Declarație neașteptată dată de fratele lui Emi Pian în fața anchetatorilor. „Omerta”, respectată până la moarte + Stabor pentru ucigaș: ”nota de plată” pentru crimă este de 1 mil. € (EXCLUSIV)

Publicat: 07/08/2020, 10:00
Actualizat: 06/04/2021, 17:35

Fratele lui Emi Pian a fost audiat, miercuri, de polițiștii care anchetează condițiile în care s-a produs moartea liderului interlop. Bănuit că a luat parte, în mod activ, la incidentele violente care au avut loc în dimineața zilei de marți, acesta ar fi dat o declarație care încurcă și mai mult datele anchetei.

Polițiștii care anchetează incidentele violente de marți dimineață, în urma cărora liderul interlop Florin Mototolea, zis Emi Pian a murit, nu au reușit, deocamdată, să stabilească în mod clar ce s-a întâmplat la adresa din Calea Giulești, unde a avut loc altercația.

La scurt timp după ce a fost declarat decesul lui Mototolea, polițiștii Serviciului Omoruri au preluat ancheta și au mers la casa din Intrarea Craiovei, unde a fost demarată cercetarea la fața locului. Criminaliștii au început să ridice probe, în timp ce judiciariștii au căutat eventualele camere de supraveghere din zonă.

Foarte repede, polițiștii au întocmit o listă cu persoanele care s-au aflat în locația respectivă la momentul incidentului și au demarat primele audieri. Așa s-a aflat că a fost vorba despre un conflict izbucnt la un joc de barbut între Emi Pian și un tânăr, Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu.

Emi Pian, înjunghiat în gambă

Cei doi s-au luat la trântă, iar tânărul interlop l-a înjunghiat în gambă pe Pian, care a început să sângereze abundent. Atunci, acesta i-a strigat fratelui său, Vasile Duduianu, zis Grațian, să intervină și să-l omoare pe agresor. Imediat, Grațian a apucat un topor și l-ar fi lovit de mai multe ori pe tânărul Gheorghe.

Prezent și el la fața locului, fiul lui Emi Pian și-a luat tatăl cu mașina și l-a dus la spital. După aproximativ o oră, acesta a fost declarat mort. În acest sens, Gândul.ro a anunțat, în exclusivitate, că potrivit necropsiei, moartea a survenit în urma unui infarct miocardic și nu ca urmare a hemoragiei.

În acelaști timp, rivalul său a ajuns la Spitalul Elias, unde, în cursul zilei de joi, a fost operat la cap și la mâini. Medicii au întârziat cu intervenția chirurgicală pe motiv că au fost nevoiți să aștepte, mai întâi, rezultatul testului pentru COVID-19.

Interlopii încearcă să ascundă adevărul

Tânărul nu a fost încă pus sub acuzare, deși a fost deja supus unor audieri preliminare. Rănitul a oferit, însă, informații evazive și a afirmat că a fost lovit cu un topor. Totuși, referitor la înjunghierea lui Emi Pian, acesta a construit o poveste din care se înțelege că, de fapt, ar fi fost în legitimă apărare.

Ulterior, din informațiile strânse de anchetatori, s-a stabilit că cel care l-ar fi lovit pe Richard Emanuel Gheorghe este Grațian. Interogat de oamenii legii, Grațian a oferit, la rândul său, informații extrem de puține. Acesta a explicat că a observat, în timpul conflictului, că agresorul fratelui său a fost bătut de mai multe persoane, însă nu cunoaște niciuna dintre ele.

Acesta ar fi spus, în plus, că se afla pentru prima dată la adresa respectivă, după ce a fost adus acolo de fratele lui și nu cunoștea aproape pe nimeni. Povestea a devenit și mai complicată odată cu expertiza medico-legală, a cărei rezultat a fost publicat, în exclusivitate, de Gândul.ro. Este vorba despre faptul că medicii au stabilit, în mod cu totul surprinzător, că decesul a fost provocat de un infarct miocardic și nu de pierderea masivă de sânge.

În plus, analizele au relevat faptul că Emi Pian era drogat, însă, momentan, nu s-a putut stabili ce substanță ingerase acesta.

Clanul Rinu, „amendat” cu un milion de euro pentru moartea lui Emi Pian

Potrivit unor surse apropiate Duduienilor, după înmormântarea care va avea loc duminică, va fi organizat un stabor în urma căruia se vor stabili o serie de compensații financiare pentru urmașii lui Emi Pian.

Sursele citate au precizat că staborul va fi judecat de Viorel Gongoi, zis Rândunică, fiul celebrei vrăjitoare Mama Omida și Petre Ilie, alias Petre Geamănu. Aceștia ar urma să pună în sarcina clanului Rinu toate cheltuielile legate de înmormântare, dar și o compensație financiară pentru urmașii lui Emi Pian, care ar putea ajunge și la un milion de euro.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se prefac angajați bancari