UPDATE. Barcă răsturnată în Dunăre, la intrarea în Sulina. Conducătorul ambarcațiunii, în care se aflau 12 persoane, a fost găsit înecat

Publicat: 11/05/2020, 17:25
Actualizat: 11/05/2020, 17:33

O barcă în care se aflau 10 persoane, alături de conducătorul ambarcațiunii și ajutorul său, s-a răsturnat în Dunăre, luni, la intrarea pe canalul navigabil Sulina. Zece dintre ele au reușit să iasă din apă, dar una a fost dată dispărută și era căutată de pompieri.

Conducătorul ambarcațiunii, în care se aflau 12 persoane, a fost găsit înecat

În urma operațiunilor de căutare desfășurată de către echipa mixtă de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea și Garda de Coastă s-a reușit recuperarea persoanei din apă, dar – din nefericire – fără viață.

Este vorba chiar de bărbatul care conducea barca, în momentul în care – din motive necunoscute încă – s-a răsturnat.

El transporta muncitori în costrucții, iar acum polițiștii vor să afle dacă au fost respectate restricțiile ordonanțelor militare. Martorii susțin că persoanel ajunse la mal nu purtau veste de salvare.

Autoritățile spun că în acest incident au fost implicate două barci, una dintre ele fiind încărcată cu materiale de constructii, iar cealaltă cu pasageri.

Știrea inițială:

ISU Tulcea a precizat că alerta s-a dat în jurul orei 11.20, prin intermediul numărului pentru urgențe 112, când a fost anunțată prezența unei ambarcațiuni răsturnate la intrarea pe canalul navigabil Sulina.

Doi pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea s-au deplasat cu o ambarcațiune rapidă de căutare salvare la locul accidentului, potrivit Mediafax.

Primele informații arată că în barcă erau erau 10 persoane, din care 9 au reușit să iasă din apă. Pompierii o caută pe cea de-a zecea.

Reprezentanţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) anunțau, recent, că seceta a determinat scăderi spectaculoase ale debitelor fluviului. Practic, în ultimii 30 de ani, Dunărea nu a fost atât de scăzută în luna mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Apelul care te lasă fără bani. Metoda folosită de infractori
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top