BAC-ruta frauduloasă

Redactor:
Marian Sultănoiu
BAC-ruta frauduloasă
O „sumă" de adulți nevrotici încearcă, de 23 de ani, să-i tâmpească pe copiii care au avut tupeul să nu clacheze trecând prin școală; ce-i drept, de cele mai multe ori, ca gâștele prin apă. Dar asta, nu din vina lor; indiferența și indolența au devenit, cu timpul, un soi de protest și de protecție instinctivă.

O „sumă” de adulți nevrotici încearcă, de 23 de ani, să-i tâmpească pe copiii care au avut tupeul să nu clacheze trecând prin școală; ce-i drept, de cele mai multe ori, ca gâștele prin apă. Dar asta, nu din vina lor; indiferența și indolența au devenit, cu timpul, un soi de protest și de protecție instinctivă.

O să fac, aici, o scurtă referire la învățământul antedecembrist, cu riscul de a fi catalogat nostalgic.

O bună parte a dorințelor mele de împlinire într-un domeniu sau altul a fost generată de profesori. Că am reușit sau nu a fost vina mea. Mulți dintre profesorii mei, din anii ”60 și ”70, au reprezentat personalități desăvârșite; oameni cu vocație pedagogică, dincolo de muncă și cultură. Orele lor erau adevărate dovezi de elocință și bun-gust. Nesimțirile noastre, potențate de tupeul vârstei, se ofileau lamentabil în fața intransigenței lor, nonviolente, dar ferme până la vibrații metalice.

De pildă, în acele vremuri, sistemul de învățământ dipunea, așa cum se remarcă azi, de predictibilitate. În 1965, copilul care se așeza într-una din băncile clasei întâi știa că de învățătorul său avea să fie un fel de membru al familiei, timp de patru ani; apoi, că după ceilalți patru, ai ciclului doi, urmează un examen decisiv, de admitere la liceu: la „teoretic” – limba română și matematică, scris și oral, istorie, oral -, la „industrial” – mate și fizică ori chimie -, iar după alți patru ani, respectiv cinci, exista o nouă poartă – dublă de această dată – extrem de importantă: bacul și facultatea. Despre acestea, niciunul dintre noi nu concepea că ar putea fi deschise cu „capul”, cu portofelul, cu mânăria, cu „tata securistu”” ori cu „mama activista”.

Cu alte cuvinte, orice elev își știa soarta; știa ce-l așteaptă peste opt ani, peste 12, peste 16, și așa mai departe. Și atunci se mai schimbau miniștrii; și atunci se mai schimbau istorii, idei, perspective. Dar asta nu a însemnat că fiecare individ, care s-a ridicat în șaua învățământului, și-a pus în practică, din trei în patru ani, ambițiile de remodelator al învățământului românesc; nu s-a întâmplat ca fiecare „ministru de resort” să schimbe regula jocului de azi pe mâine; nu s-a întâmplat ca unor oameni în toată firea să nu le pese că ambițiile lor de dascăli providențiali îi vor bulversa implacabil pe elevi.

Evident că, după 90, o reformă era necesară – una și bună, nu zeci și proaste! Această instabilitate permanentă a sistemului de învățământ a fost primul factor care i-a descumpănit pe copii. Apoi, reacția de recul a profesorilor. Profesiunea aceasta – care ar merita să fie practicată numai și numai de oameni cu vocație – s-a pierdut, s-a îngălat, s-a acrit de la an la an. Sigur, pe bună dreptate, o să mi se spună: din cauza banilor puțini; din cauza guvernelor care, Dumnezeu știe de ce, au căzut de acord că trebuie să-i umilească pe dascăli; din cauza condițiilor sociale; din cauza nesimțirii politrucilor și a orgoliilor lor. Așa este. Dar întreb: dincolo de toate, nu e necesară vocația, altruismul nebunesc, vibrația de creator?!

Este scuzabil ca, într-o societate care te umilește pe tine, profesor, să pactizezi într-o hoție colectivă, cu elevul – adolescentul, tânărul -, umilit la rându-i de sistem, și cu părintele său ajuns și el la exasperare, într-o solidaritate dincolo de lege?

Ce se fură, la urma-urmei, altceva decât viitorul, împlinirea și decența acestor tineri? Ce școală – și cu ce profesori – au făcut ei, dacă aleg să scrie la examenul de Bacalaureat, în 2013, „Plumb” de Tudor Arghezi?! 

Gândul vă oferă mai jos un document și patru materiale cu informații utile pentru elevii care se înscriu la ADMITERE LICEU 2013:

FIȘA de ÎNSCRIERE la Liceu 2013. Completează aici FIȘA de ADMITERE 2013

ADMITERE LICEU 2013. Calculator medie de admitere la liceu 2013

Calendar ADMITERE LICEU 2013 – Unde se completează FIȘA de ÎNSCRIERE la LICEU 2013

Repartizare în LICEE 2013: Cum se calculează media de ADMITERE LA LICEU

Pe stadion doar cu vaccin sau test! Premierul a anunţat condiţiile ca fanii să intre...
BREAKING! A apărut coronavirusul românesc. Tulpina agresivă a fost ţinută secretă! Cum se manifestă
FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani
GRAVIDA? „Aproape că am căzut din picioare” Anca Serea, declarațiile momentului! E vorba de SARCINA...
Stelistul Chitoșcă și rapidistul Ciuculescu s-au luat la bătaie! Scandal monstru la Survivor România! Imagini...
Modificarea făcută de Lidl după ultimele scandaluri. Ce au decis șefii lanțului de magazine
VIDEO Atenţie, cade! Momentul în care un balcon ticsit de invitaţi se prăbuşeşte pe stânci,...
BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru
Job-ul pentru care poți fi plătit cu 22.000 de euro pe lună și nu necesită...
BREAKING! A apărut coronavirusul românesc. Tulpina agresivă a fost ţinută secretă! Cum se manifestă
Cât de mare este PERICOLUL de la Cernobîl după ce a început să FIARBĂ radioactiv...
Alimentul care a fost numit după Benone Sinulescu. Se vinde ca pâinea caldă în România
BOMBĂ! CTP o desființează pe Diana Șoșoacă. În ce hal a jignit-o
După primul satelit și primul om în spațiu, rușii mai dau o lovitură. E uluitor...
Flavia Groșan, medicul care tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, face un...
Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi...
Povestea antreprenoarei care a creat împreună cu soţul său un adevărat imperiu în România. Totul...
Inchide