MApN a donat materiale sanitare pentru ministerul omolog de peste Prut!

Publicat: 06/01/2021, 11:55

Ministerul Apărării din România a făcut, miercuri, o donație cu materiale de protecție sanitară pentru ministerul Apărării din Republica Moldova.

„Ministerul Apărării Naționale a donat Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecție sanitară, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19. Astfel, reprezentanții MApN au predat miercuri, 6 ianuarie, omologilor din Republica Moldova echipamente de protecție sanitară (combinezoane, măști tip FFP2, măști chirurgicale și viziere), precum și alte bunuri de uz sanitar.

Această nouă tranșă de materiale donate vine în completarea demersului inițiat în luna aprilie

Această nouă tranșă de materiale donate vine în completarea demersului inițiat în luna aprilie 2020 și face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetățenilor din Republica Moldova reiterat de către Președintele României cu ocazia recentei vizite la Chișinău.

Astfel, este reconfirmat angajamentul României de susținere a autorităților Republicii Moldova și sprijinul concret al eforturilor acestora de combatere a efectelor crizei pandemice”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de MApN.

Potrivit sursei citate, la sfârșitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naționale a contribuit cu personal medical și 10 izolete produse în România, ca parte a efortului inițiat de autoritățile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova în prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2.

Klaus Iohannis, în vizită la Chișinău: „De azi, Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă”

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat o vizită oficială la Chișinău la sfârșotului anului, la invitația noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. A fost prima vizită la nivel înalt primită de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte. Klaus Iohannis și Maia Sandu au discutat, cu ocaziei vizitei oficiale la Chișinău efectuate de președintele român, două teme de interes:  sprijinul oferit de România vecinului de peste Prut pentru dezvoltarea economică și continuarea drumului european.

Președintele Iohannis a anunțat și un nou sprijin masiv pentru Republica Moldova: 200.000 de doze de vaccin anti-Covid, ajutoare financiare nerabursabile, echipamente și medicamente, plus 6.000 de tone de motorină pentru agricultori

 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului