• Publicat:
Puterea Gândului

A fi Pro

Ce înseamnă a fi Pro? A ști ce vrei, A ști că știi, A ști că poți!

Să crezi religios în tine, în profesia ta, în puterea ta de a schimba lumea cu orice risc. De a crea ceva care să te reprezinte azi și dincolo de timp.

Să vezi reperele către perfecțiune și să-i motivezi pe cei din jurul tău în a le atinge.

Să trăiești viața ca pe un dar și să dăruiești din bucuria succesului tău. Cu un zâmbet!

Gândești liber.

Ești autentic.

Ai puterea de a da oamenilor ceea ce ei așteaptă, dar nu știu.

Ai spirit Pro!

Spiritul Pro e îngerul care a creat ProTV.

Acum douăzeci de ani, ProTV a fost revoluția de care media din România avea nevoie, care i-a dat conștiința de sine a puterii.

Puterea de a schimba România cu un zâmbet, cu un cântec.

Puterea bucuriei cu care ProTV a umplut sufletele a milioane de români.

Puterea de a crede că poți să ai succes, să câștigi, să fii fericit.

Știu ce vreau, știu că știu, știu că pot!

ProTV a fost un dar de sărbătoare oferit românilor la 1 Decembrie. Singura dată din istoria lor când românii au arătat că vor, știu și pot. 

Acum douăzeci de ani îngerul s-a jucat cu noi.

Noi, cei atinși de aripa lui, ne-am jucat mai departe cu plăcerea de a crea mereu ceva nou, de a face din fiecare zi o sărbătoare.

„Bună seara, România, bună seara, București!”

Sunt Pro!

Gândesc liber!

O filosofie simplă care a motivat o generație în căutarea unei identități. O generație care și-a descoperit misiunea și care a schimbat România, punând-o pe harta Europei și a lumii.

O generație pe care o regăsesc, alături de copiii ei, luminând astăzi subteranele Facebook.

Eu știu ce vor.

Ei știu că știu.

Pe cer, îngerul.

Tags:
Inchide