Igor Dodon a anunțat, public, predarea lui Cristian Rizea. „Organele competente din Moldova și România trebuie să întreprindă acțiuni pentru expulzarea acestui criminal”

Publicat: 03/11/2020, 11:36
Actualizat: 03/11/2020, 12:00

Președintele Republicii Moldova a anunțat, marți, în cadrul unui briefing de presă, că a semnat mai multe decrete urgente, între care și un „decret interesant”, despre un „oarecare Rizea” în vederea extrădării sale în România. Șeful statului moldovean a adăugat că astfel se va pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a acestui „criminal”, condamnat definitiv în țara noastră la 4 ani și 8 luni pentru acte de corupție.

Președintele Igor Dodon a reacționat în urma anchetelor publicate, în exclusivitate de Gândul.ro, potrivit cărora deputatul fugar Cristian Rizea și-a găsit adăpost pe teritoriul Republicii Moldova, unde primise cetățenie și acte cu o nouă identitate și unde ducea o viață de lux, cu toate că era urmărit internațional.

După ce, inițial, declarase că a luat act, din presă, de situația fugarului provenit din România, Dodon a semnat, luni, decretul pentru retragerea cetățeniei moldovenești a condamnatului român.

Decretul a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și a intrat în vigoare de la data publicării.

Igor Dodon: „Am anulat cetățenia acestui personaj”

Referitor la acest demers, Igor Dodon a anunțat, marți, în cadrul unui briefing de presă, că a semnat mai multe decrete urgente, între care și cel cu privire la situația fugarului Rizea.

Au fost mai multe urgențe legate de semnarea unor decrete cu promovarea unor legi, subiecte care țin de stabilitatea economică și socială pe perioada de criză și pandemie, a fost și un decret interesant, ieri, pe care l-am semnat, s-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru Cetățenie, ieri am semnat (n,r. luni) un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din Republica Moldova și România trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal, conform justiției din România”, a anunțat Igor Dodon.

În decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv. De altfel, fostul deputat PSD mai este acuzat că, în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.
Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Cine este Mihaela, tânăra de 24 de ani care s-a aruncat în gol de la...
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Maria, o gimnastă de doar 17 ani s-a stins din viață subit: ”Boala a răpus-o...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?