Soluție inedită pentru a putea susține un concert live. Toată lumea a stat în bule de plastic (VIDEO)

Publicat: 27/10/2020, 16:52
Actualizat: 27/10/2020, 16:55

O trupă rock din America, The Flaming Lips, a descoperit un mod inedit de a ţine un concert live, cu publicul, deși suntem în plină pandemie: atât membrii formației, cât și spectatorii au stat în bule de plastic.

„Concertul cu bule de plastic” a avut loc în Oklahoma City, iar ideea a apărut mai mult dintr-o glumă, după ce unul dintre membri a văzut un desen realizat de vocalistul trupei, Wayne Coyne.

Am făcut un mic desen, cu trupa Flaming Lips cântând în 2019. Şi eu eram singurul într-o bulă, cu restul oamenilor normali”, a explicat Coyne pentru CNN.

„Apoi am făcut un alt desen cu trupa cântând în 2020. Acelaşi scenariu, dar eu sunt într-o bulă, la fel ca toţi ceilalţi”.

Organizatorii concertului cred că asta este soluția pentru artiştii din întreaga lume care nu își pot desfășura activitatea din cauza pandemiei de coronavirus.

„Nu cred că cineva s-ar fi gândit, la mijlocul lunii martie, că criza o să fie și opt luni mai târziu. Cred că toți am spus că probabil o să dureze o lună, poate două luni”, a declarat solistul formației, Wayne Coyne, care a avut şi ideea acestui concert.

Cum se descurcă artiștii în pandemie. Dan Helciug: „Numărul concertelor mele a scăzut cu 90%… Am trăit din economii și mici proiecte”.

Dan Helciug a declarat că numărul concertelor sale a scăzut cu 90% în pandemia de coronavirus, dar încă mai găsește surse de venit pentru a sta la suprafață.

„Faţă de anul trecut, numărul concertelor mele a scăzut cu 90%. Am trăit din economii până acum şi din mici proiecte, precum pus voce la Disney, teatru… M-am descurcat cum am putut. Am avut câteva cântări în vară, la terasă, care prind şi ele bine în lunile viitoare. De asemenea, am deschis o şcoală online de artă, Dan Helciug Art Academy, unde alături de alţi doi colegi de trupă predăm cursuri de actorie, de artă vocală, de chitară, de pian etc. Am deja cinci copii înscrişi”, a declarat Dan Helciug, potrivit romaniatv.net.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Fosta soție a lui Cabral arată fantastic la 57 de ani. Ce a pierdut prezentatorul...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron