Bucuria nebunilor

Bucuria nebunilor
Publicat: 09/07/2014, 11:27
Actualizat: 21/01/2020, 02:48

În somptuosul său birou, plutește stingher un omuleț care a fost mare, care a tăiat și-a spânzurat. Temut, pizmuit, lingușit pe față și dușmănit într-ascuns. Omulețul acesta, dacă va fi purtat spre ultimul lui sfârșit pe spinarea unui catâr, ca Ibn Rushd, de la Marakesh la Cordoba, faptele lui bune, atârnând pe o parte a șeii, n-ar echilibra greutatea lui, atârnând pe cealaltă.

Milă mi-e de el astăzi, văzându-l cum și-a pus sufletul la zvântat pe vergă, ca să-l ciugulească stoluri de păsări-clovn (cele cu picioare albastre, care iernează în insula Maria Galante). Milă mi-e de el astăzi, văzându-l cum scurmă în cenușa lungii lui domnii, căutându-și soarta ca pe o mărgică afumată. Milă mi-e de el astăzi, văzându-l cum ne privește ponciș, cum nu se mai îndură să ne lase – orfani în cetatea noastră îndărătnică.

Cei care i-au mâncat din palmă îi sar la beregată, cei care cu solemnitate l-au pupat în cur îl umplu de flegme, cei care i-au ridicat statui îl ung cu catran.

Alaiul de lingușitori vechi îl vor primi pe noul tartore cu firitisiri, fluturându-și de departe limbile dulci ca zaharicaua, bucuroși nevoie mare. Acela va călca țanțoș pe spinările lor, până în dealul Cotrocenilor. Va fi mai tânăr și mai iute de mână, fără chichirezul slăbiciunilor. În locul inimii, va avea un expandat. Nu va hăhăi, nu va plânge, nu va juca geam-paralele.

Totul va rămâne în cugetul nostru, trist ca un butoi gol de rom, rostogolindu-se pe punte, în tangaj.

BOMBĂ! Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce l-au pus să facă șefii de la Antena 1 pe Dan Negru. Când a...
FOTO. Fosta soție a gimnastului Marian Drăgulescu face videochat și a ajuns să aibă o...
Femeia care-și bea menstruația, o aplică pe ten și pictează cu ea: „E medicină pură”
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
O invazie a Rusiei în Ucraina ar avea consecinţe nemaivăzute. IATĂ ce măsuri draconice ar...
Hoții de CATALIZTOARE din GERMANIA ”vânează” aceste mașini
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
Diferența dintre criptomonede, monede digitale și monede virtuale
Ce l-au pus să facă șefii de la Antena 1 pe Dan Negru. Când a...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Avocatul lui Sevil Shhaideh a cerut judecătorilor s-o achite, în dosarul Belina
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat...
Cine i-a ucis, de fapt pe studenții de la Iași? Descoperirea ȘOC a polițiștilor
A MURIT o legendă a fotbalului din România. A făcut parte din GENERAȚIA DE AUR
Anunțul care zdruncină lumea din temelii. Ce urmează după Omicron: Va fi mult mai contagioasă
Este oficial: Un nou mare retailer cu preţuri foarte mici vine în România
Răzbunarea perfectă a unui angajat care a fost concediat de şef pentru că avea idei...