Victor Ponta, vineri noaptea, după ce s-a stabilit că teza sa de doctorat este un plagiat: Nici vorbă de demisie!

Victor Ponta, vineri noaptea, după ce s-a stabilit că teza sa de doctorat este un plagiat: Nici vorbă de demisie!
Publicat: 30/06/2012, 00:46
Actualizat: 02/07/2012, 11:31

Premierul Victor Ponta a declarat la Bruxelles, înainte de a se întoarce în țară după ce a participat la Consiliul European, că nu poate fi vorba să-și depună demisia după scandalul de plagiat în care este implicat.

Mai mult, el a criticat decizia luată ieri de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare, care a spus că lucrarea sa de doctorat este un plagiat.

„Ce s-a anunțat astăzi este o decizie politică și ilegală, luată de apropiații Președintelui ca represalii pentru participarea mea la Consiliul European. Voi dovedi în fața Comisiei de Etică a Ministerului Educației că am respectat toate regulile! Nu renunț la lupta pe care am început-o din cauza acestor atacuri”, a precizat Victor Ponta.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare a cerut ieri Ministerului Educației retragerea titlului de doctor obținut de Victor Ponta din cauza faptului că 85 de pagini din lucrarea sa de doctorat sunt plagiate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului