Dispariția zborului MH370 Malaysia Airlines, cel mai mare mister din istoria aviației civile moderne. Acuzații dure la adresa Rusiei: ”Au deturnat avionul. Aveau motivul și mijloacele necesare”

Publicat: 28/03/2020, 11:02
Actualizat: 28/03/2020, 12:56

În urmă cu 6 ani – pe 8 martie 2014 –, un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care făcea ruta Kuala Lumpur – Beijing a dispărut de pe radare și nimeni nu a mai știut nimic de soarta celor 239 de persoane aflate la bord. Misterul acestei dispariții nu a fost descifrat nici până astăzi, însă un deget acuzator este îndreptat către Rusia.

De-a lungul timpului, teoriile conspirației și-au făcut apariția, dar au fost formulate și diverse ipoteze care au încercat să elucideze misterul dispariţiei avionului companiei Malaysia Airlines. Au existat voci care au propus o cercetare cît mai amănunțită, atât cât este posibil, a unor zone din Oceanul Indian, în timp ce mulți au fost de părere că avionul s-ar fi prăbușit în jungla cambodgiană. E drept, câteva bucăți ale aeronavei au fost descoperite în insula Reunion, în iulie 2015, și în Mozambic – în martie. Dar epava avionului nu a fost găsită, iar misterul s-a adâncit. Compania Malaysia Airlines a plătit aproape 116 milioane de dolari pentru descoperirea epavei, iar dispariția zborului MH370 este considerată unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației civile.

Rusia este acuzată că ascunde adevărul referitor la zborul MH370. Unde ar fi ajuns aeronava

Aparatul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines, plecat din Kuala Lumpur spre Beijing, chiar la miezul nopţii, a dispărut de pe radare după 40 de minute de zbor, deasupra golfului Thailandei.

Avionul a transmis ultimul semnal ACARS – serviciu ce permite computerelor din avion să „vorbească” cu cele aflate la sol și prin care se semnalează viteza, altitudinea, poziţia şi nivelul de combustibil prin satelit -, apoi, la puțin timp, s-a lăsat liniștea. Următorul semnal, care trebuia să fie transmis la 01:37, nu a mai venit. Ultimul dialog dintre turnul de control și zborul MH370 a avut loc 12 minute mai târziu. Potrivit investigațiilor inițiale, co-pilotul ar fi spus „În regulă, noapte bună”, pe un ton calm. Cu toate acestea, mai târziu, autoritățile malaeziene au confirmat că ultimele cuvinte auzite nu au fost transmise nici de pilot, nici de copilot, ci de turnul de control. „Noapte bună, MH370”.

Familiile pasagerilor dispăruți se întreabă, în fiecare zi de atunci, ce s-a întâmplat cu 6 ani în urmă, însă unul dintre experții care au încercat să pună cap la cap toate indiciile sunt de părere că adevărul ar trebui căutat… în Rusia. Potrivit informațiilor furnizate de express.co.uk, expertul în aviație Jeff Wise a declarat că unul dintre misterele legate de acest zbor dispărut este ”funcționarea sistemului de comunicații prin satelit al aeronavei implicate”. Jeff Wise – pilot, autor și jurnalist – a scris, în anul 2015, cartea ”Avionul care nu era acolo (”The Plane That Wasn`t There”). În volum, autorul a lansat o teorie care nu a fost, cu siguranță, pe placul Kremlinului, susținând că avionul Malaysia Airlines a fost deturnat de ruși către Kazahstan. Mai mult, Wise a plusat, susținând că aeronava Boeing 777 cu 239 de pasageri și membri ai echipajului la bord ar fi ajuns pe cosmodromul Baikonur, închirat rușilor de guvernul kazah.

Cartea ”Avionul care nu era acolo”

Jurnalistul și pilotul Jeff Wise: ”Vulnerabilitatea unității de date prin satelit putea fi exploatată”

”Esența argumentului este că unitatea de date prin satelit are o vulnerabilitate care ar putea fi exploatată pentru a face ca avionul să pară spre sud când el de fapt zbura spre nord. Cineva cu intenție rea ar fi putut să-i schimbe. Există într-adevăr o modalitate prin care fizic este posibil ca o persoană să intre în „portul electronic” sau să acceseze direct unitatea de date de la bordul cabinei”, declara Wise, la un moment dat, pentru publicația Daily Star Online.

Suplimentar, autorul cărții susține că Rusia avea nu numai motive pentru a distrage atenția opiniei publice, ci și mijloacele necesare deturnării avionului în așa fel încât totul să pară un accident, iar epava să nu poată fi găsită de nimeni. Precizările sale sunt legate, de altfel, de un moment crucial din anul 2014, atunci cînd Rusia a anexat Crimeea – chiar în luna martie a acelui an -, iar SUA au impus sancțiuni Kremlinului. Wise a tras atenția asupra unor aspecte esențiale în contextul respectiv:

  • pe 6 martie, președintele Barack Obama a stabilit o serie de sancțiuni impotriva Rusiei.
  • ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atenția ca aceste măsuri vor avea un efect de bumerang.
  • două zile mai târziu, avionul Malaysia Airlines a dispărut.
Dispariția zoborului MH370 Malaysia Airlines rămâne un mister

Rusia și-a arătat forța, la nivel tehnologic, dând o replică SUA: ”Vestul se complace, crede că nu sunt decât vorbe goale…”

Și atunci, a susținut autorul cărții ”Avionul care nu era acolo”, Rusia a descoperit ”modalitatea perfectă” prin care putea da o replică usturătoare și americanilor, dar putea să mute și atenția de la… anexarea Crimeei, subiectul fierbinte în acele zile. Bineînțeles, soarta celor 239 de pasageri nu ar fi reprezentat decât un amănunt sau ”pierderi colaterale”.

”Și astfel atenția lumii se îndepărtează complet de această afacere urâtă din Ucraina”, a considerat Jeff Wise.

Intervenția armatei ruse în Ucraina a început la 24 februarie 2014 – ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene soldate cu o lovitură de stat – atunci când trupe speciale rusești, fără însemne, au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare. În aceeași zi, Consiliul Federației Ruse a aprobat prezența militarilor ruși în Crimeea și estul Ucrainei.

Totuși, Jeff Wise nu a reușit să explice, în amănunt, un astfel de scenariu pe care regimul de la Kremlin l-ar fi pus în practică, pornind doar de la ideea că – din punct de vedere tehnologic – Rusia putea deturna avionul companiei Malaysia Airlines și, totodată, așa cum transmisese ministrul rus de externe, a dorit să dea o replică SUA și Occidentului.

Jeff Wise a mers și mai departe – el făcând parte dintre cei care susțin că Rusia ar pregăti, încetul cu încetul, un Al Treilea Război Mondial –, făcând o comparație cu nava ”Lusitania” (”Ogarul mărilor”), scufundată de un submarin german pe data de 7 mai 1915, ceea ce a dus la intrarea SUA în Primul Război Mondial.

“După scufundarea navei Lusitania, SUA au fost gata să declare război Germaniei. Dar SUA nu sunt pregătite pentru un război cu Rusia. În timp ce Vladimir Putin are viziuni despre un Al Treilea Război Mondial, Vestul se complace crezând nu sunt decât vorbe goale”, a afirmat Jeff Wise.

”Vestul se complace crezând nu sunt decât vorbe goale”, afirmă Jeff Wise.

”Valorile BFO pot fi manipulate electronic. A zburat spre nord, nu spre sud”

Datele colectate de compania britanică de telecomunicații prin satelit Inmarsat au că au existat protocoalele unei legături de comunicare (”handshaking”)  între zborul MH370 și satelitul 3F1 – înaintea dispariției – incluzând valorile Burst Timing Offset (BTO) și Burst Frequency Offset (BFO).

  • BTO reprezintă o măsură a timpului necesar pentru o călătorie dus-întors și poate fi utilizată pentru a calcula distanța dintre satelit și aeronavă.
  • BFO este o măsură a mișcării relative a satelitului și a avionului.

Datele BTO sugerează că avionul Malaysia Airlines ar fi putut zbura pe una dintre cele două căi posibile – un coridor sudic peste Oceanul Indian care se termină în marea vestică a Australiei și un coridor nordic care se termină în Kazahstan. După combinarea cu datele BFO, ancheta oficială a concluzionat că avionul a zburat, cel mai probabil, spre sud. Dar Jeff Wise a afirmat că valorile BFO – spre deosebire de valorile BTO – pot fi ”manipulate” electronic. Dacă s-a întîmplat asta, iar Rusia avea tehnologia necesară, atunci avionul Boeing 777 Malysia Airlines ar fi putut zbura spre nord, nu spre sud, cu toate că informațiile colectate arătau, eronat, sudul. Iar destinația finală ar fi fost Kazahstanul – aliat al Rusiei – și cosmodromul Baikonur.

Ipoteza rămâne una care incită. Bineînțeles, Rusia a dezmințit categoric astfel de afirmații, considerîndu-le pure speculații, însă Jeff Wise continuă să susțină că zborul MH 370 a fost deturnat de ruși.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață