VIDEO | Reacția lui Marcel Ciolacu față de cele mai recente proteste: „Ne-am asumat tot ce am promis”

Publicat: 08/06/2023, 13:54

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a reiterat promisiunile făcute sindicaliștilor privind majorările salariale din educație.

Marcel Ciolacu a declarat că liderii celor mai mari partide din coaliția de guvernare își asumă promisiunile făcute sindicaliștilor. Cabinetul a adoptat joi, 8 iunie, Memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, pe fondul protestelor din ultima perioadă a cadrelor didactice.

„Este un acord pe care l-am semnat împreună cu dl prim ministru, care are și calitatea de președinte al Partidului Național Liberal, iar eu președinte al Partidului Social Democrat, în care ne-am asumat tot ce am promis – și am și făcut o parte – celor de la sindicate. Și cred că lucrurile așa se vor întâmpla, pentru că niciun om politic nu își permite, când își asumă un astfel de lucru, să facă altfel”, a declarat Marcel Ciolacu joi dimineață.

„Cred în continuare că în perioada următoare cei mai importanți sunt copiii și să liniștim părinții și să depășim această perioadă. Pe urmă, până pe 15 iulie, așa cum ne-am angajat, împreună cu ministrul Muncii, o să definitivăm grila care va intra în noua lege a salarizării”, a precizat liderul social-democrat.

„Avem un angajament politic că aceste lucruri se vor întâmpla”

Potrivit lui Marcel Ciolacu, toate solicitările liderilor de sindicat de la începutul au fost în acest moment acoperite direct sau prin acte normative.

Liderul PSD a subliniat – întrebat fiind dacă Guvernul ar putea aproba o ordonanță privind majorările salariale, dat fiind că memorandumul nu are putere legală – că Executivul nu poate emite un astfel de act normativ care să refere la o lege viitoare.

„Îmi pare rău că actualul Guvern și actuala Coaliție, până la urmă, trebuie să răspundă pentru lucruri pe care trebuia să le facă alții în 30 de ani. Dar, în acest moment, repet, avem un angajament politic că aceste lucruri se vor întâmpla”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat care sunt pașii următori dacă mișcările de protest vor continua – așa cum anunțat sindicaliștii – Marcel Ciolacu și-a exprimat convingerea că rațiunea va fi pe primul loc.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la debutul ședinței în care s-a adoptat memorandulul, că educația este o prioritate a coaliției.

„Înțelegem foarte bine că în ultimii 30 de ani s-au acumulat o serie întreagă de neajunsuri care au impactat asupra sistemului de educație și asupra procesului de educație. Tocmai de aceea, în deciziișle asumate politic atât prin proiectul România educată, cât și prin pachetul de legi ale Educației, am căutat să dăm încredere că educația și sănătatea sunt priorități pentru coaliția de guvernare, sunt priorități în cadrul programului de guvernare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Conform sindicaliștilor, vineri, 9 iunie, în București sunt așteptate să iasă la miting peste 20.000 de cadre didactice.

„Nu renunţăm la proteste! Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi mâine, 9 iunie 2023, începând cu ora 11:00, în Piaţa Victoriei! Împreună vom pleca spre Palatul Cotroceni!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Memorandumul poate fi consultat aici.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață