Tăriceanu anunță: Până luni vrem să depunem la CCR sesizarea privind alegerea lui Meleșcanu la Senat

Redactor:
Alexandru Costea
Tăriceanu anunță: Până luni vrem să depunem la CCR sesizarea privind alegerea lui Meleșcanu la Senat
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că partidul său dorește să depună până luni sesizarea la CCR privind alegerea neregulamentară a lui Teodor Meleșcanu în fruntea Senatului. Acesta a spus că până atunci va trebui să strângă semnături de la parlamentari din alte partide pentru demers.

„În discuția pe care am avut-o cu colegii mei am dezbătut și acest lucru și ne vom strădui ca cel târziu luni sesizarea privitoare la alegerea neregulamentară a președintelui Senatului în persoana lui Meleșcanu să fie depusă la Curte. Va trebui luni pentru că va trebui să strângem semnături de la alți parlamentari care împărtășesc acest punct de vedere, că alegerea a fost neregulamentară. Unii dintre colegii din opoziție, pot să vă spun că au venit și ne-au spus, după ce am făcut declarația la pupitrul Senatului, că vor să vină să semneze”, a declarat, miercuri, Călin Popescu Tăricenu, în Parlament.

Teodor Meleșcanu nu a participat la lucrările plenului de miercuri, la o zi după ce a fost ales la șefia Senatului.

Meleșcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marți, președinte al Senatului, obținând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat ulterior că intenționează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleșcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcție doi senatori din același partid.

Anterior alegerii acestuia la șefia Senatului, ALDE a decis că persoanele care acceptă funcții, fără acordul formațiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleșcanu.

 

Inchide