USL este de acord ca România să semneze și să ratifice Tratatul de guvernanță fiscală, urmând ca parlamentarii opoziției să participe la procedurile parlamentare în acest sens, a declarat, luni, președintele PSD, Victor Ponta.
„Decizia USL, cum am anunțat din decembrie, la consultările de la Cotroceni, nu s-a schimbat. Suntem de acord – e necesar ca România să nu rămână în afara țărilor europene – să semnăm și ulterior să ratifică tratatul”, a spus Ponta.
El a precizat că nu este necesar ca opoziția să semneze un protocol cu actuala putere pe această temă.
„Ce nu e necesar – și nu va fi cazul – e să semnăm o hârtie cu cei de la putere. Nu ne-au consultat când au scris hârtia, am văzut la televizor numele noastre puse pe un document pe care nu îl cunoaștem și în legătură cu care nu am fost consultați. Tratatul e între România și celelalte țări UE, nu între coaliția de la guvernare și opoziție”, a spus Ponta, care a adăugat că USL va participa la procedurile parlamentare de ratificare a Tratatului.
Liderul PSD a spus că USL cere o dezbatere publică privind consecințele semnării acestui Tratat și că liderii opoziției se așteaptă ca Tratatul să fie semnat de premierul în funcție, Mihai Răzvan Ungureanu, și nu de către președintele Traian Băsescu.
„Tratatul e interguvernamental. Ne așteptăm, pentru că nu are nevoie de mandat, ca premierul în funcție, Mihai Răzvan Ungureanu, să meargă la Bruxelles să semneze acest tratat. Dacă iar ne trezim cu Traian Băsescu în locul premierului, înseamnă că față de Guvernul Boc nu s-a schimbat nimic decât numele premierului, iar modul de acțiune – nu”, a spus Ponta.
Partidele din coaliție au convenit, prin semnarea, miercuri, a protocolului de aderare la Tratatul de guvernanță fiscală, că susțin semnarea de către șeful statului la Consiliul European a acestui document și susțin în Parlament adoptarea legii de ratificare a tratatului până la 31 decembrie 2012.
Documentul a fost semnat de liderii PDL, UDMR, UNPR și grupului minorităților și are lăsat loc liber pentru semnăturile liderilor USL.
Protocolul politic a fost semnat de președintele PDL Emil Boc, președintele UDMR Kelemen Hunor, președintele UNPR Gabriel Oprea și liderul grupului parlamentar al minorităților naționale Varujan Pambuccian. La eveniment au fost prezenți premierul Mihai Răzvan Ungureanu și lideri ai partidelor din arcul guvernamental.
Premierul Ungureanu a declarat, miercuri, la Parlament, îi va contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze și ei documentul. „Eu sper să fie semnat de președinții tuturor partidelor parlamenare, asta înseamnă și PSD, și PNL și PC. Chiar am de gând, în momentul în care am să ajung înapoi la Guvern, să îi contactez pe cei trei lideri și să-i rog să facă acest lucru”, a spus Ungureanu.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, miercuri, la dezbarerea organizată de PSD cu privire la Tratatul Fiscal, că autoritățile de la București se grăbesc să îl semneze fără să analizeze consecințele asupra României.