Alexandra Botez, maestră a Federației Internaționale de Șah, despre ”sportul minții” și noua realitate pandemică: ”În viață, mulți oameni fac o deschidere bună, iar apoi se poticnesc și nu descoperă strategia câștigătoare”

Alexandra Botez, maestră a Federației Internaționale de Șah, despre ”sportul minții” și noua realitate pandemică: ”În viață, mulți oameni fac o deschidere bună, iar apoi se poticnesc și nu descoperă strategia câștigătoare”
Alexandra Botez, maestră a Federației Internaționale de Șah, despre ”sportul minții” și noua realitate pandemică: ”În viață, mulți oameni fac o deschidere bună, iar apoi se poticnesc și nu descoperă strategia câștigătoare”

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Alexandra și Andrea Botez sunt fiicele unor români care  – în perioada regimului comunist – au plecat din România și au cerut azil politic în Statele Unite ale Americii. Ulterior, familia s-a mutat în Canada, iar viața și-a urmat cursul firesc, departe de meleagurile natale.

Tatăl fetelor, inginer și pasionat de șah, a dezvoltat această pasiune personală într-una comună, atât Alexandra (25 de ani), cât și Andrea (18 ani) îndrăgostindu-se, pur și simplu, de ”sportul minții”.

Iar de aici și până a performanță nu au mai fost decât câțiva pași. Familia a părăsit, apoi, Canada, mutându-se în Texas, șahul devenind – pentru Alexandra și Andrea – un mod de viață și o provocare permanentă.

Alexandra, absolventă Stanford și … prima femeie preşedintă a Clubului de şah

Alexandra Botez a învățat șahul la vârsta de 6 ani, chiar sub îndrumarea tatălui său. Iar interacțiunea permanentă cu piesele albe și negre, pe tabla caroiată, s-a dovedit a fi o alegere senzațională și, practic, i-a schimbat viața.

Înainte de a împlini 15 ani, Alexandra Botez câștigase deja turneul național de fete din SUA și acesta a fost doar începutul unui drum cu rezultate excepționale.

A primit, apoi, titlul de Maestră din partea Federaţiei Internaţionale de Şah, a urmat cursurile Universității Stanford (Relații Internaționale) – devenind… prima femeie preşedintă a Clubului de şah – , iar prestigioasa publicație The News York Times a comparat succesul său cu cel al serialului “The Queen’s Gambit”, difuzat pe Netflix. Mai mult, Alexandra Botez a făcut parte din echipa feminină olimpică de la șah a Canadei.

Alexandra Botez, Maestră a Federației Internaționale de Șah

Alexandra Botez: ”Anul acesta am organizat live-uri săptămânale în beneficiul inițiativelor de șah ale femeilor”

Pandemia de coronavirus a impus o cu totul altă realitate, dar Alexandra și Andrea Botez au reușit să se adapteze ”din mers”. Șahul promovat în mediul online s-a dovedit a fi o etapă care a făcut ca interacțiunea dintre cele două surori și admiratorii lor să nu fie întreruptă.

”Anul acesta, am organizat live-uri săptămânale în beneficiul inițiativelor de șah ale femeilor. Și asta deoarece majoritatea dintre noi suntem blocați acasă, auto-izolați din cauza pandemiei”, a scris Alexandra Botez pe pagina sa de socializare.

”Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pune este ”cum mă perfecționez la șah?” În mod normal, urmăresc esențialul și totul depinde de poziționarea în și de cât timp ești dispus să dedici șahului. Finalurile de partidă trebuie urmărite cu mare atenție și este utilă la toate nivelurile. O mulțime de antrenori de top au spus  că mulți jucători prea mult timp concentrându-se pe deschideri, în loc de jocuri finale… Șahul seamănă cu viața. În viață, mulți oameni fac o deschidere bună, iar apoi se poticnesc și nu descoperă strategia câștigătoare. Se blochează. O strategie utilă este încercarea de a afla ce poziții viitoare de final sunt bune. Un final poate părea previzibil, dar acest aspect poate fi înșelător”, mai spune Alexandra Botez, șahista cu origini românești care trăiește – cu emoție maximă, așa cum se poate vedea în imaginile de mai joc – orice partidă.

Cele două surori, intervievate de BBC Radio 1

Pandemia de coronavirus le-a determinat pe Alexandra și Andreea să facă un pas… online, în 2019, iar acum au nu mai puțin de 460.000 de următori pe  platforma de jocuri online Twitch, transmițând – live – meciuri de șah.

”Șahul a explodat pe Twitch și am fost unul dintre cei mai buni streameri. Îmi amintesc că eram atât de emoționată, încât nu puteam să dorm. Aveam atât de multă adrenalină”, își amintește Alexandra Botez.

Inițial, Alexandra și Andrea nu au avut un ”plan de rezervă” – atunci când au început să transmită meciuri de șah, live, și pe chess.com, însă hotărârea a fost determinată.

„Eram hotărâtă să-l fac (n.re. – planul) să funcționeze”, spune Alexandra.

Alexandra Botez: ”Îmi amintesc că eram atât de emoționată, încât nu puteam să dorm. Aveam atât de multă adrenalină”

Pe lângă jocurile live, Alexandra Botez postează şi conţinut personal, alături de sora ei, Andrea, ea însăşi un jucător de șaf foarte talentat, având în CV câteva competiţii naţionale şi premii în bani câştigate. Alexandra are peste 210.000 de urmăritori pe Instagram, iar Andrea are peste 110.000.

Alexandra și Andrea Botez

La sfârşitul lunii noiembrie, Alexandra şi sora ei au fost intervievate de BBC Radio 1 despre comunitatea de şah online şi despre modul în care percep – jucătoare de șah fiind – drama ”The Queen’s Gambit”.

”Aceasta este cea mai bună interpretare a șahului pe ecranul televizorului”, consideră Alexandra Botez.

Pe Twitch, șahul a cunoscut o popularitate crescândă, iar Alexandra și Andrea Botez au mai făcut un pas. Canalul YouTube al celor două frumoase și talentate surori – BotezLive – s-a dovedit a fi, încă de la început, o altă ”mutare” câștigătoare, având acum aproape 200.000 de abonați.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică