A fost sau n-a fost?!

A fost sau n-a fost?!
Publicat: 20/07/2018, 21:01

Singura întrebare care rămâne în urma „dezvăluirilor de senzație privind apariția unor noi protocoale de colaborare cu SRI, unul dintre ele semnat de însuși Great-Daddy, primul luptător împotriva protocoalelor de colaborare cu SRI semnate de toți ceilalți” este: a fost sau n-a fost Liviu Dragnea un politician apropiat/care a conlucrat, instituțional și în privat, cu statul paralel/serviciul secret, în cunoștință de cauză?

Cu siguranță, noi cei care am fugit, ca dracul de tămâie, de zona Primăverii, de la tinerețe până la bătrânețe, din mii și mii de motive, habar n-avem unde sunt amplasate, enigmatice și cuminți, abatoarele conspirative ale SRI, de fezandat, tăiat, pârlit și servit porci, în speță, șorici.

În consecință, nu avem informații, exact-exact, despre cine a dăruit masa la pomana animalului, cui și de ce.

Plecând de la momentul T0/T14, care a și declanșat războiul supranumit „serviciu contra serviciu” – pe bună dreptate, căci ce serviciu secret serios poate fi acela ai cărui reprezentanți îi momesc cu momițe și alte porcării pe politicienii cinstiți, transformați, ziua în amiaza mare, în măcelari amatori de senzații tari – vom apleca, din nou, urechea la vorbele celor care au văzut, au auzit, recte au știut calea.

Dan Andronic, jurnalist – („Povestea Porcului în 2013″): „Încerc să dau răspuns principalelor întrebări. Când: Acțiunea se petrece în decembrie 2013. Mai precis, într-o duminică, 22 decembrie 2013. Unde: în celebra vilă conspirativă a SRI, respectiv T14. Acolo, într-una din case, locuia prim-adjunctul SRI Florian Coldea. Cine: Laura Codruța Kovesi, care la acel moment era Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție. Liviu Dragnea, om politic, secretar general al PSD. Starea juridică: Liviu Dragnea era inculpat și trimis în judecată de către parchetul condus de Laura Codruța Kovesi în Dosarul Fraude la Referendum încă din 7 octombrie 2013″.

Victor Ponta, un vechi prieten – (declarație, același an): „La K2 s-au întâlnit Dragnea cu Kovesi. Dacă vrea, îi aduc aminte și de întâlnirile neoficiale. Povestea Dragnea care luptă cu sistemul, este o minciună. Ca și proiectul de guvernare. Mâine o să aflăm că s-au întâlnit și în privat. Întâi a spus că nu s-a întâlnit niciodată, după aceea că s-a întâlnit cu Kovesi. Mizeriile spuse de Dragnea vin de la un om care s-a întâlnit des și cu Florian Coldea, și cu Kovesi. Dacă îl întrebi dacă îl cheamă Liviu Dragnea, spune că nu. Atât de mult minte”.

Gigi Becali, în general, finanțator (foarte supărat, declarație martie 2018):

„Nu m-am întâlnit niciodată cu Coldea, n-am dat în viața mea mâna cu el, nu am vorbit nici la telefon cu el, n-am călcat în curtea SRI niciodată în viața mea. (…) Mă duceam eu la Coldea, eu, Becali, mă duceam să-i dau șorici, ca Dragnea?”.

Știrea șoc (presă, iulie 2018): „Liviu Dragnea, președintele PSD, a semnat cel puțin un protocol de colaborare cu SRI (2014) pe vremea când conducea Ministerul Dezvoltării. Informația este confirmată chiar de minister, într-un răspuns în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public. Liviu Dragnea a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării în perioada decembrie 2012 – decembrie 2014″.

Răspuns minister, anti-șoc (iulie 2018):

„În urma apariției în presă a unor informații referitoare la protocoalele încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Serviciul Român de Informații, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice face următoarele

precizări:

În anul 2007, a fost semnat un protocol de cooperare între Serviciul Român de Informații și Ministerul Integrării Europene în problematica prevenirii și combaterii terorismului, revizuit în anul 2008.

În anul 2012, ministrul de la acea dată, Eduard Hellvig, a semnat un Protocol de cooperare între Serviciul Român de Informații și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului privind crearea cadrului tematic necesar schimbului de informații prin intermediul Sistemului Informatic Integrat, protocol revizuit în anul 2014 și aplicat până în prezent.

Aceste protocoale au ca obiect problematica prevenirii și combaterii terorismului și a atacurilor cibernetice.

Menționăm că emitentul acestor documente este Serviciul Român de Informații, iar documentele se află sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, a H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și a H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, neputând fi difuzate în copie sau în format electronic”.

Codrin Ștefănescu, șocat și el, dar iute (declarație, iulie 2018): „Liviu Dragnea nu poate fi acuzat că ar fi pactizat cu statul paralel cu care azi ne luptăm pentru simplul fapt că era un alt context, în primul rând la nivel internațional. În primii ani când s-au semnat aceste protocoale, era o constantă la nivel european să fie semnate astfel de protocoale, pentru că vorbeam de lupta împotriva terorismului, iar obligațiile asumate în UE și în NATO ne impuneau astfel de măsuri.

Al doilea tip de documente, un fel de next level, s-au semnat pe domenii de activitate între ministere, instituții și SRI. Aici este, însă, un „dar”, un mare „dar”. La momentul respectiv se semnau documente de către miniștri, secretari de stat, care habar nu aveau că, în spate, Coldea și Maior pregăteau alte culoare, în justiție, în media etc„.

În consecință, revin cu întrebarea: „A fost sau n-a fost Liviu Dragnea un politician apropiat/care a conlucrat, instituțional și în privat, cu statul paralel/SRI, în cunoștință de cauză?”.

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
RCS RDS, anunţ colosal! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un bărbat a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braț fals de silicon pentru a...
RCS RDS, anunţ colosal! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
SCANDAL la Târgul de Crăciun! Mai multe persoane care nu aveau CERTIFICAT verde au FORȚAT...
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
VESTE BUNĂ pentru absolut toată România! Schimbarea uriașă anunțată de Alexandru Rafila: Va fi TOTAL...
Șoc în România! A fost găsit mort în propria casă. Locul de muncă ce pare...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...