EXCLUSIV. Candidata PNL-USR la sector 4 sperie Capitala! Trece pe roșu băută în repetate rânduri! Imaginile în premieră ale ”flagrantului”! (FOTO & VIDEO)

Publicat: 19/09/2020, 22:40
Actualizat: 21/09/2020, 23:11

Alegerile locale își vor afla săptămâna viitoare marii câștigători. Mulți dintre candidați, necunoscuți până de curând electoratului, încearcă să-și seducă votanții cu proiecte zgomotoase. Este și cazul Simonei Spătaru, candidatul pe care PNL și USR PLUS l-au ”aruncat” în luptă pentru Primăria Sectorului 4. Conform propriilor declarații și sloganului de campanie, avocata de 41 de ani și-a propus să construiască ”noul București” și e convinsă că ”Fără hoție ajungem departe”.

UPDATE Simona Spătaru, candidata PNL-USR, recunoaște – cu nonșalanță – că a băut înainte de a se urca la volan, încălcând legea.

Cu doar câteva ore în urmă, Simona Spătaru a contraatacat după ce GÂNDUL.RO a publicat fotografiile și imaginile compromițătoare, însă candidata PNL-USR recunoaște, totodată, că s-a urcat la volan după ce a băut.

”Da, sunt un om normal, o femeie obișnuită. Am ieșit la terasă cu colegii după o zi de muncă dură, în campanie. Am luat cu ei o bere, o pizza și o apă. Am luat niște guri din bere și am stat câteva ore la terasă. Am plecat, cu mașina, către blocul unde locuiesc, aflat la câteva sute de metri de acea terasă. Știam că se poate bea un pahar de bere sau de vin în timpul unei mese la care am stat câteva ore bune si apoi am plecat pe întuneric”, scrie Simona Spătaru în mediul online, ”argumentând” și că, dacă ar fi fost oprită de polițiștii de la Rutieră, nu ar fi avut necazuri – ”treceam fără probleme etilotest-ul”, susține candidata PNL-USR după ce, ”spovedindu-se” public, recunoaște că a băut înainte de a se urca la volan.

Simona Spătaru și staff-ul de campanie, ședință de partid la Trattoria Borghese

Până când bucureștenii din sectorul 4 vor merge la urne, Simona Spătaru și echipa ei de campanie au strâns rândurile pentru a juca așa-zisa carte câștigătoare. Și unde poți strânge rândurile într-o echipă dacă nu la restaurant?! Ca într-un adevărat ritual, avocata și membrii staff-ului de campaniei au pus țara, pardon, sectorul la cale la Trattoria Borghese, un restaurant din zona Orăselului Copiilor – Brâncoveanu. E ”fieful” de campanie al candidatei USR-PLUS.

Atmosfera destinsă în care s-au desfășurat de fiecare dată ”ședințele de partid” demonstrează relația sudată pe care Spătaru o are cu apropiații din ”staff”, iar ”Noul București” despre care vorbește candidata de la 4 a primit deja prima ”cărămidă”, stropită din belșug fie cu bere, fie cu vin. Căci prima ”ședință”– cel puțin de când avem noi imaginile – a avut loc pe 11 august, în jurul orei 20.30, iar a doua pe 19 august, la 22.30. De fiecare dată, Simona Spătaru și-a convocat echipa pe terasă, acolo unde au stabilit strategia de campanie printre sticle de bere și vin. Și nici ”șefa” n-a stat departe de alcool.

Cine a spus că adevărul se află în vin se află într-o eroare capitală, fiindcă Simona Spătaru arată contracandidaților – după cum se poate constata în înregistrarea video prezentată, în exclusivitate, de GÂNDUL.RO – că poate descifra viitorul politic chiar și în spuma berii, cu atât mai mult atunci când se află alături de echipa sa. ”Are încredere în oameni. Oamenii fac locul și încrederea este cimentul care ține la un loc un o comunitate”, se menționează pe pagina de prezentare a Simonei Spătaru, iar realitatea de pe terasa respectivă susține prezentarea.

Candidata PNL – USR PLUS, Simona Spătaru, arată că e un politician ”din popor”, care are o relație apropiată cu sticla de bere

Așadar, prima dată, candidata la Primăria a golit o bere Azuga (din sticlă, profesionist), iar a doua oară s-a ”reprofilat” pe vin. Altfel curg discuțiile în fața unei sticle sau a unui pahar. Și nu doar discuțiile, dar parcă altfel poți urca la volan, cu mai mult curaj. Așa s-au succedat lucrurile după prima întâlnire, când Simona Spătaru s-a retras de la masă și a plecat cu mașina de la local.

Dar despre ”abilitățile” ei automobilistice sunt mult mai multe de povestit. Iar imaginile (fotografii & filmări) pe care vi le prezentăm în exclusivitate au surprins-o ”în flagrant”. Pe 18 august, în jurul orei 14.00, candidata de la 4 n-a ținut cont de linia continuă și a întors mașina fără să-i pese de ceeea ce ar putea urma.  Apoi, pe 9, 10, 11 septembrie, a trecut nestingherită pe culoarea roșie a semaforului ca și cum acesta nici n-ar fi existat. Practic, ”șefa” demonstrează că nu se supune niciunei reguli, lucru normal pentru un posibil viitor primar, nu?

Simona Spătaru nu se supune regulilor, dând semne că a înțeles repede ce înseamnă ”noul politician”

Se poate observa în plus, pe parcursul mai multor zile, că avocata de 41 de ani este de-a dreptul ”spumoasă” (ca o bere!) la volan, motiv pentru care l-ar face invidios până și pe celebrul Titi Aur.

Candidata PNL – USR – PLUS la Primăria Sectorului 4 reușește să încalce toate regulile de circulație, trecând cu nonșalanță nu numai peste 5-6 semafoare roșii sau întorcând pe linie continuă, ci intrând pe ”interzis” și, nu în ultimul rând, parcând taman pe trecerea de pietoni și punând ”avariile”. Cu adevărat noul tip de politician…

Candidata pentru Primăria Sectorului 4 e ”spumoasă” ca o bere în trafic… Nu ține cont de niciun semafor roșu!

În astfel de condiții, proiectele viitoare ale Simonei Spătaru ar putea fi completate cu ușurință prin măsuri specifice și… liberale.

• Lărgirea bulevardelor din Sectorul 4 – și nu numai, eventual, printr-o colaborare susținută cu ceilalți posibili primari ai sectoarelor Capitalei -, astfel încât să existe loc pentru manevrele teribiliste atât de îndrăgite de Simona Spătaru.
• Eliminarea rapidă a tuturor semafoarelor roșii, tocmai pentru ca drumul către ”Noul București” să nu mai cunoască niciun obstacol insignifiant.
• Desființarea liniei continue, un alt PLUS adus circulației din Capitală și, firește, perfectibilului Cod Rutier.
• Transformarea într-o tristă amintire a ”sensului interzis”.
• Dreptul fiecărui șofer – indiferent de culoarea politică – de a parca pe trecerea de pietoni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Nouă eliminare la Survivor All Stars. Echipa Faimoșilor rămâne din nou fără un membru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului