Trei firme unde deputatul Arion (PDL) e acționar au avut 260 de contracte pe bani publici, în 12 ani

Trei firme unde deputatul Arion (PDL) e acționar au avut 260 de contracte pe bani publici, în 12 ani
Publicat: 23/04/2012, 19:28
Actualizat: 23/04/2012, 22:36

Trei dintre firmele la care deputatul PDL de Hunedoara ViorelArion are peste 50% din acțiuni au derulat 260 de contractefinanțate cu bani de la bugetul public, în ultimii 12 ani, unelecontracte fiind încheiate pe perioadă nedeterminată și fiind înderulare, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Deputatul PDL de Hunedoara Viorel Arion, care se află la aldoilea mandat în Parlamentul României, este acționar la șaptefirme, potrivit ultimei declarații de interese, publicată pesite-ul Camerei Deputaților.

Conform datelor din documentul menționat, trei dintre acestefirme au avut, în ultimii 12 ani, peste 260 de contracte finanțatecu bani de la bugetul public, multe dintre ele obținute prinnegociere directă și legate de instituții publice conduse de cătrecolegi de partid, fiind încheiate în euro, dolari sau lei.

Astfel, SC Comser SRL Hunedoara, firmă la care Arion esteasociat și deține 54 la sută din părțile sociale și care vinde șiasigură întreținerea calculatoarelor și a componentelor IT, aîncheiat cele mai multe contracte din bani publici.

În ultimii 12 ani, Comser a derulat 176 de contracte cu DirecțiaSilvică Hunedoara, Direcția de Sănătate Publică, Direcția deFinanțe, Electrocentrale Mintia, Compania Națională a Huilei,Minvest, Hidroserv, Hidroelectrica, Agenția de Protecție aMediului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, Ecosid,Consiliul Județean, spitale și primării conduse de edili din totspectrul politic.

Un număr de 41 de contracte sunt încheiate pe perioadănedeterminată și sunt în derulare.

Dintre cele 176 de contracte, doar 11 au fost încheiate înainteca Arion să devină parlamentar, în februarie 2004.

Potrivit datelor din declarația de interese, Viorel Arion deține69 la sută din acțiunile firmei SC Comsertim SA, firmă care aresediul social în Timișoara și care, la fel ca și Comser, vinde șiasigură întreținerea calculatoarelor și a componentelor IT.

Societatea la care este acționar majoritar deputatul PDL aîncheiat 74 de contracte finanțate cu bani de la bugetul public,iar dintre acestea 29 sunt legate de bugetul unei singure comune:Peciu Nou din Timiș.

Primarul comunei Peciu Nou din Timiș, Ioan Fărcălău, este membruPDL. Cu mici excepții, cele 29 de contracte pe care firmadeputatului Viorel Arion le-a încheiat cu Primăria Peciu Nou suntstabilite pe durata a 12 luni, iar plățile sunt contractate îneuro, dolari sau lei. Toate cele 74 de contracte au fost încheiateîn perioada de când Arion este deputat, dintre care 60 de contracteprin negociere directă.

Cea de-a treia firmă unde deputatul PDL Viorel Arion deținepeste 50 la sută dintre acțiuni și are contracte cu instituții alestatului se numește SC Rom Consult SRL, activează în domeniulpublicitate media, iar în ultimii doi ani a încheiat 15 contractecu instituții și societăți cu capital de stat.

Toate contractele au fost încheiate în perioada în care Arionera deputat, în urma unor negocieri directe. Această firmă arecontracte cu SC Electrocentrale SA Mintia, AJOFM, APIA și 12primării, majoritatea cu primari PDL. Contractele au fost obținuteprin negociere directă pe parcursul anilor 2009-2010, cele maiconsistente fiind cele finanțate de primăriile Ilia și Ribița.

Deputatul PDL Viorel Arion susține că a fost sincer îndeclarația de interese.

„Nu sunt administratorul acelor firme, doar acționar. Eu am pusîn declarația de interese toate contractele cu instituții publiceși se vede clar că unele dintre ele sunt dinainte de a fi deputat.80 la sută dintre contracte au fost câștigate în SistemulElectronic de Achiziții Publice”, a declarat, miercuri,corespondentului MEDIAFAX, deputatul Viorel Arion.

El a spus că are de gând să decidă dacă rămâne în viața politicăsau dacă va trece „în lumea afacerilor”.

Nicoleta Medrea, [email protected]

Planul lui Victor Orban în România funcţionează! Adevărul despre locul în care Ungaria investeşte milioane...
BOMBĂ: Pepe și-a asumat prima relație după divorț! Avem dovada: sărut și...
FOTO. Maria Constantin și-a pus silicoane noi și își etalează bustul peste tot! Cât de...
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
Boala incurabilă de care suferă Mircea Badea. A fost la toți doctorii. Ce spune Carmen...
Simona Halep a radiat de fericire la petrecerea de logodnă! Cum a fost surprinsă alături...
Detalii ŞOCANTE despre asasinatul din Arad! Care sunt legăturile amantei lui Crișan cu lumea interlopă
Healthcare Trends VIDEO. Cum alegem cea mai bună albire dentară? Despre carii, măsele de minte...
BANCUL ZILEI – Necuratul își caută soție cuminte, frumoasă, deșteaptă
Simptomele care indică o infecție cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2. Avertisment pentru tineri
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței...
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
ATENȚIE! Dacă faci cumpărături din afară, trebuie să știi asta: se întâmplă de la 1...
Top 10 cele mai vizionate videoclipuri de pe YouTube din toate timpurile
Se spală de Rusalii 2021? Ce spun preoții. Este sărbătoare mare în calendarul ortodox
Sfârşitul pentru Florin Cîţu! Pică Guvernul! Cine va fi noul premier al României
VIDEO. Șocul momentului. Explozie uriașă, sunt 16 răniți
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cine este inventatorul de 27 de ani din România care schimbă lumea cu invenţia lui....