Un TIR încărcat cu opt autoturisme Dacia Duster a luat foc, pe A1 (VIDEO)

Publicat: 11/11/2020, 00:23
Actualizat: 11/11/2020, 00:38

Un autotren care transporta opt autoturisme Dacia Duster, pe Autostrada 1 (A1), la kilometrul 452, pe sensul de mers Făget-Timișoara.

La locul incendiului s-au deplasat de urgență patru autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 24 de pompieri.

La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta cu ardere generalizată și s-a acționat de urgență pentru stingerea incendiului.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar pagubele materiale sunt însemnate, mai ales că au fost cuprinse de flăcări și autoturismele aflate pe platformă.

Pompierii au deschis o anchetă, pentru a stabili cauza exactă a producerii incendiului.

La un pas de tragedie! Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost scos dintr-o maşină care a luat foc. Victima, salvată de un poliţist aflat în timpul liber

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din judeţul Galaţi a ajuns în stare gravă la spital, pe 21 octombrie, după ce a fost scos dintr-o maşină care a luat foc, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Accidentul s-a produs pe DN 26D, iar autoturismul, care circula dinspre comuna Vânători către municipiul Galaţi, a părăsit partea carosabilă, a acroşat un copac ornamental de pe marginea drumului şi s-a oprit pe câmp, potrivit sursei citate.

Victima a ieşit cu maşina în decor pe DN 26D, după ce i s-a făcut rău la volan şi a pierdut controlul direcţiei. La scurt timp după ce a fost scos din maşină, aceasta a luat foc, incendiul fiind lichidat de pompierii ajunşi la faţa locului.

În spatele autoturismului circula, cu maşina personală, un poliţist aflat în timpul liber, care a oprit şi a mers imediat la autoturismul avariat, sunând totodată la 112, pentru a solicita ajutor.

Împreună cu alte persoane aflate la locul accidentului, acesta a scos din autoturism conducătorul auto care se afla în stare de inconştienţă.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Se schimbă Revolut pentru România. Ce vor putea să facă acum clienții
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU