Anul 2020 în imagini. Cele mai emoționante momente din anul pe care nu-l vom uita niciodată, surprinse de fotoreporterii GÂNDUL (GALERIE FOTO)

Anul 2020 în imagini. Cele mai emoționante momente din anul pe care nu-l vom uita niciodată, surprinse de fotoreporterii GÂNDUL (GALERIE FOTO)
Anul 2020 în imagini. Cele mai emoționante momente din anul pe care nu-l vom uita niciodată, surprinse de fotoreporterii GÂNDUL. Sursă foto: Alexandra Pandrea
Publicat: 31/12/2020, 19:00
Actualizat: 31/12/2020, 19:50

Anul 2020 a însemnat o schimbare a modului în care ne raportăm la ceilalți și la societate. Deși observăm că masca a fost elementul dominator în aceste imagini, ea a fost și elementul care a modificat felul în care oamenii relaționează. Masca a devenit noua realitate a anului 2020 care va rămâne în istorie, drept primul capitol al pandemiei COVID-19.

Foto: Călător în autobuz/Alexandra Pandrea Gândul

Anul distanțării

Distanțarea socială s-a impus cu precădere în întreaga societatea, iar frica s-a instalat pe nepusă masă în sânul tuturor familiilor. Comparând cu febra de tifos din perioada interbelică, 2020 a marcat 100 de ani de când românii nu mai sărbătoriseră Paștele de unii singuri.

Imagini dezolante cu plajele goale, orașe ce păreau părăsite ca de după război, o teamă a populației ce intra și în oase, sărbători petrecute în izolare, nu ne vom părăsi prea curând și vor persista în retina noastră să ne amintească că distanțarea socială nu a fost doar fizică, ci și psihică.

Foto: Lumina Sfântă este împărțită de voluntarii bisericii în combinezoane. Alexandra Pandrea/Gândul

În toată această atmosferă apăsătoare și impredictibilă, copiii, elevii, studenții au fost cei care au avut un entuziasm de invidiat. Examenele pe care le-au susținut, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, au reprezentat pentru ei un prilej de bucurie cu colegii, iar teama de note s-a risipit. Școala online a devenit noua realitate, o realitate crudă pentru mulți elevi. Imagini cu copiii de pe ulițele satului românesc care vor să facă școală, dar nu au internet, au fost surprinse de fotoreporterul GÂNDUL, Alexandra Pandrea,

Foto: BACUL în pandemie /Alexandra Pandrea Gândul

Sunetul ambulanței, acompaniat de oameni în combinezoane albe a marcat profund anul 2020, un an în care viețile omenești au devenit statistică în fiecare zi și durerea amestecată cu teama a fost de necuprins. Viața din saloanele ATI ne-a arătat lupta pacienților și a medicilor cu virusul nemilos, acolo de unde mulți pacienți nu s-au mai întors.

Alegerile și pandemia

În ciuda acestei atmosfere, am avut parte de un an cu două alegeri importante: locale și parlamentare. Pentru prima dată romînii au fost chemați să vină la vot păstrând regulile de igienă și distanțare socială. Ideea unui vaccin a început să se contureze la mijlocul anului 2020, aplanând o parte din temerile oamenilor.

GÂNDUL.RO îti prezintă cele mai importante momente din 2020 surprinse în imagini de fotografii noștri. Imagini puternice care nu ne vor părăsi prea curând în anii ce vin și vor rămâne în memoria colectivă ca o marea cumpănă a istoriei recente. VEZI GALERIE FOTO

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
Soția unui artist din România, probleme mari de sănătate! A făcut anunțul șoc: „Femeile care...
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii...
Cursul valutar BNR pentru 16 aprilie 2024: Ce se întâmplă pe piața valutară?
Modul înfiorător în care cetățeanul turc i-ar fi luat viața Mirelei. Avocatul bărbatului în vârstă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Robert De Niro își deschide hotel lângă Vama Veche. Unde va fi și cât costă...
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
"În ciuda experienței mele, m-am emoționat la fiecare scenă jucată cu ea". Cem Davran, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei