Adevărat a înviat!

L-am iubit pe arhiereul acesta, ca desprins din Filocalie. Mai bine prea târziu decât niciodată, a venit vremea să fac ce n-am reușit în lungile noastre convorbiri – să i-o mărturisesc.

„(…) Vă privesc chipurile inundate de strălucirea lumânărilor aprinse de la Sfânta Masă – Mormântul Domnului – și vă aud glasurile, ca de îngeri, adeverind Învierea Sa. Simt fiorul dumnezeiesc pe care îl trăiți cu toții și, mai cu seamă, al copilașilor și tinerilor, cu inima lor curată, aflându-vă în jurul sfintei biserici, ca în apropierea Sfântului Mormânt, și împărtășindu-vă, ca Sfinții Apostoli și ca toți înaintașii noștri, din lumina, bucuria și pacea Sfintelor Paști.

Deși în jurul nostru stăpânește încă întunericul nopții, razele făcliei din mâini pătrund în suflete și, în chip minunat, ele buiruie întunericul, îndepărtează îndoiala sau frica din inimi și le umplu de bucurie și nădejde. Învierea Domnului Hristos , cum glăsuiește una dintre frumoasele noastre cântări de Paști. Această lumină a Învierii a luminat pașii și a aprins râvna Ucenicilor Mântuitorului Hristos, l-a călăuzit pe prigonitorul Saul din Tars pe drumul Damascului, ca acesta să se transforme sufletește și să vestească pe Iisus Cel înviat. Și aceeași Sfântă Lumină i-a apropiat de Iisus pe Luca și Cleopa, în calea lor spre Emaus. Aceeași lumină din dimineața Învierii ne-a îndreptat și nouă pașii acum la biserică spre a cânta împreună imnul biruinței vieții asupra morții, al luminii asupra întunericului, al curajului asupra fricii, al bucuriei asupra întristării: (…).

20 Jan, 11:22 | Puterea Gândului

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre copiii care stau în casă: „Am văzut o mulțime de manifestări…”

Prin biruința morții, prin Cruce și prin Înviere, creștinii întâmpină moartea nu ca pe un sfârșit dureros sau nimicitor pe veci, ci ca pe o trecere . De altfel, însuși cuvântul Paști înseamnă în Sfânta Scriptură trecere de la robie la libertate, de la păcat la iertare și mântuire, de la întuneric la lumină (…). Învierea lui Hristos este izvorul tainic al învierii noastre și temeiul unei vieții noi, duhovnicești, a omului lăuntric .

(…) Din nefericire, omenirea se zbate încă în întunericul necredinței, al lăcomiei, al urii, al setei de stăpânire. Urmările absenței iubirii și Luminii Învierii – nenorocirile și pierderile de vieți nevinovate, suferințele de tot felul, grabnica izbucnire a vărsărilor de sânge, uneori chiar între frați, abandonările de copii și întreruperea vieții din sânul mamei, dezbinările de la credința cea adevărată – neagă nu numai numele de creștin și de purtător al chipului lui Dumnezeu, ci și pe acela de om. Ca fii și slujitori ai Luminii, să ne îndreptăm gândul și dragostea către cei care suferă, cei nedreptățiți, cei aflați pe patul de suferință, cei orfani, bătrâni fără sprijin și către mulțimile de ființe omenești care, în secolul atâtor progrese ale științei, sunt pradă bolilor de tot felul pentru care trebuie să ne rugăm, să-i apărăm și să le ducem lumina vieții, a celei sufletești, dăruindu-le și cele necesare vieții de toate zilele (…).

Dar să nu fim ca aceia care nu au nădejde, ci ca unii care, . Să stăm neclintiți în jurul altarului străbun de la care s-au înălțat jertfe de-a lungul secolelor, au iradiat valorile noastre sfinte și sfințitoare de suflete, cu care am străbătut veacurile și s-au păstrat limba, datinile și vatra părintească (…).

Să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților! și celor care ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Să ne ajute Dumnezeu să împlinim acestea prin graiul faptelor! Și în această zi sfântă, ca în fiecare clipă din viața mea, vă îmbrățișez cu dragoste pe fiecare – credincioși, slujitori ai sfintelor altare din mănăstiri și parohii, vestindu-vă tuturor: Hristos a înviat!”