Incendiu în Bistrița. 7 persoane, între care un bebeluş de două săptămâni, salvate dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Incendiu în Bistrița. 7 persoane, între care un bebeluş de două săptămâni, salvate dintr-o casă cuprinsă de flăcări
Incendiu în Bistrița. 7 persoane, între care un bebeluş de două săptămâni, salvate dintr-o casă cuprinsă de flăcări
Publicat: 18/01/2021, 12:46

Un incendiu a izbucnit în cartierul Ştefan cel Mare. Șapte persoane, între care un bebeluş de două săptămâni, au fost evacuate de jandarmi. Cei din interior dormeau.

Potrivit jandarmilor, trei adulţi şi patru copii, printre care şi un copil de doar două săptămâni, au fost scoşi de jandarmi din locuinţa în care se aflau deoarece în imobil izbucnise un incendiu.

În jurul orei 09.00, patrula de Jandarmerie care se afla într-o acţiune de patrulare a zărit iniţial un fum dens care ieşea de la casa din cartierul Ştefan cel Mare.

Jandarmii au oprit maşina, au intrat în imobil şi au constatat faptul că în interior se aflau mai multe persoane.

Oamenii legii i-au trezit pe cei trei adulţi şi 4 copii care încă dormeau, i-au evacuat cât au putut de repede şi i-au urcat în autospeciala Jandarmeriei. Din fericire nimeni nu a fost rănit iar persoanele în cauză au fost transportate la Viişoara, la domiciliul părinţilor. Cel mai mic dintre copii este nou născut şi are doar 2 săptămâni”, transmite Jandarmeria Bistriţa-Năsăud.

La faţa locului a fost solicitată prin intermediul 112 intervenţia pompierilor care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.

Descoperire șocantă în Vrancea. Un bărbat a fost găsit mort într-un șanț. Poliţiştii au deschis o anchetă

Un caz șocant s-a petrecut în comuna Păuneşti, judeţul Vrancea. În noaptea de duminică spre luni, un bărbat de 31 de ani a fost găsit mort în şanţ. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.

Poliţia rurală Adjud, judeţul Vrancea, a fost sesizată duminică noaptea, în jurul orei 22.30, că în comuna Păuneşti, pe DJ 205 H, se află un bărbat căzut în şanţ, în stare de inconştienţă.

Echipa operativă şi cadrele medicale care au constatat decesul bărbatului în vârstă de 31 de ani.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Prințesa de Wales a intrat în istoria Casei Regale Britanice. Ce titlu regal a primit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom