Cristian Barin, despre brandul „Ohvăz”: Am început Ohvăz fiindcă eram sătul de junk food și de diete neplăcute

Publicat: 17/09/2020, 11:32
Actualizat: 17/09/2020, 11:39

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

„Am început Ohvăz fiindcă eram sătul de junk food şi de diete neplăcute. După ce mâncăm, eram adormit, letargic, dar cheltuiam şi mulţi bani pe mâncarea comandată de pe toate aplicaţiile. Voiam să mănânc mai bine ca să mă simt mai bine aşa că am căutat soluţii.

Am vrut ceva gustos, sănătos, sățios, la un preț rezonabil. Ușor de mâncat oriunde și cu puține calorii. N-am găsit. Așa că am creat Ohvăz!

Produse artizanale făcute cu iubire în România. Fără zahăr, puține calorii, absolut delicioase. De ce ovăz şi nu altceva? Ovăzul ajuta digestia, scade colesterolul şi tine de foame. Are foarte multe proprietăţi benefice pe care le detaliem pe site.

Folosim lapte de migdale preparat în laboratorul Ohvăz, ambalaje de sticlă fiindcă suntem sătui de plastic şi cât mai multe ingrediente din România. Livram în toată ţara şi nu folosim conservanţi sau orice alte chimicale. În aceste condiţii, ovăzul cu lapte de migdale sau budincă de chia trebuie ţinute mereu la 2-3 grade şi chiar şi aşa rezistă doar o săptămână. Dar fiindcă nu folosim conservanţi de nici un fel, eu sunt foarte mulţumit de termenul de valabilitate.

Cu un singur borcan de 300 de grame ţi-ai rezolvat micul dejun sau masă de prânz. Preţul e foarte accesibil, dar calitatea şi gustul sunt cât se poate de sus. Iar fiindcă te bucuri să mănânci din produsele Ohvăz, nu mai pofteşti la shaorma, pizza sau la junk food. Pe moment e bun fast food-ul dar pe termen mediu-lung ajungi să regreţi. Tocmai de aceea la Ohvăz mergem pe sloganul: mănânci cu poftă, fără regrete. Fie că e pentru tine, fie că e pentru copiii tăi, fie că e o masă întreagă sau o gustare.

Noi am început treaba în Noiembrie 2018, iar toate produsele de pe site sunt făcute de o echipă mică, dar ambiţioasă din Bucureşti. Folosim cât mai multe ingrediente proaspete, spre exemplu limonada conţine ghimbir adevărat, nu suc de ghimbir, nu esenţe, nu substanţe cu gust de. Mentă adevărată tocată de mână de bucătării ohvaz, ananas sau pepene galben 100% proaspăt şi tot aşa.

Tot ce facem, facem cu iubire şi atenţie ca şi cum ar fi pentru familiile noastre. Ne găseşti în tot felul de magazine din Bucureşti şi din ţară, lista se actualizează în mod constant pe site. Totuşi, mulţi patroni nu vor produse naturale, fără conservanţi, care trebuie ţinute mereu la rece. Tocmai de aceea îţi recomandăm să comanzi de pe ohvaz.ro.

Mulţumesc că susţii o afacere cu capital 100% românesc. Vrem să avem un impact pozitiv în vieţile oamenilor şi cred că putem face asta prin Ohvăz. Eu sunt Cristian Barin, toate bune!” – Cristian Barin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a dat interdicție totală în România din data de 3 Mai. Decizia este finală şi...
Mașina preferată a românilor dispare. Nu se va mai găsi deloc în Europa
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU