UPDATE – Atac armat în centrul orașului Viena. Cel puțin două persoane au murit și 14 au fost rănite, șase fiind în stare gravă / Imagini cu unul dintre atacatori (VIDEO)

UPDATE - Atac armat în centrul orașului Viena. Cel puțin două persoane au murit și 14 au fost rănite, șase fiind în stare gravă / Imagini cu unul dintre atacatori (VIDEO)
Atac armat lângă o sinagogă din Viena (FOTO: Twitter)
Publicat: 03/11/2020, 03:30
Actualizat: 03/11/2020, 03:36

Un atac armat a avut loc, luni seară, la ora locală 20.00 (21.00, ora României-n.r.) în centrul oraşului Viena, unde au fost mobilizaţi numeroşi agenţi ai forţelor de ordine. De altfel, în schimbul de focuri, mai mulți polițiști ar fi fost răniți și unul și-a pierdut viața. Inițial, au fost anunțați șapte 7 morți și mai mulți răniți, ulterior bilanțul fiind revizuit, la un mort, dar acesta e departe de a fi cel final.

Primarul din Viena confirmă un al doilea deces

Primarul din Viena, Michael Ludwig, citat de kurier.at, a confirmat la ora locală 02.10 (ora 03.10-n.r.) un al doilea deces, după atacul de luni seara.

Este vorba despre o femeie, care a murit la spital, din cauza rănilor grave. Edilul capitalei Austriei a mai spus că acțiunea Poliției este în desfășurare, pentru prinderea tuturor suspecților, și face apel la populație să rămână în case.

În urma acestui deces, bilanțul urcă la doi morți, iar numărul răniților este acum de 14, din care șase în stare gravă.

Bilanţ preliminar: Un mort şi numeroşi răniţi în atacurile din centrul Vienei

Cel puţin o persoană a murit și cel puţin 15 persoane sunt spitalizate, din care 7 în stare gravă, în urma atacului, au declarat surse citate de agenţia de presă APA, conform unui bilanţ preliminar anunţat de autorităţile austriece.

„În acest moment, putem confirma următoarele informaţii: incidentul armat a început la ora 20.00, în zona Seitenstettengasse. Indivizi înarmaţi au comis atacuri în şase zone din Viena. O persoană a murit, iar numeroase altele sunt rănite, inclusiv un agent de poliţie”, a anunţat Poliţia din Viena, prin Twitter.

„Un suspect a fost împuşcat mortal de poliţie”, a precizat Poliţia, cerând presei să evite speculaţiile. Autorităţile pornesc de la premisa că este vorba de un atac terorist.

Potrivit publicaţiei Der Standard şi agenţiei APA, a fost ucis şi un agent de poliţie, iar altul este în stare gravă, deși inițial s-a spus că persoana decedată era un civil.

Știrea inițială: Patru dintre atacatori au fost arestați, momentul fiind surprins de un martor și fotografiat. Autoritățile de Viena cred ca este vorba de un grup de 7-10 teroriști.

FOTO: G4media
Atacator ucis de polițiștii austrieci (FOTO: twitter.com/binginews)

Trei persoane rănite au fost duse la spital, pentru îngrijiri medicale, potrivit unui purtător de cuvânt din domeniul sănătății, Christoph Mierau, citat de agenția APA.

Conform unor surse, mai multe persoane au fost ucise în atacul produs în zona Pieţei Suedia din capitala Austriei.

Presa locală spune că este vorba și despre o dublă luare de ostatici, într-un magazin și la restaurantul Akakiko de la hotelul Hilton.

Ministrul de Interne numește oficial incidentul „atac terorist” și spune despre atacatori că au folosit puști. Poliția din Viena a anunțat că mijloacele de transport nu opresc în districtul 1, unde a avut loc atacul. În fața Operei din Viena, toți oamenii sunt verificați de Poliție, relatează postul de televiziune Oe24.

Oamenii legii au făcut un apel la oameni să nu posteze înregistrări pe social media, ci să le încarce pe un link la care să aibă acces poliția, informează Digi 24.

Au apărut și primele imagini cu unul dintre atacatori:

Incidentul a avut loc lângă Sinagoga din Seitenstettengasse, conform autorităţilor locale, iar locuitorii Vienei au fost sfătuiţi să rămână în case, potrivit agenţiei APA şi site-ului Vienna.at, citate de Mediafax.

Potrivit unor martori, doi indivizi au deschis focul, rănind mai multe persoane. Au fost trase focuri şi în vitrina unui restaurant recunoscut din centrul Vienei, Bettelalm, iar clienţii s-au adăpostit în beciul localului.

Au avut loc schimburi de focuri în centrul Vienei. Mai multe persoane au fost rănite. Numeroase echipaje ale forţelor de ordine au intervenit. În momentul de faţă, are loc o vastă operaţiune de securitate”, a comunicat Poliţia din Viena, prin Twitter. Autorităţile încearcă să afle motivul atacului.

Teroriştii ar fi atacat cel puţin patru locaţii din centrul Vienei: sinagoga, 2 restaurante şi Centrul Comunitar Evreiesc. De altfel, forțele de securitate acționează în șase locuri.

Informațiile despre atacatori sunt în continuare confuze.  Unii martori spun că unul dintre terorişti s-ar fi aruncat în aer cu o centură de explozibil și mai mulţi complici sunt în continuare liberi.

Cert este că, în acest moment, centrul Vienei este complet blocat, nimeni nu iese și nu intră din/în zona atacului.

În acest stadiu, nu este posibil să se spună dacă a fost vizată sinagoga”, a reacţionat pe Twitter Oskar Deutsch, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Viena (IKG), citat de Agerpres, precizând că edificiul era închis în acel moment.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA