Un candidat independent la europarlamentare a depus plângere penală la DNA împotriva UDMR: „Avem oameni în județe care sunt gata să depună mărturie”

Publicat: 30/05/2019, 20:14

Candidatul independent la europarlamentare, George Simion, a depus joi o plângere la DNA împotriva UDMR pentru obținerea de voturi prin utilizarea banilor destinați delegaților din secțiile de votare. Totodată, acesta face plângere împotriva autorităților care au împiedicat votul în diaspora.

„Plângerea vizează această uniune civică UDMR, care nici măcar partid politic nu este și care a luat foarte multe voturi în județe în care nu sunt etnici maghiari. Toată lumea îi întreabă cine i-a ajutat. Competitorii electorali direct implicați în aceste alegeri dau vina de la unii la alții, toată lumea știe cum a obținut UDMR voturile. Au folosit bani publici. S-au folosit de membrii din secțiile de votare. Au condiționat prezența unor membri din secțiile de votare care au fost plătiți pentru asta de obținerea de voturi. Toată lumea știe de fostul președinte al PSD-ului că a primit închisoare cu suspendare, pentru că a îndemnat lumea să voteze. Aici este vorba de bani publici, folosiți pentru a obține voturi””, a declarat George Simion, în fața sediului DNA.

Candidatul la europarlamentare a spus că are mărturii de la persoane din 7 județe, în care oamenii au fost contactați pentru a asigura membri în secțiile de votare, în schimbul voturilor.

„De la județ la județ, UDMR a cedat aceste locuri în secțiile de votare către oameni care și-au pus ștampila împreună cu toată familia sau cunoscuți pe UDMR. E o schemă cât se poate de clară. Celelalte partide nu au curaj să o dezvăluie, pentru că și ei o folosesc la rândul lor. Ăsta este marele mister dezvăluit, avem oameni în județe care sunt gata să depună mărturie, dacă cei de la DNA îi vor contacta și dacă îi interesează subiectul””, a mai completat acesta.

George Simion reclamă că posibilitatea de a ajunge europarlamentar a fost afectată de neregulile de la scrutin.

„Eu sunt competitor electoral, am fost independent, nu am fost în partidele politice, nu am avut voie să am membri în secțiile de votare și mă declar parte vătămată în acest caz și eu depun această plângere pentru că sunt direct vizat. Șansele mele de a ajunge europarlamentar au fost grav afectate de aceste acțiuni””, a adăugat George Simion.

Diaspora a fost împiedicată să voteze, susține Simion.

„Și nu e vorba doar de o plângere legată de UDMR. E vorba de frații noștri din diaspora care au fost împiedicați să voteze. După estimarea noastră sunt 100.000 de români care nu au putut vota la aceste alegeri duminică. În acest sens, duminică vom organiza proteste în toată diaspora și în București, în Piața Universității, față de dreptul lor și sperăm să ne apere și nouă drepturile DNA-ul, pentru că așa este firesc. Dacă în alte cazuri s-a implicat, e cazul să se implice și aici. Nu cred că trebuie protejați cei de la UDMR sau cei care au organizat defectuos procesul electoral pe 26 mai””, a mai spus acesta.

Plângerile îl vizează pe președintele UDMR, Kelemen Hunor, dar și pe alți membri ai formațiunii. Potrivit spuselor sale, candidatul la alegerile europarlamentare nu cunoaște situația internă a UDMR-ului, însă spune cei vinovați, care au corupt direct cu bani publici alegătorii, trebuie să răspundă. În ceea ce privește diaspora, George Simion nu știe cine este direct vizat de organizaarea defectuoasă.

„În mod clar, calculele noastre și prietenii din diaspora au arătat că 100.000 de oameni nu au putut vota. Eu am ieșit pe locul 4 în diaspora, față de multe alte partide. Eu am fost direct afectat de felul în care au fost organizate alegerile în diaspora. Se știa că așa se va întâmpla, trebuiau să ia măsuri, nu au luat. Ba din contră, avem dovezi cu urne deschise și avem dovezi cum au fost împiedicați acești oameni să voteze””, a mai declarat acesta.

Tot în legătură cu diaspora, acesta a declarat că unele urne au fost închise de la ora 17, iar la Chișinău, în Republica Moldova, peste 300 de oameni nu au fost lăsați să voteze.

„(În ceea ce privește evenimentele de la Valea Uzului și posibila utilizare a etnicilor maghiari și a UDMR pentru promovare în scop politic – n.r.), este destul de evident faptul că nici până acum, poliția nu mi-a întors de la făptași telefoanele mobile care au fost sustrase prin forță că anumite autorități îi protejează pe acești oameni care e direct viceprimarul acelei comune. Aștept ca după încheierea alegerilor să fie cercetat și cazul nostru. E vorba de tâlhărie, de violență, oriunde în România dacă se întâmplă un astfel de caz, făptașii intră imediat la închisoare pentru 30 de zile. Aici nu e cazul. Doar apartenența lor politică i-a făcut să nu fie arestați. Nu mi se pare corect. (…) O să fim pe 6 iunie la Valea Uzului, de Ziua Eroilor, în afara campaniei electorale””, a mai spus George Simion, prezent la DNA.

Foto: Facebook / George Simion

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani