Cristian Tudor Popescu
23.04.2012
Puterea Gândului

Când iese Piața, se schimbă viața

Când iese Piața, se schimbă viața
Ieri s-au întâmplat trei lucruri.

Ieri s-au întâmplat trei lucruri.

Dimineața, T. Băsescu a oferit națiunii un discurs înghețat, lemnos, trufaș, demn de N. Ceaușescu, urmat de încă o bășcălie de bodegă la adresa presei.

La amiază, purtătorul de cuvânt PDL Sever Voinescu a transmis pentru prima dată după ani în șir o poziție a partidului care nu-i aparține lui T. Băsescu. Nu-i aparține nici măcar dronei Boc. E rezultatul conștientizării de către unii membrii PDL a faptului că partidul a ajuns cu spatele la zid.

Dl Voinescu nu ne-a mai trimis la cinema. Le-a mulțumit românilor pentru „claritatea cu care își fac auzite cerințele”. A acceptat faptul că încercarea mult prea târzie a PDL de a iniția un dialog s-a lovit de refuzul chiar și al organizațiilor societății civile care le erau tradițional aliate. A acceptat faptul că dialogul de care abia acum și-a adus aminte PDL „Unora le poate părea inutil. Altora nesincer”, deci admite prezența obstrucționismului cronic și minciunii în atitudinea PDL.

„Argumentul” flașnetat de Boc cum că se dărâmă țara dacă au loc alegeri anticipate a fost abandonat. Dl Voinescu a ținut să precizeze că sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea situației actuale „a fost votată în unanimitate în birourile permanente”, în spatele acestei declarații aflându-se decizia de bun simț a președintelui Senatului, Vasile Blaga, care, cu siguranță, nu l-a întrebat pe T. Băsescu.

Apoi, recunoașterea faptului că nu doar niște sute sau mii de oameni care manifestează pe străzile României sunt nemulțumiți de regimul Băsescu, e vorba de „nemulțumirea celei mai mai părți a populației”, vine să contureze limpede conștientizarea de către PDL a ceea ce spuneam: a ajuns cu spatele la zid.

Și că îi așteaptă o înfrângere politică devastatoare, sentiment tradus în fraza: „oricine va conduce guvernul după alegerile de anul acesta”.

În sfârșit, mitingul Opoziției politice de la Arcul de Triumf a fost urmat de o manifestație puternică a Pieței Universității, care a respins liderii politici și însemnele de partid.

Ce înseamnă toate acestea, petrecute într-o singură zi?

T. Băsescu se autoelimină din ecuația Putere-Opoziție-Popor. El nu mai e bun de nimic, pentru că acum ar fi nevoie de funcția fundamentală a unui președinte, aceea de moderator, pe care T. Băsescu a distrus-o complet. Ceea ce nu înseamnă că își va da demisia.

Pentru România ar fi groaznic să își mai alunge de la putere un președinte prin demonstrații de stradă soldate cu victime. T. Băsescu a fost pus președinte prin votul democratic al românilor – mulți dintre cei care urlă acum „Jos Băsescu!” n-ar recunoaște în ruptul capului că l-au votat – și e foarte important să plece tot prin vot.

Soluția, cum am tot zis de la bun început, o reprezintă alegerile parlamentare anticipate – dacă Opoziția câștigă, atunci îl poate suspenda pe T. Băsescu, Curtea Constituțională nu va mai îndrăzni să facă o ticăloșie asemenea amânării deciziei în cazul alegerilor comasate, și, prin referendum, Băsescu va fi dat pe mâna poporului la care a zis de atâtea ori că vrea să se întoarcă.

Piața Universității. Am fost acolo, la nașterea acestui simbol național în noaptea de 21 decembrie 1989. I-am simțit lipsa în toți acești ani în care am scris și am vorbit împotriva batjocoririi înspăimântătoare a românilor de către Adrian Năstase, Miki Șpagă, Bittner și Petrache, Cocoș, Udrea, Boc, Băsescu și toți ai lor.

Nu mai credeam că se va trezi.

Acum, important mi se pare ca „Piața Universității” să nu mai dispară indiferent de evoluțiile politice din România. Să se constituie o organizație civică, civilă, denumită „Piața Universității” în care să poată intra oameni din toată țara (Piața este un simbol național), studenți, pensionari, oameni ai muncii, țărani sau intelectuali, cu condiția să nu fie membri ai niciunui partid.

„Piața Universității” ar funcționa ca un supraveghetor civic al clasei politice. Dacă lucrurile o iau razna ea poate căpăta autoritatea unui semnal greu pentru societatea românească.

Când Piața iese în stradă să se știe că Puterea are o primă cruce pe răboj.

Inchide