Pandemia de coronavirus a anulat festivalurile din România, dar Codruța Vulcu (ARTmania), Electric Castle și Jazz in the Park s-au aflat printre câștigătorii European Festival Awards 2019

Pandemia de coronavirus a anulat festivalurile din România, dar Codruța Vulcu (ARTmania), Electric Castle și Jazz in the Park s-au aflat printre câștigătorii European Festival Awards 2019
Pandemia de coronavirus a anulat festivalurile din România, dar Codruța Vulcu (ARTmania), Electric Castle și Jazz in the Park s-au aflat printre câștigătorii European Festival Awards 2019

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Pandemia de coronavirus și-a pus o amprentă negativă nu numai la nivel medical, social, sportiv, economic sau turistic, ci și în ceea ce privește manifestările artistice organizate în aer liber. Distanțarea fizică și măsurile de restricție luate pentru a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus au impus o cu totul abordare, iar festivalurile de muzică – organizate în România și în alte țări – au fost, din păcate, anulate. Privind retrospectiv, România este bine poziționată pe o listă privilegiată, festivaluri precum Neversea, Untold, Electric Castle, Summer Well sau Jazz in the Park fiind așteptate cu nerăbdare și atrăgând, în fiecare an, un număr din ce în ce mare de spectatori.

Prestigiosul European Festival Awards – premiile au fost inițiate în 2010 de asociația de festivaluri europene Yourope și site-ul web al festivalului Virtual Festivals Europe – a plasat România printre țările organizatoare ale unor festivaluri deja consacrate și apreciate la justa valoare, iar ARTmania, Neversea, Untold, Electric Castle, Summer Well sau Jazz in the Park au fost nominalizate la  Gala celei de-a 11-a ediții.

Cele mai așteptate și apreciate festivaluri europene au fost premiate pe data de 15 ianuarie, în cadrul galei European Festival Awards 2019. Evenimentul s-a desfășurat la De Oosterpoort, Groningen – în Oland – și a reprezentat ”culegerea roadelor unui an de muncă pentru organizatorii de evenimente din Europa”. Ca și la ediția din 2018, au fost acordate premii pentru 15 categorii.

3 festivaluri organizate în România s-au aflat printre câștigătorii European Festival Awards 2019

6 festivaluri organizate în România au fost nominalizate la premiile European Festival Awards 2019, iar trei dintre ele s-au numărat printre câștigători.

  • Codruța Vulcu (ARTmania) – câștigător al categoriei ”Premiul pentru excelență și pasiune” (The Award for Excellence & Passion).

Codruța Vulcu este fondatorul și directorul ARTmania, festival de artă și muzică rock din Sibiu. Totodată, este director al East European Music Conference și Blaj aLive Festival, dar și președintele Asociației Române a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC).

Festivalul ARTmania a fost premiat și în 2018 la European Festival Awards, la categoria „Cel mai bun festival mic”. ARTmania a ajuns, de altfel, la cea de-a 15-a ediție.

Codruța Vulcu este fondatorul și directorul ARTmania

“Este un moment unic în activitatea unui profesionist și mă bucură cu atât mai mult cu cât această certificare reprezintă o recunoaște a activității și rezultatelor obținute de un reprezentant al industriei muzicale românești, industrie care a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. A fost o seară remarcabilă pentru noi ca țară, două festivaluri din România câștigând și ele categoriile în care au concurat”

Codruța Vulcu

  • Electric Castle– câștigător al categoriei ”Cel mai bun festival de dimensiune medie” (Best Medium-Sized Festival).

Electric Castle este festivalul care a mutat muzica live și  electronică din cluburi pe scenele din aer liber ale unui castel. Declarat „Cel mai bun festival de dimensiune medie” – public cuprins între 10.000 şi 39.999 de persoane – acesta ajunge, în 2020, la cea de-a 8-a ediție. Evenimentul se desfășoară, ca în fiecare an,  pe domeniul Castelului Banffy din Cluj-Napoca. Încă de la prima ediție, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria „Cel mai bun festival de dimensiune medie”.

  • Jazz in the Park– câștigător al categoriei Best Small Festival (Cel mai bun festival de mică dimensiune)

Jazz in the Park oferă o varietate de concerte cu intrare liberă. Desfășurat în Cluj-Napoca, evenimentul a adus anul trecut în România artiști precum Marcus Miller și Judith Hill. La European Festival Awards 2019 s-a evidențiat în categoria „Cel mai bun festival de mică dimensiune” – eveniment cu mai puţin de 10.000 de spectatori.

Festivaluri românești plasate pe ”lista scurtă” la European Festival Awards 2019

Festivalul UNTOLD a intrat pe lista scurtă a nominalizărilor în categoria The Brand Activation Award, însă a pierdut în fața Open’er Festival din Polonia. În 2015, UNTOLD câștiga în categoria Best Major Festival (Cel mai mare festival mare), fiind nominalizat în aceeași categorie și în 2018.

Nominalizat pentru The Take a Stand Award, festivalul Awake a fost, de asemenea, pe lista scurtă, însă a fost eclipsat de Das Fest din Germania. Trebuie menționat și că acest festival a mai fost nominalizat și în 2018, la categoria Cel mai bun festival mediu.

Lista câștigătorilor European Festival Awards 2019

 European Festival Awards este considerată de specialiștii în domeniu drept cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene, informează infomusic.ro. A fost lansată în 2009 de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor), tocmai pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale acelor evenimente de profil și a specialiștilor care obțin rezultate deosebite.

Este urmărită, cu precădere, ridicarea standardelor de calitate ale acestui domeniu la nivel european, fiind făcute evaluari în ceea ce privește health & safety, responsabilitatea socială, inovația sau sustenabilitatea respectivelor festivaluri nominalizate.

  • Best Indoor Festival – Reeperbahn Festival (Germania)
  • The Brand Activation Award – Open’er Festival (Polonia)
  • Agent Of The Year – Lucy Dickins (WME)
  • Best New Festival – No Sleep Festival (Serbia)
  • The Health & Safety Award – Balaton Sound (Ungaria)
  • Best Small Festival – Jazz in the Park (România)
  • Promoter Of The Year – Wepromote (Elveția)
  • Line-up Of The Year – Glastonbury (Marea Britanie)
  • Newcomer Of The Year – Billie Eilish (SUA)
  • The Take A Stand Award – Das Fest (Germania)
  • Best Medium-sized Festival – Electric Castle ( România)
  • The Green Operations Award – OpenAir St.Gallen (Elveția)
  • The Award For Excellence And Passion – Codruța Vulcu (ARTmania)
  • Best Major Festival – Open’er Festival (Polonia)
  • Lifetime Achievement Award – Holger Hübner & Thomas Jensen
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Trafic restricționat în Capitală, în weekend, de Florii: Ce a transmis Arhiepiscopia Bucureștilor
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine