• Publicat:
Politică

Wring, despre presupusa sa colaborare cu Securitatea: Decizia este politică, pentru a ataca USR în campanie

Wring, despre presupusa sa colaborare cu Securitatea: Decizia este politică, pentru a ataca USR în campanie
Roxana Wring a afirmat, miercuri, că decizia CNSAS privind colaborarea sa cu Securitatea are o motivație politică, care are ca scop să atace USR în plină campanie electorală. Fostul consilier general a anunțat că va reveni în partid după ce instanța se va pronunța definitiv.

„CNSAS a cerut instanței să constate că aș fi colaborat cu Securitatea. Pentru mine este un șoc. Nu am fost informată despre acest lucru. Nu am fost invitată vreodată să dau vreo explicație sau vreo clarificare. Am aflat neoficial despre asta și pur și simplu nu îmi dau seama care este motivația acestei decizii. (…) Nu știu cum s-a luat decizia în CNSAS. Știu că această instituție este colorată politic, formată din oameni puși de partidele din Parlament, proporțional cu ponderea lor în Legislativ. CNSAS este condusă de un fost subaltern al lui Corneliu Vadim Tudor și, printre membri, se află un personaj trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei din 1990. Nici eu nu știam asta. Credeam că este o instituție în care decizia este luată de experți și de istorici, nu de oameni politici”, a scris Roxana Wring, pe Facebook.

Fostul consilier general al USR a adăugat că decizia CNSAS prin care o acuză de colaborare cu Securitatea are o motivație politică, cu scopul de a ataca USR în plină campanie electorală.

„Din păcate, în CNSAS, adevărul se supune la vot. Iar majoritatea (cu aceeași coloratură ca și cea parlamentară) decide politic cum să interpreteze documentele. În cazul meu, această majoritate din CNSAS a votat că am colaborat cu Securitatea. Voi merge în instanță și voi aștepta sentința judecătorilor. Evident, mă gândesc că este posibil ca această decizie să aibă o motivație politică. Pun cap la cap faptul că primele acuzații la adresa mea au fost lansate de Antena 3 și faptul că CNSAS este dominat de partide care își fac veacul la postul lui Dan Voiculescu. Nu exclud de asemenea ca dosarul meu să fie scos premeditat în plină campanie electorală tocmai pentru a lovi USR. Au încercat și la europarlamentare același lucru. Numai că nu le voi da satisfacție!”, a subliniatWring.

Ea a susținut că a demisionat din USR tocmai pentru a nu afecta partidul, însă va reveni în partid după o decizie definitivă a instanței.

„Am decis să demisionez din USR. Dacă această manevră a fost gândită în scop electoral, demisia este singura modalitate prin care o pot dejuca. Nu vreau ca votul din CNSAS să afecteze imaginea partidului și a colegilor mei. Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. Voi reveni în partid după o decizie definitivă și irevocabilă a Justiției, prin care să se arate că nu am făcut poliție politică.Îmi pare rău dacă am dezamăgit pe cineva. Nu aș fi intrat în politică – și cu atât mai puțin în USR – dacă aș fi avut vreo clipă conștiința apăsată de faptele mele de dinaintea plecării din România. Nu am știut și nici nu am bănuit măcar că am dosar de rețea”, se mai arată în postarea fostului membru USR.

Totodată, Roxana Wring a afirmat că prefera să nu afle cine a dat informații despre ea la Securitate.

„Știam că am fost urmărită. De-asta nici nu am vrut să-mi cer dosarul până în acest an. Mi-a făcut pur și simplu rău fizic să văd cine erau cei care dădeau informații despre mine la Securitate. Aș fi preferat să nu fi aflat asta.Și, uite-așa, Securitatea mai lovește o dată. Perfid și dureros, așa cum a făcut-o mereu”, a mai spus Wring.

USR a transmis, miercuri, că Roxana Wring nu mai face parte din partid, deoarece statutul nu acceptă foști colaboratori ai Securității. Aceasta și-a dat demisia la solicitarea liderului USR Dan Barna. Totodată, Roxana Wring și-a pierdut și mandatul de consilier general.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității va transmite Curții de Apel București o acțiune astfel încât instanța să stabilească dacă Roxana Wring, consilier CGMB, a avut sau nu calitatea de colaborator al Securității, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Potrivit unor surse oficiale, persoana în cauză este Roxana Wring, consilier al Consiliului Municipiului București (CGMB).

După ce CNSAS depune acțiunea în instanță, va fi stabilit termen de judecată, iar ulterior magistrații vor decide, pe baza probatoriului, dacă Wring a fost sau nu colaborator al Securității.

Roxana Wring a demisionat, în luna septembrie, de la conducerea USR București.

Aceasta a explicat la acel moment, pentru MEDIAFAX, că vrea să își dedice mai mult timp proiectelor Capitalei.

Foto: Facebook / Roxana Wring

 

Inchide