Balada femeii române

Redactor:
Liviu Mihaiu
Balada femeii române
Avem o certitudine în mitologia noastră de "falsuri adevărate": Românca noastră e cea mai frumoasă! Vezi de ce crede Liviu Mihaiu că doar femeia ne mai poate salva din prostia și ura în care ne scăldăm

Mai există „un must” în iconografia mea personală feministoidă: să fie româncă și mai bine făcută, nu în sânge. Asta nu pentru că, să zicem, japoneza, la care tot bărbatul visează când se răsfață în visele sale extraconjugale, n-ar fi ideală în gheișitatea ei. Aici nu e vorba de superioritate sau pedigree, aici e o treabă sigură: pe-a noastră o știm! Bine. Am zidit-o, s-a sinucis gravidă în șopronul lui Ion – blestemul pământului, ne-a gătit sarmale și cozonac la Crăciun și la Paști, am bătut-o ca pe o vită în mitocănia noastră pastorală sau ne-a oferit exemplul cel mai „bărbatesc” din toată istoria literaturii române polițiste: Vitoria Lipan, singura femeie care a demonstrat tuturor bărbaților, pe lângă eroismul său cu batic negru, mai ales ce-nseamnă lucrul bine făcut și, mai ales, cu happy end-ul cel mai imposibil din toată cultura noastră epică și baladescă: criminalul este omorât.

Nu întâmplător, cea mai iubită femeie din istoria țării a fost o Regină. Regina Maria. Care alături de Regina Elisabeta și Pincipesa Ileana au fost mai românce decât toți marghilomanii și cosmonauții noștri: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara tuturor bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea, ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o vâd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința ca v-am priceput: n-am judecat, am iubit”. Nu prea am ascultat-o, dacă e să ne uităm în oglinda ultimilor 70 de ani. Dimpotrivă, am fost hoți, necinstiți și nepricepuți, iar azi am ajuns, în fălnicia noastră, niște juveți ai marilor puteri.

Avem însă o certitudine în mitologia noastră de „falsuri adevărate” cu care ne „ambetăm”: Românca noastră e cea mai frumoasă!

Până și „penalele” noastre și ale urâtului de Băse sunt mai mișto decât altele, dacă ne gândim la Bica și Udrea. E oficial: femeile noastre sunt mișto.

Toți idioții făcuți reporteri tabloizi aveau obiceiul acela tâmpit, ca pe aeroport, să-ntrebe cu aplombul slugii care așteaptă recunoaștere internațională, la plecarea diverșilor „hartiști”, următoarea întrebare de galantar: „Eh, cum v-au plăcut femeile din România!!!?” E un clișeu dezgustător în abisul nostru psihanalitic de neam prost. Ar fi trebuit să urmeze: „Mai serviți și data viitoare sau v-ați săturat pentru totdeauna!!?” Dacă mai aud genul ăsta de „pescărie națională” o să devin violent. Mă ofensează personal.

„Cum ne place nouă, bărbaților, să fie femeia noastră când nu e curvă?!” ar putea fi un seminar național anual, pe care l-aș propune în recent votata Zi a Bărbatului din noiembrie. În care să zică și bărbatul român, așa prost și urât cum este el, ce vrea de la „fumeia” lui cea frumos curgătoare. Femeie care oricum muncește mai mult ca noi și bașca, mai ține și steagul sportului românesc în erecție, fiind singura specie traco-getă care câștigă medalii și podiumuri internaționale pentru țara noastră (handbal, tenis, atletism, spadă, judo, gimnastică șamd). Ca să nu mai zic că singura femeie despre care a declarat public ayatalohul presei de capă și sfadă, CTPopescu, că-i „pupă pantofii din picioare” a fost Simona Halep. Asta nu a zis-o nici despre Dumnezeu în extrem de rarele sale momente de efuziune erotologică. Bărbații noștri au devenit niște telespectatori cu burtă, iar cei care au făcut politică în ultimii 26 de ani sunt niște „cocoși” care intră ușor în abatorul instituției celei mai adorate femei din România, Laura K. Ce vreau să spun și spun este că „bărbatul român” a devenit o specie inferioară, care arată ca Măruță când e vesel, împușcă mistreți și femei ca Țiriac când are bani, vorbește mult ca Florin Piersic când îmbătrânește și are gusturile portuare ale lui Băsescu când îi ajunge „păsărica” pe masa de președinte. Singura ființă în care eu, ca popor, îmi pun speranța este Femeia și Mama. Numai ea ne (mai) poate salva de la prostia și ura în care ne scăldăm. Și, dacă mâ gândesc bine, singurul om căruia am vrut să-i fac statuie, dar n-am avut cu cine, a fost Elisabeta Rizea, care spunea despre lumea bărbaților pentru care făcuse închisoare de mai multe ori: „Trei zile de-oi mai trăi, dar să văd că se limpezește lumea!”. Acum, singura femeie primar din istoria Capitalei a aprobat construirea unui bust al Elizabetei Rizea într-o piață din Drumul Taberei.

Cel puțin știu că am pus și eu mâna la baza bustului unei femei care a avut mai mult caracter decât un întreg Parlament al României, din `89 încoace. Să ne trăiască și să ne iubească mamele și iubitele mai bine decât am putut noi să le așternem!

 

Inchide