A nemuri

A nemuri
Publicat: 16/05/2013, 12:40
Actualizat: 29/07/2014, 21:54

Am fost un adolescent dur și turbulent, dar rău conștient nu i-am făcut pe atunci decât mamei.

Tinerețea e o trufie, rareori o valoare. Cel puțin în cazul meu. Trufia mi-a apărut în conștiință într-o zi când am citit în Platon următoarea afirmație: „Dacă moartea ar fi sfârșitul a tot, cei mai în câștig ar fi ticăloșii, moartea i-ar elibera și de trup și de suflet și de păcate… și tăcerea care s-ar lăsa peste mormintele lor ar fi egală cu a celor care au fost virtuoși”. Citatul e exact până la punctele de suspensie, restul e o adăugire a mea acum, dar și de atunci, când am închis cartea și am gândit cu neasemuit orgoliu: „Ei bine, Platon, moartea nu e sfârșitul a tot? Adică, ce mai urmează? Întrucât virtuoșii ar avea alt destin final decât ticăloșii?”.

Aici e cazul să adaug că, deși aveam pe atunci 16 ani, îmi pierdusem de mult credința în Dumnezeu și în viața viitoare, nu prin vreun proces dramatic, ci pe nesimțite, prin lipsa simplă de credință a altora, care spuneau, de pildă, la un pahar, cu veselie, sau fără vreo zguduire: „Ai murit, te mănâncă viermii…”.

Să zicem că de două mii de ani credința Nazarineanului ne-a cutremurat conștiințele, și încă ni le mai cutremură, dar ce îl determină pe Platon să creadă că moartea nu e sfârșitul a tot? Hadesul și Câmpiile Elizee erau niște simple mituri și apoi cine să coboare acolo și să le dea sânge să bea acelor jalnice umbre și în acest fel să poată să mai reînvie în ei viața, cum povestește Homer?

Aveam pe atunci în școală un subdirector cam brutal, profesor de gimnastică, singurul care mă umilea prin pedepsele pe care mi le aplica, prin stupiditatea lui sigură de sine, disprețul agresiv față de lecturile mele din afara programei școlare; îmi răscolea cărțile în pupitru, le silabisea titlul cu scârbă, le scutura de coperți ca și când s-ar fi așteptat să pice din ele fotografii pornografice și mă amenința cu eliminarea din toate școlile dacă mai citeam astfel de… astfel de… și de indignare nu-și găsea cuvintele și îmi arunca pe jos cărțile, stârnind în mine o astfel de ură încât nici la maturitate nu m-am eliberat de ea.

După ce dădusem de pasajul lui Platon, am spus în clasă: „Dacă e să fim nemuritori împreună cu domnul subdirector Lațcu, dacă, adică, și sufletul lui e nemuritor, prefer să ne mănânce viermii pe amândoi și nemurirea să înceteze”.

Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Astăzi este 16 mai și e joi. În 1980, 16 mai a căzut într-o vineri și l-a lăsat pe Marin Preda fără suflare. A murit singur, după ce băuse enorm, în camera lui din Palatul Mogoșoaia.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Loredana Groza, luată cu ambulanța la puțin timp după ce a cântat la nunta Simonei...
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
“Prințișorul Craiovei”, ATACAT brutal de cei care îi sunt alături: “Un maimuțoi cu aere de...
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Horoscopul pe care e invidios și Voropchievici! Cine e cea mai norocoasă zodie a zilei
Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul
Lovitură pentru cei care încalcă legea: Supraveghere video pe șosele și sancționare automată a contravenienților
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Cum e să te îmbolnăvești de COVID în țara în care virusul nu există oficial....
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Un președinte vrea să schimbe harta Europei! Cum și-a amenințat vecinii: 'Teritoriile acelea sunt ale...
Țara unde trăiesc cei mai înalți oameni din lume. De ce ar putea să scadă...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Vestea ȘOC a momentului. Doliu în lumea muzicii ușoare românești: A MURIT
Cutremur total în Europa! Apare o super armată europeană
E DESCOPERIREA momentului! O plantă din care se face vin are eficiență maximă anti-coronavirus
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane şi îşi vinde...