Criza din Ucraina. Pelerinajul ucrainenilor la reședința extravagantă a lui Viktor Ianukovici. GALERIE FOTO

Publicat: 23/02/2014, 10:48
Actualizat: 20/03/2019, 17:42

Mii de ucraineni au vizitat, sâmbătă, reședința Mejighiria, de la marginea Kievului, a lui Viktor Ianukovici, care a părăsit capitala în seara precedentă și a fost demis de Parlament. Cum trupele guvernamentale au părăsit proprietatea imediat ce a plecat Ianukovici, locul este păzit acum de oameni de pe EuroMaidan, care spun că vor să protejeze patrimoniul și să se asigure că nimeni nu distruge bunurile poporului, potrivit Interfax-Ucraina.

Până acum, doar membrilor presei li s-a permis să intre pe proprietatea lui Ianukovici, însă fotografiile lor, dar și ale oamenilor care s-au plimbat prin grădini și anexe, au devenit foarte populare pe Internet.

Reședința impresionantă cuprinde, printre altele, un teren de golf, o grădină zoologică, un spațiu amenajat special pentru păuni, o seră și o fermă. În fotografii se poate observa și colecția de autoturisme a lui Victor Ianukovici.

Președintele Ucrainei a părăsit vineri Kievul, după trei luni de proteste și câteva zile sângeroase. El refuză să își dea demisia, susținând într-o intervenție televizată că în țară are loc o lovitură de stat. Parlamentul a votat deja demiterea sa, pe care el a transmis ulterior că nu o recunoaște, și a stabilit organizarea alegerilor prezidențiale anticipate pe data de 25 mai.

Sursă foto: Twitter/Euromaidan

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
FOTO. Iubita fiului lui Ion Țiriac, apariție incendiară! `Sori e atracția finalului de an`
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
Caz terifiant! Campioana olimpică, ruptă cu bătaia de iubitul ei! Judecătorii nu l-au pus sub...
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un bărbat a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braț fals de silicon pentru a...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
APEL DISPERAT! O ADOLESCENTĂ are NEVOIE de AJUTOR
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
Veste teribilă pentru milioane de români! Va fi jale la începutul anului viitor. Nimeni nu...
Raed Arafat spulberă speranțele tuturor românilor. Ce se va întâmpla de sărbători: „Oamenii trebuie să...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...