VIDEO ÎN PREMIERĂ. Agresorul lui Bebino are antecedente: filmat într-o spălătorie din Capitală în timp ce își înjunghia un ”tovarăș”! Procurorii n-au ținut cont de aceste imagini!

Publicat: 31/10/2020, 21:00

Cu aproximativ un an înainte să-l măcelărească pe Marius Emil Alecu, Cezar Petcu și-a exersat talentul de cuțitar pe unul dintre cei mai buni prieteni de-ai săi. Din câte se pare tot la ordinul lui Cristian Marian Bejan. GÂNDUL.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile care arată că Bebino nu ar fi fost prima victimă a celor doi. Filmările nu au ajuns să facă niciodată obiectul unui dosar.

Cezar Petcu, cunoscut drept Joe, se află în prezent după gratii, fiind condamnat, în prima instanță, la șase ani și opt luni de închisoare ca urmare a faptului că a încercat să-l ucidă pe Marius Emil Alecu, zis Bebino. Liderul grupării Sportivilor a scăpat, din fericire, cu viață, deși asupra lui au tăbărât zece persoane înarmate cu bâte și săbii.

Cezar Petcu nu este la prima abatere. “Să vadă procurorii și poliția cine este!”

Dacă Cezar Petcu este în clipa de față închis, Marius Emil Alecu se află în arest la domiciliu și urmează să fie judecat separat, într-un nou dosar. În ultimele zece luni, Bebino ar fi încercat în zadar să-i convingă pe procurori că ar fi nevinovat. Pentru a-și susține spusele, acesta chiar a făcut rost de o filmare, care atestă faptul că cel care l-a înjunghiat nu este la prima abatere.

V-am dat această filmare pentru ca procurorii și poliția să vadă exact că Cezar Petcu nu este la prima faptă. Filmarea asta o am după ce am fost tăiat. M-au contactat mai multe persoane din țară și mi-au dat-o. Lor le-a fost frică să facă demersuri mai departe, așa că mi-au dat-o mie după ce m-au văzut la televizor”, a declarat Bebino pentru GÂNDUL.RO.

Își salută amicul cu dușmănie

Într-adevăr, pe filmare se vede cum Cezar Petcu stă pe un scaun aflat într-o spălătorie situată în zona Decebal și discută cu alte trei persoane. La un moment dat, un tânăr intră în încăpere, pe care Joe pare că îl salută în dușmănie, semn clar că între ei ar exista tensiune. Apoi, cei doi aleg să iasă afară, probabil pentru a discuta. Ulterior, ambii părăsesc curtea spălătoriei.

Înjunghiat în fața spălătoriei. “Bejan a dat ordinul!”

Fix în fața porții, Cezar Petcu își pune, din senin, adversarul la pământ, după care îi aplică minimum două lovituri de cuțit, potrivit imaginilor filmate pe 24 februarie 2019. Totul a durat doar câteva secunde. La apoximativ un an distanță, Joe a recidivat, de data aceasta victima lui fiind Bebino. Marius Emilc Alecu ne-a dezvăluit că cei doi au fost buni prieteni, dar că Cezar Petcu ar fi întros armele contra amicului său la comanda lui Marian Bejan.

Această filmare demonstrează clar cine e Cezar Petcu. Cel pe care îl înjunghie e un bun prieten de-al lui. Bejan a dat ordinul, la fel ca și în cazul meu, după o ceartă. Cezar și-a trădat prietenul!”, ne-a declarat Bebino.

Victima ar fi preferat să nu depună plângere, de teamă să nu aibă mai mult de suferit.

„Țin să precizez că nu am purtat în viața mea briceag și nici nu voi purta, așa cum au susținut ei. Nu îmi trebuie mie așa ceva, eu sunt sportiv, nu cuțitar. După părerea mea, procurorul Nestor e mână în mână cu ăștia de m-au tăiat, altfel nu era posibil să mă scoată din spital și să facă acel rechizitoriu jenant. Judecătorii sunt mână în mână cu cei din clanul Cocalarilor, altfel nu-mi explic. Și tăiat, și bătut, și arestat, acum vor să le dau și 30.000 de euro. Cum vine asta? E pe dos!”, a încheiat Bebino.

Au curățat locul înainte să vină Poliția

Revenind la bătaia soră cu moartea încasată de Marius Emil Alecu, GÂNDUL.RO a intrat în posesia altei înregistrări care nu ar fi ajuns până în prezent la dosar. Imaginile nu mai au nevoie de niciun comentariu. După ce Bebino se treage din zona unde a fost măcelărit, mai multe persoane de sex feminin ies rapid pe stradă și șterg sângele lăsat pe asflat. Se elimină astfel probe importante. Ulterior apare și poliția care găsește doar asfaltul umed și curat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminate
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului