• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

BALc

BALc
Din 2005, cu mâna pe trăgaci - cam aceiași: veșnic verzi, obraze subțiri. Gonacii au îmbătrânit, s-au povârnit și gâfâie. Lelia Munteanu și povestea vânătorii de la BALc

Vânătoarea de mistreți de la Balc s-a încheiat astăzi, după a treia goană. Din 2005, cu mâna pe trăgaci – cam aceiași: veșnic verzi, obraze subțiri. Gonacii au îmbătrânit, s-au povârnit și gâfâie. Doar râmătorii sunt mereu alții. Pesta pândește la un lat de armă. Nu e pesta porcină, ci o maladie veche și vicleană, care calcă zăpada, topind-o sub tălpile ca o plită încinsă.

În fiecare an, când începe vânătoarea, un prieten îmi trimite acest text, care a împlinit astăzi un deceniu. Nici în 2019 nu am nimic să-i adaug.

Seceta a ucis orice boare de vânt. Avionul privat s-a culcat la pământ. A rămas lumea bujbe ca la urs. Alaiuri de gipane spre Balc s-au tot scurs.

Mă iau după tata. Pădurea străbat. Trag pe nas: ce aer curat! Se văd munții Carpați. Mistreții-s defecți sau plecați. În bătaia carabinei apar fel de fel de magnați. Herr Porsche, Subaru-san, monsieur Peugeot. Umblu de ore întregi. Nu mai pot. Se-aud foșnete, se-aud pași. Hăulituri de hăitași. Ei se mai numesc și gonaci. N-ai ce să le faci.

Spun tatei că mi-e sete și-mi face semn să beau. Chelneri în livrele comanda o iau. Apă chioară cu lămâie și-atât. Din scaieți apare, de fiară, un rât. O blană țepoasă se-arată apoi. Se îndreaptă spre noi. Din ale muntelui poale, Remingtoanele sună cu jale. Se trage! Nu poți fiara s-o clatini. Vine ansamblul „Călușul” cu datini. Von Rauch, Regele Sucului la Cutie, bea țuică și saltă de bucurie. Stăm roată cu țoiul sub nas. Căci facem popas. Sosesc caviarul și codrii de pâine: Von Mercedes, bitte, mai cheamă și-un câine. Bem. Dansatoare cu fote-nflorate apar pe neașteptate. Se rotesc în bătaia de pușcă. Copoiul lătra. „Domnișoară, nu mușcă”. Ne prindem în horă, magnați cu magnați. Mistreții așteaptă să fie-mpușcați. Cuminți stând cu râtul pe labe, sfios. Din Rolls, tata zice cu fluier de os…

Deodată, desișul se scutură rece. Să fug pentru asta-n cabană? Îmi trece. Tresare un porc. Mă întorc. Pun mâna pe armă, am glonțul pe țeavă. Trei picoli apar cu trofeul pe tavă. Mă uit cu durere în ochii sticloși. (Am apă-n galoși). Strig iute la picoli: Ce-aduceți aici? Cu nările fragezi, urechile mici? Ce-i asta? Ce faceți? Ce fiară e ea? Cu glezne subțiri și la bot catifea? Colți n-are, nu are nici țepi, rât – deloc. Hai, să-mi…, eu nu mă mai joc. În ce, fi-mi-ar greață, acum m-ați vârât și m-ați păcălit atât de urât? Mă duc imediat în parcare. Mistrețul duios căprioară îmi pare. Din pielea-i voi face tulpan la merțan. Parbrizul să-l șterg. Cu Elan. O lacrimă-mi curge muindu-mi obrazul. (Să las vânătoarea nu-i cazul).

Plâng. Ce gândește tata? Faceți plata!

O liniște grea rupe parii din țarc. Încarc și trag. Încarc.

 

Inchide