IMAGINI TULBURĂTOARE. O famile își ia rămas bun de la un membru, băgat cu un sicriu în camionul de armată

Publicat: 25/03/2020, 18:37
Actualizat: 07/04/2021, 02:49

Italia este copleșită de evoluția pandemiei coronavirus. Cei aproape 7.000 de morți au dus industria de pompe funebre aproape de colaps. Firmele au rămas fără sicrie, iar crematoriile sunt pline. În nordul Italiei sunt incinerate aproape două cadavre pe oră. În localitatea San Pietro a fost surpins un moment impresionant, atunci când o familie și-a luat rămas bun de la un membru, băgat cu un sicriu în camionul armatei.

Conform a1ro, personalul militar și medical din cadrul armatei, alături de carabinieri, transportă sicriele morților de coronavirus în camioane. Instituțiile abilitate să gestioneze situația fără precedent par că și-ar fi epuizat resursele, iar sistemul medical este la saturație.

Un băiețel ținut în brațe de tatăl său face cu mâna. În față curții, un camion al armatei e plin de sicrie. Scenele surprinse în localitatea San Pietro frizează dramatismul, acestea putând fi întâlnite în multe alte localități din Italia.

Italia, doborâtă de coroanvirus. Sub cele patru scânduri ale sicrielor sunt părinți, bunici și oameni dragi Roberta Caprin, responsabilă la Generali Bergamasca, cea mai mare agenţie funerară din provincie, a povestit pentru o publicație italiană despre dificultatea și durerea de a lucra la Bergamo în ultimele săptămâni, cu numărul de decese care nu se mai oprește.

„Nimeni nu și-ar fi imaginat așa ceva. O familie mi-a cerut să merg sub balconul lor, pentru că sunt în carantină și să le duc sicriul cu persoana dragă decedată, pentru a-și lua rămas bun. Nu sunt doar numere sub acele „patru scânduri”, sunt părinți, bunici, frați, oameni pe care familia nu i-a mai văzut de când au fost luați de medici la spital. Și pe care nu îi vor mai vedea niciodată”, a mai declarat aceasta.

Camioanele armatei continuă să care sicriele la crematorii din alte regiuni.

„Am avut 330 de morţi aici în oraş. În biserica cimitirului există 112 sicrie care aşteaptă îngroparea. Facem o înmormântare la fiecare jumătate de oră şi redirecţionăm morţii către crematoriile din Emilia Romagna”, explică consilierul pentru serviciile de la cimitirul din Bergamo, Giacomo Angeloni.

„Numărul morților de Covid19 în Italia se apropie de 7.000. Numărul deceselor provocate de coronavirus în Italia a ajuns marţi la 6.820, crescând cu 743 în ultimele 24 de ore, astfel că se infirmă tendinţa scăderii acestuia de la o zi la alta remarcată în ultimele două zile”, a declarat şeful Protecţiei Civile italiene, Angelo Borrelli.

Sursă Foto: Profimedia

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia