Vicepreședintele Pro România: ALDE trebuie să decidă ieșirea de la guvernare, apoi putem discuta de o eventuală alianță

Vicepreședintele Pro România: ALDE trebuie să decidă ieșirea de la guvernare, apoi putem discuta de o eventuală alianță
Publicat: 13/08/2019, 13:48

„Există o formală, nu o hotărâre. Nu există formal nici măcar gândit un proiect. ALDE a propus o alianță. Pro România s-a declarat un partid social-liberal, numai că lucrurile acestea nu pot fi realizate atât timp cât ALDE este la guvernare și Pro România este în opoziție. ALDE trebuie să își clarifice situația proprie, să decidă ieșirea de la guvernare apoi putem discuta de o eventuală alianță”, a declarat Adrian Țuțuianu, marți, într-o conferință de presă susținută la Târgoviște.

Vicepreședintele Pro România a adăugat că dacă ALDE iese de la guvernare vor fi create condițiile trecerii unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.

„Eu cred că vom avea o toamnă fierbinte daca ALDE se retrage de la guvernare, vor fi create condițiile unei moțiuni de cenzură, se va repeta situația din anul 2009 când a trecut o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. E posibil ca acest scenariu să se repete”, a mai adăugat Țuțuianu.

Afirmațiile vicepreședintelui Pro România vin în contextul în care Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Aceasta a spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.

Premierul a afirmat, totodată, că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca...