USL a modificat legea ca să-l poată suspenda mai ușor pe Băsescu

USL a modificat legea ca să-l poată suspenda mai ușor pe Băsescu
Publicat: 13/06/2012, 18:09
Actualizat: 21/06/2012, 15:25

Deputații juriști au decis astăzi ca hotărârile Parlamentului să nu mai poată fi atacate la Curtea Constituțională. Această modificare la legea CCR se aplică și în cazul hotărârii de suspendărea a președintelui. Inițiatorii actului normativ sunt deputatul PNL Cornel Pieptea și senatorul PSD Georgică Severin.

Legea revine astfel la prevederile din 2010, când printr-un amendament depus de senatorul PSD Dan Șova, potrivit căruia competențelor Curții Constituționale i se adăuga controlul hotărârile parlamentului. O astfel de modificare a transformat practic avizul consultativ al CCR într-unul obligatoriu în cazul suspendării șefului statului. Mai exact, în condițiile în care, în avizul consultativ, magistrații apreciau că președintele nu a încălcat grav Constituția, însă parlamentarii l-ar fi suspendat, în cazul unei contestații judecătorii ar fi putut să invalideze hotărârea pe motiv că încalcă legea fundamentală care prevede tocmai că încălcările grave ale Constituției sunt temei de suspendare.

După ce modificarea operată astăzi de deputații juriști va trece de plenul Camerei, aceasta va fi transmisă Senatului, forul decizional în acest caz.

Șova: Am ținut cont de ce a zis Curtea în 2010

Senatorul PSD Dan Șova, care în 2010 a depus în numele partidului amendamentul care adauga pe lista de competente a Curții Constituționale controlul hotărârilor parlamentului, a declarat pentru gândul că schimbarea de optică în aceastp privință a venit după „mai multe discuții pe tema CCR”. „S-a constatat că CCR a funcționat de multe ori ca o a treia cameră a parlamentului, dar s-a ținut cont și de faptul că atunci, în comisii reprezentanții Curții au spus că această prevedere nu-și are locul, sensul și rostul pentru că, spuneau ei, președinții camerelor trebuie să vegheze în aceste cazuri. Atunci n-am ținut cont, ținem acum”, a spus Șova.

Senatorul PSD a apreciat că un control al magistraților asupra hotărârilor parlamentului nu ar avea legătură cu suspendarea președintelui, pentru că în avizul consultativ de la suspendarea lui Băsescu din 2007 Curtea a spus că demersul parlamentului este unul politic și nu poate fi supus controlului. „Dacă s-ar contesta hotărârea de suspendare ar fi respinsă ca inadmisibilă”, a spus Șova.

Iordache: CCR nu e un superparlament

La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache a declarat, pentru gândul, că modificarea legii Curții Constituționale în urmă cu doi ani „a fost făcută eronat”, parlamentarii îndreptând astăzi greșeala de atunci.

„Legile pot fi atacate, hotărârile nu. Curtea Constituțională cenzura activitatea parlamentului. CCR nu este un superparlament”, a spus el.

Întrebat dacă modificarea decisă de deputații-juriști ușurează procedura de suspendare a președintelui, Iordache a răspuns: „Astăzi nu s-a vorbit despre suspendarea președintelui, nu era important, dar, da, se aplică”.

Nicolicea: „Se deschide calea ca președintele să fie suspendat abuziv”

„Se deschide calea ca președintele să fie suspendat abuziv, adică neconstituțional”, este părerea deputatului UNPR Eugen Nicolicea, care a precizat însă că modificarea legii „e corectă, dar nu suficientă”.

„Aveam două variante, varianta simplă și varianta amplă. În varianta amplă trebuiau modificate mai multe articole și varianta simplă cu un singur articol. veam varianta să încerc să conving niște oameni plictisiți care, din cauza căldurii, nu mai puteau gândi, sau să mă resemnez”, a declarat, pentru gândul, Nicolicea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Cine e Mihaela, fata de 24 de ani care s-a aruncat de la etajul 15!...
De ce boală ar fi suferit, de fapt, Costel Corduneanu. Fostul luptător se afla pe...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile...
Suveranistul Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă, ia bani grei de la o multinațională
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?