Europarlamentarii PSD cer explicații PDL după ce senatoruldemocrat-liberal Iulian Urban a pus atentatul din Norvegia pe seamaliderilor UE, care, spune el, „ne-au băgat pe gât forțat și în dozămare multiculturalismul”.
„Solicităm PDL să precizeze cât mai rapid posibil dacă afirmațiilesenatorului Urban exprimă poziția partidului. Este inadmisibil caun parlamentar, membru al unui partid ce face parte din grupulpopularilor europeni, să lanseze astfel de aberații fascistoide.Prin astfel de manifestări, PDL se apropie de extrema dreaptă, maiales în contextul în care nu este pentru prima dată când membri aiPDL exprimă opinii cu caracter fascist sau xenofob”, se aratăîntr-un comunicat el eurodeputaților social-democrați, remisMediafax.
Democrat-liberalii maiașteaptă
Democrat-liberalii expediază însă subiectul, susținând că estevorba de o poziție personală a lui Urban, chiar dacă „se preteazăunor interpretări periculoase.
„Domnul Urban este liber să-și exprime poziția. Dar, în momentul încare conducerea partidului va sesiza că, prin atitudinea sa, domnulUrban se depărtează de valorile și opțiunile noastre, și anume:atașament total la valorile democratice, la valorile statului dedrept și europenitate integrală, în momentul în care vom simți cădomnul Urban se va desprinde de aceste valori, evident că, la vârf,PDL va reacționa”, a declarat vicepreședintele PDL Sever Voinescu.(Ioana Câmpean, [email protected], Alina Novăceanu,[email protected])