premierul copy-paste. „Apropo, n-ați vrea să realizați odată cu referendumul de validare sau invalidare a președintelui și referendum pentru validarea noii Constituției cu parlament unicameral și 300 de parlamentari?„, i-a întrebat Băsescu pe cei din USL.

Președintele Băsescu va veni și mâine în Parlament când se va dezbate și vota cererea de suspendare. Ședința este programată la ora 17:00.

Gândul a transmis LIVE TEXT și LIVE VIDEO.

UPDATE 17.55 Premierul Victor Ponta a schimbat conducerea Institutului Național de Statistică.

UPDATE 17:34 Cum comentează USL propunerea lui Traian Băsescu de revizuire a Constituției.

UPDATE 17:14 Traian Băsescu se pregătește de campanie.

UPDATE 16:26

UPDATE 15:29 Ministrul de Externe Andrei Marga a explicat că miza disputei cu președintele Traian Băsescu este numirea a doi ambasadori în Italia și Qatar, deși aceștia nu au primit avizul parlamentarilor. „Eu am moștenit o listă pe care erau doi candidați care nu au trecut examenul în comisiile de politică externă ale Parlamentului. Ca ministru de Externe am propus președinției să recurgem la alți candidați. A fost discuția că președinția nu acceptă schimbarea candidaturilor și a transmis cererile de acreditare acum 10-12 zile„, a spus Marga. El a evitat să dea un răspuns tranșant la întrebarea dacă președintele l-a amenințat cu suspendarea din funcție, preferând să spună că „relatarea premierului e corectă și completă”.

UPDATE 15:02 Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că ședința plenului reunit pentru dezbaterea și votul asupra cerererii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu va avea loc, vineri, la ora 17.00.

UPDATE 14:51 Cursul de schimb ignoră de obicei politica românească, însă de această dată acapararea puterii de către USL este destul de serioasă pentru a pune presiune o perioadă mai lungă asupra cursului euro-leu, potrivit grupului bancar ING, care vede o apropiere rapidă de cotația 4,55 lei/euro

UPDATE 14:23

UPDATE 14:12 Curtea Constituțională se reunește mâine la ora 9:00 pentru a da avizul asupra cererii de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

UPDATE 13:38 Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, anunță că îl dă în judecată pe președintele Traian Băsescu pentru afirmații defăimătoare, precizând că nu îi va solicita acestuia daune materiale, ci doar să admită faptul că a mințit.

UPDATE 12:44 Premierul Victor Ponta a plecat pentru un minut din ședința cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerț pentru o discuție telefonică, afirmând la întoarcere că a aflat că președintele Traian Băsescu îl lasă fără ministrul de Externe. „Am ieșit din sală, pentru că am fost sunat și am aflat că Traian Băsescu tocmai mă lasă fără ministrul de Externe„, a spus Ponta.

UPDATE 12:00

UPDATE 11:54 Guvernul intenționeză să se reunească în ședință joi seara, în jurul orei 18.00, unul dintre subiectele posibile fiind modificarea prin ordonanță de urgență a legislației privind referendumul pentru demiterea din funcție a președintelui, în sensul demiterii președintelui cu voturile a jumătate plus unu dintre românii care merg la vot.

UPDATE 11:46 Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților s-a încheiat.

UPDATE 11:39 S-a votat ca judecătorii Curții Constituționale să fie dat până mâine, la ora 12:00.

UPDATE 11:31 Ioan Oltean(PDL) „E inadmisibil să cerem CCR să se pronunțe în 24 de ore. Vă rog să fiți de acord ca termenul să fie de două săptămâni”

UPDATE 11:25 Cristian Boureanu(PDL):”Este trist că doriți să aveți un președinte fără alegeri. Pentru prima oară un grup parlametar propune să impunem CCR un termen pentru a se pronunța”

UPDATE 11:23 Parlamentul a respins propunerea PDL de formare a unei comisii de anchetă în cazul suspendării lui Traian Băsescu.

UPDATE 11:23 Cezar Preda(PDL): Copiați și faceți comisii care să stea un an de zile pentru plagiatul lui Ponta și pentru suspendarea președintelui nu vreți să faceți comisie?

UPDATE 11:21 Eugen Nicolăescu(PNL) a cerut ca judecătorii CCR să-și de-a avizul consultativ până mâine la ora 12:00.

