Voinescu: PDL va scoate cartea neagră a privatizărilor PSD

Redactor:
Ema Toader
Voinescu: PDL va scoate cartea neagră a privatizărilor PSD
PDL a decis, luni, la ședința BPN al partidului, să pregătească în două-trei săptămâni cartea neagră a privatizărilor PSD

PDL a decis, luni, la ședința BPN al partidului, să pregătească în două-trei săptămâni cartea neagră a privatizărilor PSD, a anunațat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

„PDL a decis astăzi să pregătească cartea neagră a privatizărilor PSD. Credem că românii este important să-și amintească, dacă au uitat, sau să afle, dacă nu știu, de maniera în care PSD, sub guvernarea Adrian Năstase, cu Victor Ponta în Cabinet, a înstrăinat practic economia românească. Relansăm, răspundem dorinței de dialog al opoziție pe acest subiect”, a precizat Sever Voinescu.

El a făcut aceste afirmații după ce a arătat că la ședința BPN al PDL s-a discutat despre „un nou atac mincinos al opoziției” la adresa PDL pe tema prețurilor la carburanți.

Voinescu a susținut că de la privatizarea Petrom încoace prețurile la carburanți au crescut pentru că prin acea privatizare „făcută de guvernul Adrian Năstase, sub controlul domnului Ponta, care era șeful corpului de control, statul a renunțat la toate pârghiile de control posibile asupra prețului carburanților”.

Voinescu a mai spus că statul a obținut din acea privatizare puțin peste 600 de milioane de euro, în vreme ce obligațiile statului din acel contract erau de peste 600 milioane de euro.

„În două-trei săptămâni, PDL va produce această carte a privatizării PSD-iste, pentru că oamenii nu trebuie să uite felul în care guvernările PSD au înstrăinat marile capacități ale României, într-un chip suspect”, a mai spus Severin Voinescu.

BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Mia Khalifa și-a găsit job. Cum s-a pozat de data aceasta actrița XXX și ce...
Armata a ieșit în stradă. Numărul infectaților a crescut alarmant
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Ce e pe cale să se întâmple cu pensiile românilor. Decizie importantă, azi, în Parlament
Demisie în Cehia pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus. „Este obosit, dezgustat de politică şi...
BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
Un milionar și-a testat iubita! A anunțat-o că a rămas fara niciun ban! Reacția ei...
A ridicat DRONA să cerceteze o zonă. Când s-a uitat pe filmare a rămas PERPLEX
Andreea Marin, ipostază unică alături de Violeta și Radu! Frații Bănică au atras toate privirile....
ANM îi avertizează pe români! Va fi prăpăd în următoarele zile
Nelu Tătaru anunţă când vom scăpa de coronavirus
Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. TOP 13 alimente în dieta pentru un ficat sănătos
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care sperie toţi...
×
GÂNDUL LIVE 22.09.2020

Urmăriți GÂNDUL LIVEAu avut o nuntă cu peripeții. Autoritățile locale din Cluj-Napoca au ridicat mașina parcată neregulamentar de doi tineri căsătoriți. După nuntă, mirii se opriseră pentru zece minute să facă poze în parc. Astfel, mireasa a avut parte de o surpriză neplăcută: a privit neputincioasă cum i se ridică automobilul https://www.gandul.ro/19507743Călin Popescu Tăriceanu și Dragoș Bucurenci, printre invitații Emmei Zeicescu

Publicată de Gandul pe Marţi, 22 septembrie 2020
Gândul LIVE!
Inchide