UPDATE 11:18 Ioan Oltean(PDL): „Trebuie să se adauge elemente care să justifice, este o necesitate pentru că Parlamentul poate fi pus în ridicol. Trebuie să fie îmbunătățită.”

UPDATE 11:13 Președintele Traian Băsescu a părăsit sala de plen.

UPDATE 11:08 Băsescu: „Nimeni nu poate să spună că m-am dus să bat cu pumnul în masă ca cei din Coaliție să facă un lucru sau altul. Sper că voi avea ocazia să răspund punct cu punct celor aflate din sesizarea PSD și PNL. Nimeni nu va veni să ne facă ordine în România. Avem obligația să ne facem noi ordine în funcționarea instituțiile statului. Au arătat că sunt dipuși să dea lovituri consistente: fie că vorbim de transformarea MO în gazeta de perete a guvernului. Continuați și finalizați procedura respectând toate instituțiile statului și Constituția României. Obiectivul major al acestei suspendări este punerea sub control a justiției, punerea sub control și la dispoziția USL a instituțiilor statului. Apropo, n-ați vrea să realizați și odată cu referendumul de validare sau invalidare a președintelui și referendum pentru validarea noii Constituției cu parlament unicameral și 300 de parlamentari

UPDATE 11:07 Băsescu: „Pentru mine a fost o obligație ca președinte să le spun românilor adevărul despre finanțelor țării. S-ar putea ca referendumul să confirme că am fost cinstit cu românii”

UPDATE 11:05 Băsescu: „Astăzi aud că am tăiat eu pensiile. Știu că prin dese declarații s-a reuși propagarea acestei convingeri. La referendumul de suspendare mi-aș dori mult să fiu votat de pensionarii care nu au pierdut nicmic la pensie și de cei cărora le-au crescut. Mi-aș dori să fiu votat de aceia cărora nu le-au scăzut pensiile

UPDATE 11:04 Băsescu: „Am văzut una dintre afirmațiile liderului spiritiual al USL, Dan Voiculescu: trebuie să controlăm justiția”

UPDATE 11:00 Băsescu: „Primul obiectiv este punerea sub controlul PNL și PSD a intituțiilor statului. Alt obiectiv este legat de nepunerea în aplicare a referendumului din 2009, prin care poporul a votat cu 85% pentru parlament unicameral și 300 parlamentari. Astea sunt motive de fond. Mai e unul conjunctural: Primul ministru pe care l-ați susținut este cunoscut ca primul ministru copy-paste”

UPDATE 10:58 Băsescu: „Nu contest dreptul parlamentului de a iniția și finaliza procedura de suspendare a președintelui”

UPDATE 10:57 Băsescu: „Înțeleg că astăzi nu e dezbaterea documentului. Eu vreau să particip la dezbatere. Voi face o prezentare. Mărturisesc că sunt într-o oarecare dificultate pentru că am primit documentul la 19:30”

UPDATE 10:56 Președintele Traian Băsescu susține un discurs. Președintele este aplaudat.

UPDATE 10:52 Cursul de schimb a crescut foarte ușor în prima oră a ședinței, la 4,4750 – 4,4770 lei/euro, într-o piață liniștită și cu volume reduse de tranzacționare și în care jucătorii așteaptă votul de vineri din Parlament asupra cererii USL de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.

UPDATE 10.15 Senatorul PSD Toni Greblă, președintele Comisiei Juridice, citește cererea de suspendare depusă de USL.

UPDATE 10.10 Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a anunțat la începutul ședinței că senatorul Gheorghe David și deputatul Iosif Blaga au revenit la grupul parlamentar PDL. Anunțul a fost primit cu aplauze.

UPDATE 10:02 Băsescu a ajuns în Parlament.

Traian Băsescu a fost invitat în forul legislativ pentru a-și spune punctul de vedere.

Majoritatea parlamentară a anunțat că va sesiza și Curtea Constituțională, căreia îi va solicita să se pronunțe până vineri dacă președintele Băsescu a încălcat grav Legea Fundamentală. Avizul Curții este consultativ, după ce guvernul Ponta, a decis ieri, prin Ordonanță de Urgență, că hotărârile Parlamentului nu mai pot fi atacate la Curtea Constituțională.

Potrivit calendarului stabilit de USL, Parlamentul va decide vineri, prin vot, dacă președintele Traian Băsescu va fi suspendat pentru încălcarea Constituției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am...